Motivaţia anti-religie a Norvegiei pentru confiscarea copiilor Bodnariu

Intrebari au fost puse daca autoritatile norvegiene au fost motivate de religia familiei Bodnariu cind au confiscat pe cei 5 copii ai lor. Au fost, iar evidenta in sensul acesta exista din abundenta. Documente si procese verbale care au aparut dupa confiscarea copiilor in noiembrie 2015 indica ca inca de pe 13 octombrie, cu mai bine de o luna inainte de preluarea copiilor in custodia statului, oficialitatile municipalitatii Naustdal unde locuia familia nu agreau cu stilul de crestere a copiilor abordat de parintii Bodnariu crezind, dupe ce au interogat copiii, ca e fondat pe Biblie. Documentele scriu negru pe alb ca Barnevernet e “ingrijorat ca acest stil de crestere a copiilor este justificat de Biblie”. Autoritatile au motivat separarea copiilor de parinti pe “atitudinea” parintilor care “au o credinta proprie si mod de a creste copiii care e bazat pe religie”. Documentele deasemenea mentioneaza ca copiii au fost “crescuti sa-l respecte pe Dumnezeu si valorile parintilor lor.” Barnevernet a interpretat lucrul acesta ca un posibil conflict intre presupusa inabilitate a copiilor de a trai dupa principiile religioase ale parintilor si posibilitatea ca religia parintilor sa creeze un “conflict interiorizat” la copii si stres in familie.

Nici chiar Richard Dawkins nu putea sa o zica mai bine. Dawkins e faimos pentru afirmatia facuta de el in cartea lui publicata in 2006 The God Delusion ca educatia copiilor in Bibilie este o forma de abuz a copiilor. Nu se mai pune la indoiala ca religia familiei si credinciosia ei fata de valorile crestine au atras atentia autoritatilor de la Barnevernet si au avut un loc central in discutiile si strategia lor inainte de separarea copiilor. Deci, afirmatia ca Barnevernetul a fost motivat de simtaminte antireligioase cind a confiscat copiii familiei Bodnariu este una corecta si sprijinita de evidenta. Biblia e mentionata de patru (4) ori in documente, Dumnezeu o data, iar religia odata. Religia deasemenea apare ca subiect separat de discutie intre autoritatile Barnevernetului.

De ce oare ar irita pe Barnevernet religia familiei Bodnariu? Raspunsul este clar: Barnevernetul reprezinta ideologia seculara de crestere a copiilor in Norvegia. Cind ea e in conflict cu stilurile de crestere a copiilor al familiilor traditionale ori cele influentate de religie, in cazul de fata crestinismul, Barnevernetul totdeauna castiga. Simplu pentru ca, fiind un brat al statului Norvegian, tine in mina sabia si o pozitioneaza deasupra familiilor traditionale.

Chiar daca asta e o realitate nefericita, probabil ca nu e tocmai surprinzatoare daca luam in considerare gradul avansat de secularizare al Norvegiei. In mai 2012 Parlamentul Norvegian a votat in unanimitate sa aboleasca statutul Bisericii Luterane ca Biserica Nationala in Norvegia. Date din presa la vremea aceea indicau ca in 2012 72% dintre norvegieni, sau aproximativ 3.6 milioane de norvegieni, erau fara credinta religioasa si doar 2% din populatia tarii frecventa biserica in mod regular. [Jessica Bluemke Norway Abolishes National Church, May 22, 2012: http://www.patheos.com/blogs/friendlyatheist/2012/05/22/norway-abolishes-national-church/?repeat=w3tc] Deasemenea, in conformitate cu sondaje de opinie facute pe la 2005 de Gallup World Polls doar 23% dintre norvegieni priveau religia ca un component important al vietii lor zilnice si aproape 7% se declarau atei. Si crestinismul e in declin. Un studiu global privind viitorul crestinismului, emis in 2013, indica ca daca in 1970 98.8% dintre norvegieni se identificau ca fiind crestini, doar 87.29% se vor mai identifica ca fiind crestini in 2020. Deasemenea, pina in 2020 3.4% din populatia Norvegiei va fi musulmana.

