Referendumul pentru familie: cifre, șanse și provocări. 🔴 Marea provocare: 6 milioane de participanți la referendumul cerut de 3 milioane de români. 🔴 Cei ”23%” care pot schimba istoria României...

Licențiat în Filosofie, master în Științe Politice și cu studii de specializare în relații internaționale, Corneliu Berari a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara și are o bogată activitate în coordonarea de proiecte de dezvoltare regională în ADR Vest.

Fiindcă am constatat că destui susținători ai demersului de revizuire a Constituției inițiat de Coaliția pentru Familie nu sunt conștienți de datele fundamentale ale problemei și, în consecință, de dimensiunile provocărilor care ne așteaptă până la finalizarea cu bine (să sperăm) a acestui demers, am considerat necesar să realizez această sinteză în care discut, pe cifre, aspecte critice, șansele și riscurile ce pot afecta parcursul viitor al acestui demers de importanță covârșitoare pentru viitorul societății românești.

1. Marea provocare: 6 milioane de participanți la referendumul cerut de 3 milioane de români

Cadrul legal specific pentru desfășurarea referendumului este dat de Legea nr.3 din anul 2000, cu modificările și completările ulterioare. Cea mai imporantă modificare a fost operată prin Legea nr.341 din 16 decembrie 2013, prin care s-a modificat ordinul de mărime ratei de participare a cetățenilor la referendum pentru recunoașterea valității acestuia. Astfel, dacă în textul vechi al legii exista prevederea (salvatoare pentru Traian Băsescu în contextul anului 2012) că validitatea referendumului este dată de participarea a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, forma actuală a Art.5 din Legea nr.3/2000 este următoarea: ”Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.” Mai departe, Art. 4 adaugă: ”Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.”

Aspectul critic este, deci, participarea la referendum a cel puțin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. În ceea ce privește opțiunea pentru familia naturală a cel puțin 25% din cei înscriși pe liste, nu-mi fac nicio grijă, în condițiile în care știm că majoritatea covârșitoare a românilor este pentru menținerea concordanței dintre legea statului cu legea firii.

Marea provocare va fi însă atingerea pragului critic de participare la referendum. Dacă nu se reușește atingerea pragului critic, atunci nu numai că totul va fi în zadar, tot efortul imens investit în acest demers civic unic pe plan mondia, dar poziția tuturor celor care afirmă și apără valorile pe care se întemeiază familia firească (în primul rând Biserica) va fi mult deteriorată în societate față de poziția de dinaintea inițierii demersului de revizuire a Constituției. Dar despre riscurile și (dez)avantajele asociate cu rezultatele posibile ale referendumului mai pe larg într-un alt articol. Deocamdată mă rezum să prezint datele esențiale ale problemei, care trebuie avute în vedere de orice om interesat în succesul inițiativei Coaliției pentru Familie și conștient de mizele enorme aflate în joc în acest demers.

Așadar, pentru ca referendumul să fie valid este nevoie de participarea a cel puțin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. Ce înseamă în mod concret o participare de 30%? Plecând de la datele oficiale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, se poate estima că la viitorul referendum numărul persoanelor înscrise în listele electorale permantente va fi situat undeva în intervalul 18.000.000 și 18.500.000, cel mai probabil în jurul valorii de 18.300.000-18.400.000 (la ultimele alegeri, acest număr a fost de 18.403.044 în cazul alegerilor parlamentare din anul 2016, 18.462.462 la alegerile locale din 2016, respectiv 18.221.061 la alegerile europarlamentare din anul 2016). În conseciță, dacă estimăm un număr de, să zicem, 18.400.000 alegători, atunci pentru validarea referendumului ar fi necesară participare la vot a cel puțin 5.520.000 persoane. Sau, pentru siguranță maximă, o participare de aprox. 6 milioane persoane.

