"Este un referendum la care oamenii [nu – n. red.] sunt chemați să răspundă la întrebarea dacă sunt pro sau contra Coaliției pentru Familie sau dacă respectă pluralitatea de opinii din cadrul USR. Bineînțeles că prin faptul că eu mi-am anunțat reîntoarcerea dacă partidul nu se poziționează, îi poate influența pe unii. Ce e rău este să faci altceva decât ai promis în campanie, când am spus că pe acest subiect nu vom avea poziție. Am spus că vom avea respect și pentru oamenii care sunt pentru referendum, dar și pentru cei care sunt împotrivă. Dezbaterea este despre dacă faci sau nu ceea ce ai promis.Pentru că pe această idee s-au înscris oameni în USR. Nu ai cum să activezi într-un partid care acționează într-un sens diferit de convingerile tale intime. În plus, când oamenii ne-au votat, au făcut-o pentru ceea am promis. Eu am un unchi care a strâns peste 400 de semnături pentru noi. S-a dus prin vecini, iar el a semnat. Ce o să-i spun acum? Că ne-am sucit? Este o temă în societate care ar fi trebuit dezbătută mai târziu, nu acum. Ea trebuie oricum lăsată în spațiul societății, căci dacă o aduci în cel al politicului denaturezi discuția și aduci în prim-plan ideea de „cine apară mai bine familia tradițională."
După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:
◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶
◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶
◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.