In ultima vreme se propagă direct sau indirect un soi de teologie a "vieții superioare" legată de spiritualitate. Cei care pretind că au această spiritualitate superioară au pretenția ca au ajuns la o legătură mistică cu Dumnezeu caracterizată de practici și discipline spirituale extraordinare.
În realitate ceea ce descoperi în zicerile sau scrierile acestora este doar o mulțime de misticism subiectiv și în esență nici o temelie în Scriptură sau Evanghelie în toate acestea. De aceea nu ni-l putem imagina pe Petru sau Pavel recomandând tot felul de practici ascetice pentru a ajunge la un stadiu mai înalt de spiritualitate.
Este evident că generația aceasta, obosită de simple abordări cerebrale asupra creștinismului, este atrasă de anumite modele medievale de spiritualitate. Dar, întotdeauna este un lucru periculos când anumite practici ascetice devin căi normative către spiritualitate, atâta vreme cât nu există niciun suport apostolic în favoarea lor.
Îndreptarea către cele mai călduroase dintre scrierile reformatorilor ne-ar ajuta să descoperim în ele prospețimea căutării lui Dumnezeu și a neprihănirii Lui, bine înrădăcinate în Sfânta Scriptură. Prin aplicarea evlavioasă a Evangheliei în viețile creștinilor obișnuiți, reformatorii au construit conceptul de spiritualitate care nu este rezervată doar unei elite, ci tuturor fraților și surorilor in Cristos.
În timp ce se bizuiau pe norma Sfintei Scripturi, reformatorii au înțeles bine vremurile lor și au înțeles unde erau erorile în vremurile lor. Unele dintre aceleași probleme sunt larg răspândite și astăzi. Acum, este responsabilitatea noastră să ne însușim importanța înțelegerii vremurilor așa cum au făcut ei și să învățam de la ei cum să tratăm vremurile noastre cu adevărul Scripturii.
(Samy Tuțac, prelucrare după D.A. Carson)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.