5.500.000 – 6.000.000 milioane de votanți, cam acesta este ordinul de mărime al țintei de participare la referendum ce va trebui fi atinsă pentru ca demersul inițiat de Coaliția pentru Familie să se încheie cu succes, în conformitate cu cerințele exprimate de cele trei milioane de cetățeni care au cerut organizarea acestui referendum.

Întrebarea fundamentală este dacă și cum va putea fi atinsă această țintă?

În acest context, este util să aruncăm o privire pe istoricul recent al participării la vot în România.

2. Câteva cifre despre participarea la vot în România zilelor noastre

Voi începe cu istoria referendumurilor, punctată în memoria publicului de eșecul celor două încercări de al demite pe Traian Băsescu prin referendum. Mai jos aveți tabelul cu datele relevante, preluate de pe site-ul Autorității Electorale Permanente http://www.roaep.ro/ .

Nr. crt.	Obiectul Refendumului / an	Nr. total de alegători înscriși în liste	Nr. total de alegători prezenți la urne	Rata de participare
1	Referendum pentru demiterea președintelui României, 2012	18.292.464	8.459.053	48,17%
2	Referendum pentru trecerea la parlament cameral și reducerea numărului de parlamentari, 2009	18.293.277	9.320.240	50,94%
3	Referendum privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României, 2007	18.296.459	4.851.470	26,52%
4	Referendum pentru demiterea președintelui României, 2007	18.301.309	8.135.272	44,45%
5	Referendum pentru revizuirea Constituției, 2003	17.842.103	9.938.441	55,70%

Un aspect critic ce trebuie luat în seamă atunci când se analizează istoricul participării la referendumuri în România post-comunistă este că cele mai multe din referendumuri au fost evenimente electorale cu o încărcătură politică și emoțională extrem de ridicate, care au polarizat și, concomitent, au mobilizat opinia publică într-o direcția sau alta (inclusiv în ceea ce privește neparticiapare ala vot, în cazul referendumului inițiat de USL în anul 2012 pentru demiterea președintelui Băsescu). Așadar, s-ar putea ca istoricul referendumurilor anterioare să nu ne fie extrem de util pentru realizarea unor estimări în privința ratei de participare la ipoteticul referendum de revizuirea a Constituției, în condițiile în care problema în cauză (definirea familiei), deși polarizantă, are o capacitate inerentă mult mai scăzută de mobilizare electorală, în mod particular la nivelul mașinăriilor electorale ale principalelor partide din țară.

Celelate forme de procese electorale desfășurate în România au fiecare logica sa proprie de desfășurare, dictată de factori specifici (de ex., numărul mare de locuri ”scoase la concurs” în cazul alegerilor locale, vizibilitatea și importanța instituțională a funcției prezidențiale, etc), fapt care duce la diferențieri semnificative în ceea ce privește participarea la vot a cetățenilor la diferitele tipuri de alegeri. Mă limitez a indica aici doar mediile ratelor de participare înregistrate după anul 2000 în cazul fiecărui tip de proces electoral: i) alegeri prezidențiale, turul doi: 58,71%, ii) alegeri locale: 52,54%, iii) alegeri parlamentare: 48,91%, iv) alegeri europarlamentare: 29,86%.

Referendumul pentru revizuirea Constituției prin modificarea punctului 48, aliniat 1 FAMILIA, dacă va avea loc, va fi un proces electoral cu totul atipic din mai multe motive, precum: dificultatea de a înțelege mizele definirii familiei de către o mare parte a electoratului, absența fețelor umane din competiția electorală (să ne amintim că referendumurile anteriore au fost strâns asociate personaje politice centrale, extrem de cunoscute în stațiul public, precum Traian Băsescu sau Adrian Năstase, în cazul referendumului din 2003), lipsa de motivație directă a rețelelor teritoriale de partid în ceea ce privește implicarea și stimularea participării la alegeri a grupurilor sociale din proximitatea aceastor rețele, etc.