O implicatie majora a acestei observatii este ca pentru majoritatea norvegienilor stilul de crestere a copiilor bazat pe traditie ori religie a devenit irelevant si este inlocuit cu unul secular. Asta explica si de ce aproximativ 25% dintre toti copiii preluati in custodia statului in Norvegia sunt copii de imigranti care sunt cunoscuti pentru valorile lor traditionale, iar unii sunt refugiati pe motive religioase. Restul copiilor sunt luati datorita stilurilor de viata riscante ale parintilor lor biologici, de exemplu consumul ori dependenta de droguri, alcoolism, ori probleme mentale. Imigrantii si refugiatii de obicei nu se antreneaza in stiluri de viata riscante de felul acesta, si sunt cunoscuti pentru traditionalismul lor, iar in familie, pentru conservatorism in relatii si cresterea copiilor.

Barnevernet incarneaza profund seculara societate norvegiana. Sociologii, printre ei bine cunoscutul sociolog W. Bradley Wilcox, observa, inca din 2009, ca in masura in care statul asistential, Norvegia fiind un exemplu clasic, reuseste sa erodeze si sa dea la o parte moralitatea traditionala, ea e inlocuita cu o moralitate dictata de stat si inradacinata in asa numitele valori post-moderne. [http://www.mercatornet.com/articles/view/more_government/] Statul devine mama si tata generatiilor viitoare iar asistenta financiara acordata familiilor inlocuieste obligatiile parentale, inclusiv aceea de a avea grija de copii. Norvegia e una din tarile unde, dupa decenii de politici familiale bazate pe asistenta financiara, oamenii nu mai depind unii de altii pentru bunastarea lor ci de stat. Dependenta de familie a fost inlocuita cu dependenta de stat.

Un alt rezultat al politicilor asistentiale scandinave este inabilitatea generatiilor tinere de parinti sa-si creasca copiii. Ei nu vad in proprii lor parinti modele pentru cresterea copiilor, si, ca rezultat, sunt dezorientati cind ei devin parinti. E rezonabil sa presupunem ca Norvegia a adoptat Legea Bunastarii Copilului (“Child Welfare Act”) in 1992 sa rectifice inaptitudinea generatiilor tinere de a fi parinti. Barnevernet si-a asumat obligatia sa impuna stilul parental secular, ceea ce explica si frictiunile dintre familiile de imigranti care aduc in Norvegia stiluri parentale responsabile, si Barnevernetul care impune ideologia parentala statista.

Observati ca in trecut, si chiar azi in majoritatea covarsitoare a lumii, doar orfanii erau dati spre adoptie. De-a lungul istoriei societatile lumii au fost cu mare bagare de seama sa respecte si sa pastreze legaturile biologice dintre copii si parinti. In loc de a decupla relatia biologica parinte-copil, ele au actionat spre imbunatatirea abilitatilor parentale ale parintilor, a relatiilor maritale, si a relatiilor de familie. Legea Norvegiei constituie o deplasare radicala de la aceasta filosofie si practica. De fapt, legea da statului puterea sa declare care parinte e potrivit sa creasca copii si care nu, cit si autoritatea de a lua copiii de la parintii pe care statul nu ii gaseste potriviti si sa ii dea cuplurilor pe care tot statul ii declara potriviti sa fie parinti. Asta permite Barnevernetului sa fure copiii de la parinti dupa plac. In plus exista o prezumtie ca selectia noilor parinti facuta de Barnevernet e potrivita. Parintii biologici care si-au pierdut copiii si ii vor inapoi trebuie sa fie examinati extensiv de psihologi, de “experti”. Psihologii ii declara potriviti ori nepotriviti sa fie parinti. In aparenta aspectele biologice nu inseamna nimic.

Ceva nu e in ordine aici. Am putea numi stilul parental norvegian o forma de agresiune ideologica la adresa parintilor si familiei naturale. Intregul inteles al notiunii de parinte a fost intors cu capul in jos. A fi parinte nu mai inseamna legaturi biologice intre parinti si copii. Inseamna declararea ca parinti legali a cuplurilor carora autoritatile le dau in custodie ingrijirea copiilor. Pe scurt, asta e ceea ce psihologii numesc parinti sociali ori parinti psihologici, o notiune care se substituie parintilor biologici si ii face irelevanti.

Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania