Decizia președintelui american de a pune în aplicare recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului a fost prompt salutată de Cehia și Ungaria, iar apoi și de alte țări. În același timp, responsabilii actuali ai politicii externe din România au ales, în locul consecvenței cu o linie mai veche a acestei politici, o neutralitate ieftină, care nu aduce nimic, nimănui. Să privim esențialul.
În 1863 un călugăr canadian care trăia la Ierusalim l-a informat pe președintele Abraham Lincoln asupra marginalizării la care erau siliți evreii în străvechea lor capitală. Simțul dreptății al eminentului lider american l-a făcut să exprime „speranța că evreii vor putea să-și restaureze căminul național (national home) în Palestina“. Înainte și după această dată s-au petrecut, desigur, multe. Înainte, de exemplu, toți părinții fondatori ai Americii citeau în ebraică, chiar dacă nu erau toți evrei, și erau sensibili la dreptate. Ulterior, s-a ajuns la decizia (1995) de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului restabilit, iar președintele Donald Trump a dispus recent să se pună în aplicare această decizie, lăsând statului evreu și părților interesate să poarte negocieri asupra aranjamentelor. În orice caz, Statele Unite ale Americii au reconfirmat apărarea unei soluții din rațiuni de echitate istorică.
Mulți agită astăzi fără noimă apele. În acest context, precizările prim-ministrului Benjamin Netanyahu, că are ușile deschise în vederea negocierilor pentru o pace cuprinzătoare, sunt semnificative. Dar lumea pare să trăiască sub manipulări ample, care arată, încă o dată, cât de mult este de lucrat în materie de informare. Din nefericire, cei care decid acum politica externă a României irosesc un capital prețios adunat vreme de aproape o jumătate de secol – după gestul istoric din 1967 de a respinge presiunile la ruperea relațiilor cu Israelul și după cooperarea cu statul evreu în materie de securitate. Ei plasează țara noastră, în mod greșit, pe calea care duce nicăieri.
Este nevoie de cultură și perspicacitate în abordarea relațiilor internaționale. Mai ales în chestiunea Ierusalimului, care are cel puțin patru aspecte – juridic, istoric, religios, militar – aflate, fiecare, în prim-plan. Sub niciunul dintre aspecte, cei care fac acum driblinguri păguboase în jurul legitimei decizii a Casei Albe nu au dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.