În consecință, consider că nu greșesc prea mult dacă voi afirma că atingerea pragului de participare de 30% va reprezenta o provocare majoră pentru toți cei ce suțin demersul Coaliției pentru Familiei. Chiar plecând de la ipoteza optimistă că toți cei trei milioane de simpațizanți ai demersului, care și-au pus semnătura pe petiția inițială) vor face efortul să meargă să-și exprime opțiunea electorală (indiferent de alți factori perturbatori, cum ar putea să fie condițiile meteo din ziua respectivă), rămâne marea problemă a convingerii și mobilizării a încă două milioane și jumătate, trei milioane de cetățeni.

În acest context, merită menționat faptul că Partidul Social Democrat conduce în mod confortabil această țară cu 18 milioane de alegători înregistrați datorită faptului că la ultimele alegeri a reușit să obțină voturile a 3,2 milioane de votanți. Vorbim aici însă de un partid cu organizații funcționale aproape în fiecare comună din țară, cu televiziuni, cu lideri vizibili pe plan național și local și cu tot ce mai e necesar pentru a asigura scoruri electorale bune în țara noastră.

Cum și cu ce mijloace vor reuși susținătorii demersului de revizuire a Constituției să convingă șase milioane de români să iasă la vot, chiar plecând de la baza solidă de 3 milioane de susținători, rămâne o ecuație complexă, cu multe necunoscute. Ca termen de comparație, menționez că la nicio alegere pentru Parlamentul European desfășurată în România nu s-a atins pragul de șase milioane de participanți (performanța cea mai bună a fost înregistrată cu ocazia ultimelor europarlamentare, la care au participat 5.911.794 alegători, ceea ce înseamnă o rată de participare de 32,44%, mai ridicată decât cele anterioare de 27,67% în 2009 și 29,47% în 2007).

Complexitatea și dificultatea acestei sarcini complexe care ne stă în față tuturor celor care susținem demersul Coaliției pentru Familie nu trebuie să ne descurajeze. N-ar fi rău să ne reamintim, după o vorbă veche, că omul propune, iar Dumnezeu dispune. Va fi extrem de important ca în perioada imediat următoare un număr tot mai mare de oameni să se alăture Coaliției pentru Familie și să vină și să-și propună să facă ceva în mod concret, cu resurse proprii (începând de la timpul proprii, în special cel petrecut în afara rețelelor de socializare), în colaborare și în sinergie cu toți cei implicați în proiectul de revizuire a Constituției.

În cele ce urmează nu am să avansez o propunere proprie, ci mă voi mărgini la a semnaliza / reaminti o fundamentală realitate sociologică și culturală din țara noastră, care se cuvine a fi avută în vedere atunci când se încearcă identificarea publicului-țintă românesc cel mai susceptibil de a susține și vota inițiativa Coaliției pentru Familie.

3. Cei ”23%” care pot schimba istoria României

Realitatea fundamentală de care vorbesc este religiozitatea ridicată a societății românești, evidențiată în diverse cercetări sociologice. Voi face aici referire doar la una din cercetările recente pe această temă, realizată de Institutul Român pentru Evaluări și Strategie (IRES) în anul 2015, și care are ca obiect cartografierea percepțiilor și comportamentului religios al românilor. Nu am să trec în revistă toată această cercetare (disponibilă on-line la www.ires.com.ro și mă voi limita la a comenta cifrele pe care IRES le-a generat în privința măsurării unei dimensiuni esențiale a comportamentului religios: participarea la slujbe / alte evenimente religioase.

Astfel, la întrebarea: ”Cât de des participați la slujbe / alte evenimente religioase”, distribuția procentuală a răspunsurilor date de intervievați a fost următoarea:

8% – de câteva ori pe săptămână;

14% – o dată pe săptămână;

23% – de câteva ori pe lună;

31% – de câteva ori pe an;

5% – o dată pe an;

13% – mai rar;

5% – niciodată;

1% – nu știu / nu răspund.

