duminică, 12 martie 2017

✉ Scrisoare misionară: Eleazar & Oana Müller, Pakistan

 Dragi prieteni şi fraţi, 

În ultimile 5 luni pe care le-am petrecut aici în Pakistan, am putut trăi versetele de mai sus în viaţa de zi cu zi. Pentru că îl iubim pe Dumnezeu şi ne încredem în EL, Domnul se luptă în locul nostru împotriva „miilor” de probleme zilnice. Lui putem să-i mulţumim pentru progresele mari pe care le-am putut face în învăţarea unei limbi şi culturi străine. Deja putem să conversăm cât de cât şi ne descurcăm la scris şi citit Din păcate situaţia ţării s-a înrăutăţit foarte mult în ultima vreme. 

De câteva zile Pakistanul este zguduit aproape zilnic de atentate. Deja la început de an, autorităţile ne-au interzis să părăsim oraşul fără protecţie din partea Poliţiei. Pe lângă asta ne ferim să ieşim în timpul zilei din curte pentru a nu atrage atentia. Dacă este necesar ieşim seara pe întuneric. Din aceste motive şi altele am încetat să mai mergem in oraş la adunare si acum ne strângem în incinta căminului. 

Ne bucurăm că acum avem posibilitatea să împărtăşim Evanghelia mai bine copiilor. Din nou putem trăi cum toate lucrurile, chiar şi pericolul sau teroarea, lucrează împreună, spre binele acelora cel iubesc pe Dumnezeu. Anul şcolar pakistanez se apropie de sfârşit. În această perioadă a anului aducem copii noi la cămin. În fiecare an avem locuri noi deoarece băieiţii părăsesc căminul după absolvirea clasei a-10-a şi fetele merg după clasa a-8-a într-o Şcoală creştină cu internat. Capacitatea totală a orfelinatului prevede 50 de băieţi şi 30 de fete. 


La momentul dat aici trăiesc 42 de băieţi şi 29 de fete. Pentru a putea aduce copii noi, fiecare familie care a depus o cerere, trebuie vizitată în parte pentru a cunoaşte circumstanţele exacte. Pentru ca să nu fie probleme, la cămin sunt primiţi doar copii din familii creştine. De aceea este nevoie de multă înţeleptciune şi călăuzire din partea lui Dumnezeu pentru a putea judeca bine dacă copii vor fi primiţi sau nu. 

Până acum au venit deja câţiva copii noi. Doi dintre aceşti copii se numesc Mevil şi Shazeb. Amândoi au vârsta de 8 ani şi provin din familii diferite care trăiesc la ţară. 

Pentru ca să puteţi să le înţelegeţi mai bine situaţia, doresc să vă descriu prima dată, ceea ce înseamnă să trăieşti la sat în Pakistan: Casele de la ţară sunt construite de obicei din cărămidă simplă, nu au geamuri si nici uşi iar podeua este din lut. Majoritatea caselor nu au apă nici curent aşa că nici vorbă de ventilator. Este greu de imaginat cum oamenii pot trăi în astfel de circumstanţe având în vedere că vara temperaturile cresc până la 50 de grade. Dacă ei se îmbolnăvesc de febră sau alte boli datorită lipsei de igienă şi protecţie împotriva ţânţarilor, mulţi nu au banii necesari nici pentru a merge la spitalul din următorul oraş, nici pentru ca să plătească consultaţia şi tratamentul necesar. Astfel nu le râmâne altceva de făcut decât să trăiască mai departe cu suferinţele lor şi să aştepte moartea. De multe ori singurul venit pe care ei îl au este lucrul pe câmpurile de orez sau fabricile de cărămidă a marilor proprietari. În multe cazuri au datorii mari la aceştia şi de aceea le este greu să supravieţuiască cu salariul pe care îl primesc. 

Mulţi dintre aceşti săraci sunt analfabeţi şi nici copii lor nu au şanse prea mari să înveţe să citească şi să scrie căci adesea părinţii au nevoie ca şi ei să susţină familia prin muncă. Ajutor social, alocaţie şi asigurare medicală nu există într-o ţară ca şi Pakistan.

Din astfel de situaţii asemănătoare vin Mevil şi Shazeb. Mevil care nu mai are tată de câţiva ani, şi-a pierdut acum şi mama. Neamurile ei nu vor s-o primească căci şi ei luptă pentru supravieţuire. Tatăl lui Shazeb şi-a pierdut mână datorită unui accident cu un utilaj agricol. Mama lui trebuie să aibă grijă de bivolii unor oameni pentru a putea întreţine familia. Astfel nu-i rămâne timp se se ocupe de copii. 

Această poveste şi cele a celorlaţi copii, care sunt câteodată mai grave, ne mişcă. De aceea ne bucurăm că putem să-i primim aici la cămin şi astfel le putem oferi un viitor mai bun. Aici ei pot trăi dragostea lui Dumnezeu care este Tatăl tuturor orfanilor. În primele luni ale acestui an am fost preocupaţi, pe lângă munca zilnică, cu dărâmarea unei clădiri vechi de pe proprietatea noastră. Toţi copii ne-au ajutat să facem acest lucru. Ei s-au distrat foarte mult şi prin aceasta au avut ocazia să-şi câştige şi cativa bani de buzunar. 

Surprinzător a fost faptul căci cărămizile acestor clădiri, care au o vechime de peste 100 de ani, mai sunt bune şi vor fi folosite în construcţii noi. Prin refolosirea acestora am putut economisi în jur de 1000 de Euro, căci cărămizile din ziua de azi sunt mai mici şi mai scumpe decât acum 100 de ani. 

În 26.Mai ne vom întoarce înapoi în România. Sperăm ca până atunci să primim informaţii noi referitoare le vizele noastre pe termen lung. Dacă ne ajută Dumnezeu încercăm să le obţinem deja de aici din Pakistan pentru a ne putea întoarce direct în toamnă. Mulţumiri fie aduse Domnului,pentru ca ne simţim ca acasă şi ne bucurăm să-I slujim aici! Vă mulţumim pentru implicarea în împărăţia lui Dumnezeu indiferent de forma prin care faceţi acest lucru! 

Cu dragoste, 
Eleazar & Oana Müller

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.