După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 6 august 2017

✉ Scrisoare misionară: Familia Hrihorciuc, Mongolia

Dragii noștri,
 

          Vă salutăm de aici, din Ulanbator, Mongolia! Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru harul de care ne-a făcut parte până în prezent în toate pregătirile și pentru călătoria bună, chiar dacă a durat mai mult de 11 ore.

          Am găsit bine familia Șoldan și ne-am bucurat să-l cunoaștem pe Chinzo, băiețelul mongolez adoptat de Sami și Any, care a împlinit de curând 3 ani. Chinzo este un băiețel foarte vesel, vorbește românește, pe lângă engleză și mongolă, și s-a împrietenit foarte repede cu copiii noștri.

          În această săptămână, Sami are cursuri de engleză pentru copii, de luni până vineri, de la 9.00 la 16.00. Începem să ne familiarizăm cu programul zilnic și încercăm să fim de folos în domeniile în care putem da o mână de ajutor. Copiii mongoli care participă la cursuri sunt foarte deschiși și activi. În program este și oră de ping-pong și un timp pentru lecții biblice.

          Ieri, după programul școlii de vară, am mers împreună cu Sami la Ulzit, unde lucrează o echipă de tineri mongoli de la un orfelinat creștin, la gardul care împrejmuiește clădirea pentru tabere. Ne-am bucurat să vedem cu ochii noștri ce s-a lucrat până acum la această clădire de către echipele de români care au venit aici pe termen scurt. 


          Rugați-vă ca Domnul să ne binecuvinteze și în continuare. Vom fi în Mongolia pentru trei săptămâni și ne dorim să fim de ajutor familiei Șoldan.
          Rugați-vă să putem fi o binecuvântare pentru oamenii pe care îi vom întâlni aici. 

 
          Ne bucurăm să vă știm alături! Domnul să vă binecuvinteze! 

Familia Hrihorciuc, Valentin,
Mlădița și copiii
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.