Aceste cifre (generate printr-o cercetare sociologică indubitabil profesionistă) despre comportamentul religios al cetățenilor României pot fi extrem de utile, atât pentru a explica sprijinul social masiv de care s-a bucurat inițiativa Coaliției pentru Familie, cât și pentru a identifica grupul social care ar trebui abordat și țintit în mod prioritar pentru a obține mobilizarea la urne a câteva milioane de cetățeni, în așa fel încât să poată fi atins pragul de 30% necesar pentru validarea referendumului.

Observăm, mai întâi, că în România există un ”nucleu dur” semnificativ de oameni credincioși (8% din populație), care își exprimă credința și prin participarea asiduă și regulată, de mai multe ori pe săptămână, la slujbe și evenimente religioase. În această categorie intră cu siguranță mulți membri ai confesiunilor evanghelice precum și grupul social al credincioșilor ortodocși, cu precădere din mediul urban, care sunt strâns legați de viața liturgică a Bisericii și sunt principalii vectori ai societății civile ortodoxe din România. În strânsă simbioză cu acest ”nucleu dur” se profilează grupul credincioșilor care participă săptămânal la slujbele duminicale (14%). Adunate la un loc aceste două grupuri au o pondere de 22% din populație. În consecință, fie și cu o foarte aproximativă aritmetică sociologică, am putea deduce că în România zilelor noastre numărul celor care frecventează biserica cel puțin odată pe săptămână se ridică la un ordin de mărime situat undeva în intervalul 3,5 – 4 milioane de persoane (≈22% din 18 milioane de adulți). Acest ordin de mărime pentru grupul persoanelor care frecventează săptămânal Biserica explică suportul larg de care s-a bucurat inițiativa Coaliției în etapa de strângere de semnături. Cele 3 milioane de semnături au fost obținute în mod preponderent de la oameni care frecventează cel puțin o dată pe săptămână serviciile religioase ale diferitelor confesiuni creștine din România.

Marea problemă este că 3 milioane de semnături au fost necesare pentru a declașa procedura de revizuire a Constituției dar 3 milioane de voturi (și chiar 4 milioane, de fapt) sunt insuficiente pentru a garanta atingerea pragului de participare de 30% pentru validare referendumului.

Soluția în aceste condiții nu poate veni de altundeva decât din țintirea grupului de dimensiuni semnificative (23%, aproape un sfert din populație) care participă la slujbele religioase de câteva ori pe lună. Acest grup de oameni, atașat de Biserică, dar care nu încadrează în categoria, să-i zicem, ”celor mai râvnitori” reprezintă pivotul sociologic care ar putea asigura victoria demersului Coaliției pentru Familie. E vorba de oameni care cercetează Biserica destul de regulat și care, cu siguranță, împărtășesc valorile creștine, chiar dacă mulți dintre ei nu cunosc sau nu sunt lămuriți suficient în privința justeții și oportunității de a introduce definiția familie firești, tradiționale în Constituție. Cu siguranță acești oameni sunt expuși la mesajele opuse și manipulatorii din mass-media care se revarsă din abundență pe toate canalele și mediul virtual de la declanșarea campaniei de presă desfășurată 24h/24h și șapte zile din șapte împotriva Coaliției pentru Familie și, în subsidiar, împotriva Bisericii. Ar fi extrem de necesar ca la campania de denigrare a Bisericii și de torpilare a referendumului să se răspundă, măcar odată pe săptămână, printr-o campanie sistematică, la scara întregii țări, de catehizare și de lămurire, în așa fel încât și cei care vin mai rar la Biserică să aibă oportunitatea de a afla de ce e necesară revizuirea Constituției și de ce este obligatorie participarea la referendum atunci când politicienii noștri vor binevoi să-l organizeze pentru a respecta voința a trei milioane de români.

