O imagine sfâşietoare circulă în mediul online, scrie TimpOnline.ro. Patru sicrie sunt aşezate în casa familiei Petruţ-Pop din Negrileşti care şi-a pierdut patru dintre cei nouă copii în tragicul accident rutier de la Viişoara. Părinţii şi fraţii lor au nevoie de mângâierea semenilor, dar şi de ajutor.
„Dragi prieteni, frații noștri Mitruț și Adriana trec prin clipe grele în urma pierderii a patru dintre cei nouă copilași. Rugați-vă pentru ei și mână de la mână putem să-i ajutăm. NICIUNUL dintre noi nu le putem înțelege durerea, dar FIECARE dintre noi putem participa la mângâierea lor. Mâine va fi înmormântarea în Negrileşti, satul nostru drag”, a scris pe Facebook managerul Megatitan, Nelu Bălan, originar din localitate, cel care a postat această fotografie.
Familia Petruţ-Pop locuieşte în blocurile sociale de la Viişoara, iar cea mai mare dorinţă a celor rămaşi în viaţă este să se mute departe de locul în care au murit patru dintre membrii frumoasei lor familii.
Şi alţi utilizatori ai reţelei de socializare au scris mesaje şi au cerut solidaritate.
„Dragi prieteni, vă scriu în legătură cu o familie din județul Bistrița-Năsăud care trece prin niște momente extrem de dureroase în aceste zile. Haideți, vă rog, să le fim alături în aceste momente extrem de grele, fiecare cu cât putem! Putem face aceasta în contul mamei: PETRUŢ POP ADRIANA , deschis la BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA BISTRIȚA RO68BTRLRONCRT0146123501 – LEI RO18BTRLEURCRT0146123501 – EUR (SWIFT:BTRLRO22). Haideți să dăm mai departe pentru a vedea cât mai multă lume! Vă mulțumesc pentru sprijin! Dumnezeu să mângâie familiile îndoliate!”, a postat pe Facebook Daniel Manta.
În accidentul feroviar din 1 iunie, de la Viișoara, și-au pierdut viața cinci tineri: șoferița Lavinia Petruț-Pop, frații ei Darius, Daria, Cosmina, precum și vărul lor Rafael Manta. Lavinia (18 ani) făcea parte din Consiliul Județean al Tinerilor, reprezentând Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, și obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună. Săptămâna viitoare ar fi împlinit 19 ani. Daria, 14 ani, învăța la Școala Gimnazială nr. 4, la fel ca și Cosmina (12 ani), iar Darius, 20 de ani, a învățat tot la Liceul Tehnologic de Servicii. Rafael Manta, 20 de ani, absolvise anul acesta Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Toți erau originari din Negrilești, unde vor fi înmormântați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.