Vezi și:
Am ascultat tot ce a avut de zis fără să dau nici o replică cu toate că aveam atât de multe să îi spun, am tăcut, m-am îndreptat către patul meu, am luat Biblia aproape involuntar am deschis și am început să citesc. În mintea mea nu erau decât aceste cuvinte: „ajută-mă Tată să răspund nu doar acestui om ci tuturor după voia Ta.„ În momentul următor se uită la mine plin de dezamăgire și exclamă:„ Am înțeles, și tu ești din ală…„.Mă întorc spre el și întreb: „De care din ală? – Din ală care crede în basme!” spune el. Zâmbesc și îi răspund că nu cred în basme sub nici o formă, știam că a făcut referire la faptul că citesc în Cuvânt. În acel moment colegul meu de celulă adoptă o poziție un pic ciudată, un pic agresivă aș putea spune exclamând: „Ceea ce citești tu sunt basme, nu există Dumnezeu!”am tăcut și l-am lăsat să vorbească. A exclus posibilitatea existenței lui Dumnezeu pentru că zicea el, dacă ar fi existat, nu ar fi stat pasiv la toate nedreptățile care i s-au întâmplat lui și nu ar fi privit nepăsător la toate nenorocirile care se întâmplă în lume. Avusese așa cum am scris mai sus o atitudine un pic agresivă și nu știam cum să răspund, dar știam că de această dată trebuie să o fac. În clipa aceea l-am rugat pe Domnul să îmi pună pe inimă ceea ce trebuie să îi spun.
„Prietene…” i-am răspuns, vreau să te contrazic, nu voi intra în discuții teologice sau religioase pentru că nu mă calific pentru așa ceva, dar îți voi relata câteva întâmplări din viața mea în care Dumnezeu a intervenit miraculos, apoi te las pe tine să tragi concluziile. Uite, faptul că sunt aici cu tine este un miracol… el a râs și m-a întrebat: „Cum adică este bine că ești aici, ai uitat poate că suntem într-o închisoare?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.