Personal cred că doar o astfel de campanie, care să se adreseze cu preponderență confraților creștini care vin la Biserică destul de des (chiar dacă nu în fiecare duminică) poate să asigure atingerea cvorului de 30% necesar pentru validarea referendumului. Altfel, riscăm să compromitem întreg demersul de a introduce definiția corectă a familiei în Constituție. Iar dacă referendumul ușuează, ceea ce va fi mai pe urmă, va fi mult mai rău decât ce a fost mai întâi.

Altminteri, mi se pare o iluzie periculoasă încercare a imita și adapta, fie și până la un punct, metodele obișuite utilizate de partide în campaniile electorale din țara noastră. O astfel de abordare e sortită din start eșecului, în primul rând disproporției imense existente între sarcina imensă ce ne stă în față (convingerea și mobilizarea la vot a mii, sute de mii, milioane de alegători) și puținătate resurselor logistice la dispoziție pentru a desfășura o campanie al cărui rezultat final ar trebui să fie mobilizarea la vot a șase milioane de oameni pentru a decide asupra unei chestiuni care, aparent, nu are nicio consecință imediată asupra vieții lor de fiecare zi (la urne nu se stabilește nici cine-i primarul, nici cine-i președintele țării, nici cine vor fi viitorii bugetivori din Parlamentul European sau din parlamentul național, nici pe mâna cui va fi bugetul local sau cel național, etc., etc.).

Chiar cu riscul de a-i supăra pe unii din cititorii acestui text (care mă vor considera, cu siguranță, puțin credincios), vreau să spun că, personal, nu cred că se întâmplă în mod curent și nici nu se vor întâmpla curând minuni electorale în România în ceea ce-i privește pe cetățenii și politicienii care-și doresc ca pe mai departe legea statului să nu ajungă în contradicție cu legea firii. Unica ”minune” electorală care s-a întâmplat în țara noastră a avut drept obiect tocmai partidul care se opune în mod vehement Coaliției pentru Familie. Este vorba, firește, de partidul Uniunea Salvați România (USR), care, cu o organizație compusă din mai puțin de 2000 de membri (1829 erau cu toții când au votat să se poziționeze împotriva Coaliției pentru Familie) a reușit performanța, unică în istoria electorală a țării (poate și a omenirii), de a obține peste 625.000 de voturi (adică undeva în jur de 330-350 voturi pe membru). Cum s-a reușit această peformanță electorală uluitoare, prin care USR, un partid încropit abia cu puțin timp înainte de alegeri și cu o rețea teritorială extrem de firavă, a devenit cea de a treia forță politică a țării, imediat după partidele clasice cu sute de mii de membri, PSD și PNL, rămâne un mister, pe care nu voi încerca să-l elucidez aici. Singurul aspect pe care vreau să-l subliniez este că forțele naturale (căci despre intervenția Divinității chiar că nu putem vorbi în cazul USR…) din mass-media, din rețelele așa-zisei societăți civile, din instituții și din toate celelalte ”câmpuri tactice” care au lucrat la generarea acestui uimitor succes electoral nu pot fi considerate ca fiind prietenoase și nici măcar neutre față de demersul Coaliției pentru Familie. În consecință, propun să încercăm să fim cât se poate de realiști și să nu ne amăgim că se vor întâmpla ”miracole” electorale în cazul referendumului pentru familie.

Evident, creștinii au primit asigurarea că acolo ”unde sunt doi sau trei, adunați în numele meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Tocmai pentru că, în sfârșit și în România, s-au adunat în numele lui Hristos doi, trei și mai mulți, pentru a ridica o stavilă constituțională împotriva tainei fărădelegii instrumentate la nivel global de promotorii așa-zisei ”familii homosexuale”, s-a putut întâmpla această extraordinară faptă civică, adunarea a trei milioane de semnături pentru a cere referendum în vederea înscrierii definiției familiei firești în Constituție.

Problema fundamentală este câți, unde și cum trebuie să se adune împreună pentru a reuși convingerea și mobilizarea la urne celor șase milioane de alegători de care e nevoie pentru a garanta atingerea țintei de 30% participare electorală necesară pentru validarea referendumului.

Opinia mea, bazată inclusiv pe ceea ce ne spun cercetările sociologice despre structura societății românești, este că, după ce s-a reușit obținerea a trei milioane de semnături în sprijinul demersului Coaliției pentru Familie în principal de la credincioșii care participă la servicii religioase cel puțin odată pe săptămână (și care reprezintă undeva în jur de 3,5-4 milioane de cetățeni), pentru viitor, în vederea finalizării cu bine a acestui demers prin obținerea participării la urne a aprox. 6 milioane de cetățeni, singura strategia cu șanse reale de succes este inițierea unei campanii de durată de către toate culteledin România care și-au manifestat sprijinul pentru demersul Coaliției. Tema centrală a acestei campanii nici nu-i obligatoriu să fie problema punctuală a referendumului, ci poate să se adreseze importanței familiei și a provocărilor cu care se confruntă în vremea noastră această instituție fundamentală, dar și libertatea de conștiință și de credință, în contextul în care forțe extrem de puternice la nivel global au reușit impunerea aberantei ”căsătorii homosexuale” în o serie de țări din lume și în jumătate din Statele Membre ale Uniunii Europene (drept e că aici e vorba de țări în care creștinismul s-a prăbușit în mare parte iar numărul creștinilor practicanți a scăzut dramatic în ultimele decenii, ceea ce nu este cazul în România). Importat va fi ca această campanie să fie desfășurată pe termen mediu și lung (cel puțin câteva luni), în așa fel încât mesajul să ajungă și la creștinii care frecventează biserica mai rar și, în mod particular, la cei 23% din populație (± 3%) care, conform cu datele furnizate de IRES, participă la slujbe cel puțin odată pe lună.

Doar o astfel de campanie are șanse să genereze și să stimuleze energia socială de care e nevoie pentru ca 6 milioane de cetățeni ai României să aleagă să meargă la un referendum într-o duminică când, foarte bine, ar avea și altceva de făcut (să doarmă, să se uite la televizor, în special la televiziunile care, după cum vedem, desfășură zi și noapte o campanie îndreptată împotriva demersului Coaliției, etc). Campania aceasta este necesară în primul rând pentru a atrage de partea susținătorilor familiei firești un număr critic de persoane (vorbim aici de 3-4 milioane de persoane) din rândul celor care sunt atașați valorilor creștine și frecventează Biserica în mod regulat, chiar dacă în fiecare duminică. Pe lângă aceasta, va fi extrem de important să se obțină menținerea fidelizării și mobilizarea adecvată a celor trei milioane de cetățeni care și-au pus semnătura pe petiția înaintată Parlamentului de către Coaliția pentru Familie. Doar prin menținerea, fidelizarea și mobilizarea acestui ”nucleu dur” și prin asocierea la acest nucleu a unui număr critic de cetățeni (3-4 milioane), din rândul celor care nu au semnat petiția, se va reuși atingerea unei rate de participare la referendum de cel puțin 30 % din totalul cetățenilor înscriși în listele electorale permanente.

Altfel, totul va fi în zadar. Mai rău, după eșecul referendumului vom asista cu siguranță la un asalt rapid și bine orchestrat asupra Bisericii și asupra societății civile creștine din România pentru a pune definiv călușul în gură tuturor celor care își manifestă public opoziția față de binefacerile ”căsătoriei homosexuale” și a re-educării tinerei generații în conformitate cu ideologia de gen și cu alte asemenea manifestări pestilențiale ale ”corectitudinii politice”. Dar despre ce s-ar putea să ne aștepte în cazul eșecului referendumului voi discuta într-un alt articol.

Corneliu Berari

www.corneliuberari.wordpress.com