Mai mult ca oricând înainte, disciplinarea copiilor a dat naștere la multe
controverse. De asemenea, suntem uimiți de abuzurile la care sunt supuși copiii
atât în familie, cât și în instituțiile statului, adesea în numele interesului
superior al copilului. Totul pornește de la două abordări extreme și nebiblice.
Prima, are de a face cu ideea că părinții sunt „proprietarii” copiilor lor, așa
că pot face ce vor cu ei. A doua, are de a face cu ideea că statul are
principala responsabilitate în creșterea copiilor (copiii sunt proprietatea
Statului), așa că instituțiile statului pot defini cum vor „interesul superior
al copilului” și pot lua decizii în mod arbitrar. În realitate, copiii sunt un
dar de la Domnul, iar părinții sunt administratori ai vieților copiilor lor.
Datoria Statului este doar să creeze condițiile în care copiii pot crește
armonios în mijlocul familiilor lor.
Înainte de a vorbi despre disciplinarea copiilor vreau să subliniez alte trei
aspecte importante în creșterea armonioasă a copiilor. Copii trebuie înțeleși,
deoarece ei sunt unici și nu vin pe lume în pachete standardizate. Copiii
trebuie acceptați așa cum sunt, la fel cum Dumnezeu ne acceptă pe noi, așa cum
suntem. De asemenea copiii trebuie iubiți, oferindu-le afecțiune și atenție. Și
desigur copiii trebuie și disciplinati. Daca nu-ți disciplinezi copiii când
greșesc, aceasta dovedește că nu-ți iubești copiii cu o dragoste adevarată
(Proverbe 13:24) și că participi la distrugerea lor (Proverbe 19:18).
Dar, numai disciplinarea în dragoste este acceptată de Scriptură și asigură
succesul părintelui în educație. Nu este suficientă pedeapsa, care se
concentrează asupra trecutului, este nevoie de disciplina care promovează
creșterea și care se concentrează asupra viitorului. Și încă ceva foarte important: Biblia nu omologhează decât nuiaua
blândă, nu cureaua, nu lingura de lemn, sau alte obiecte. Chiar și nuiaua
trebuie folosită doar ca ultimă metodă de disciplină, cât mai rar cu putință,
cu înțelepciune și în dragoste. Nici o altă abordare a disciplinei nu are
suport în Sfânta Scriptură. În nici un caz nu folosiți palmele pentru
disciplinare, ele sunt făcute pentru mângâiere.
Unul din motivele pentru care unii copii crescuți în familii creștine
resping credința în Dumnezeu, este acela că au fost pedepsiți cu mânie. Un tată
creștin trebuie să știe că printr-o disciplinare nebiblică va proiecta în mintea
copilului o imagine falsă despre Dumnezeu, care este Tatăl nostru și care este
plin de iubire față de copiii Săi. Când îți disciplinezi copiii, fă-o calm și
oferindu-le un model parental biblic (Proverbe 29:11, Efeseni 6:4).
Disciplinează-i imediat, dar nu cu mânie. Folosiți severitatea ca ultima metodă
de îndreptare. Folosiți cele mai blânde metode și cât mai puțină asprime. Fiți
cupătați în disciplinare (Coloseni 3:21). Și nu uitați, copiii au un puternic
simț al dreptății, așa că fiți consecvenți, cinstiții și drepți atunci când
aplicați disciplina.
Și în final, nu uitați să le
amintiți de multe ori pe zi cât de mult îi iubiți. Mai ales, faceți-i să
priceapă că îi iubiți și când nu vă place ceea ce fac. Să nu spuneți niciodată
unui copil: „Dacă ești cuminte Isus te iubește!” Este cea mai mare minciună.
Domnul Isus iubește pe toți copiii cuminți sau mai puțin cuminți, că doar nu
prea există „copil cuminte și babă frumoasă”. De fapt, Isus iubește pe toți
oamenii, inclusiv pe părinți. Maica Tereza spunea: „Știu că Dumnezeu nu îmi va
da de făcut ce nu pot face. Totuș, aș dori să nu aibă atâta încredere în mine”.
Când Dumnezeu ne-a dat copii, ne-a arătat o mare încredere pentru că ne-a
încredințat vieți ce sunt nespus de prețioase.
Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.