joi, 20 iulie 2017

Deputat Cristian Ghinea: „Eu militez pentru poziţionarea partidului USR împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru Familie. A fi antisistem înseamnă a fi şi împotriva invaziei spaţiului public de o agendă religioasă şi retrogradă..."


Invitat la Adevărul Live, deputatul USR Cristian Ghinea a vorbit despre viitorului partidului, în condiţiile în care în toamnă va avea loc un nou Congres, după ce Nicuşor Dan a demisionat, susţinând că USR nu trebuie să se poziţioneze în vreo direcţie pe tema referendumului privind familia tradiţională. Pe de altă parte, Ghinea susţine că USR trebuie să-şi asume o poziţionare la nivel de partid pe acest subiect.

Până la Congres, USR va trece – fapt inedit în politca românească – printr-un referendum intern, în care toţi membrii vor opta între: a se împotrivi în mod clar modificării Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru Familie sau a nu se amesteca deloc în acest subiect delicat. „Eu militez pentru poziţionarea partidului împotriva iniţiativei Coaliţiei pentru Familie. Pronosticul este greu de dat. Dacă era strict despre poziţionarea privind iniţiativa coaliţiei, atunci am convingerea că majoritatea poporului din USR, tolerantă, liberală, europeană, ar fi votat împotrivă. Este însă şi manevra emoţională a fostului preşedinte  Nicuşor Dan, care şi-a pus persoana sa în prim-plan, iar susţinătorii săi spun că referendumul este despre întoarcerea sau nu a lui Nicuşor“, a spus Cristian Ghinea.

Citeste mai mult: adev.ro/otckac

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.