Trezirea lumii prin râs sau trezirea de râsul lumii? Una din cele mai recente noutăți în lumea carismatică și penticostală, este fără îndoială Toronto Blessing, sau binecuvântarea de la Toronto. Prin amploarea sa, fenomenul afectează mii de biserici și milioane de credincioși. Consider potrivit ca să abordez acest subiect, din datoria și ardoarea de-a cunoaște adevărul. Întotdeauna când un asemenea aspect al lucrării Duhului Sfânt este analizat într-un spirit critic, cel ce-o face este acuzat de lipsă de credință, dacă nu de lipsă de spiritualitate. Dar oare nu trebuie să supunem toate lucrurile la testul Scripturii?
Când evreii și cei cucernici dintre neamuri au luat Scripturile, verificând imediat cele predicate de Pavel, acesta nu i-a admonestat ca neduhovnicești. Dimpotrivă. Fapta lor este lăudată. (Faptele 17:11). Acelaș apostol îndeamnă pe credincioși: „Cercetați totul și păstrați ce este bun.” (1 Tes. 5:21). A supune la proba textului sacru experiențele spirituale nu înseamnă lipsă de spiritualitate, ci lipsă de spiritualitate este mai degrabă atunci când le acceptăm fără nici un discernământ. Ele trebuie să-și găsească precedente în Scripturi și tot în textul sacru trebuie să găsim baza treologică a lor. Numai Scriptura poate valida sau invalida orice experiență spirituală pe care o avem.
Cred că este suficient un singur argument. Isus Christos înviat dintre cei morți, atunci când se arată celor doi pe drumul Emausului le inspiră credința în învierea Sa apelând la argumentația Scripturilor, și nu la realitatea prezenței trupului Său glorios după înviere. În urma întâlnirii cu Isus, cei doi sunt în extazul credinței pe care o obțin din Scripturile care le aprind flăcări în inimi. Isus nu se prezintă la ei cu giulgiile mormântului, cu sigiliile pietrei sau cu alte dovezi materiale. Învierea Sa era o împlinire a Scripturii.
În același mod, trebuie să vedem dacă experiența ce Toronto Blessing sunt sau nu împliniri biblice. Ca lideri creștini avem sfânta datorie să veghem asupra turmelor noastre: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi…” (Faptele 20:28). Sfatul apostolului Pavel dat prezbiterilor din Efes, avea în vedere faptul că în Biserica lui Christos vor apare învățători și proroci mincinoși care “vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.” (Faptele 20:30).
Vegherea liderului creștin trebuie să fie în primul rând ca să nu pătrundă în biserica pe care o păstorește o învățătură străină Scripturii. Nimic nu poate produce mai mari pagube Bisericii lui Chritos decât o doctrină care nu vine de la Christos. Este adevărat că lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește (1 Cor. 2:14), dar cum putem judeca duhovnicete fără să apelăm la „dreptarul învățăturilor sănătoase”?
Mai trebuie spus că a face lucrul acesta este „penticostal”, cu toate că mulți ne eticehtează lesne crezători atunci când este vorba despre experinețele spirituale. William J. Seymour, omul prin care Dumnezeu a aprins trezirea penticostală din Azusa Street din Los Angeles, a scris despre experiențele penticostale ale începutului de secol, astfel: „Noi cântărim totul prin Cuvânt, și fiecare experiență trebuie să măsurată prin Scripturi. Unii spun că am mers prea departe, dar dacă am trăi mai aproape de Cuvânt, ni se spune că ne vom întâlni cu Domnul în văzduh.” (William J. Seymour, The Apostolic Faith, numărul din septembrie 1907.)
