Florin Fodor: Cum ar trebui să răspundă un creștin atrocităților ISIS?

• Nota Redacţiei: Florin Fodor este licențiat în teologie la International Graduate School of Leadership din Manila, Filipine

Cu toții am auzit în trecut de organizații teroriste ca Al Qaida, Hezbollah, sau Hamas. De curând însă, comunitatea mondială a fost îngrozită de acțiunile brutale ale altor două grupări: ISIS și Boko Haram. Decapitările în masă, execuțiile și măcelăririle violente din Libia, Siria sau Irak sunt realități îngrozitoare care au șocat întreaga lume.

Una din țintele predilecte ale ISIS sunt creștinii: aceștia sunt răpiți, terorizați, adesea forțați să aleagă între convertire la islam sau moarte. Multe biserici au fost dărâmate, amenințarea ISIS fiind că va distruge toate locurile de închinare creștină din zonă. În Mosul și zona Ninive, unde exista una din cele mai vechi comunități creștine din lume, sute de mii de credincioși au fost alungați din casele și orașele lor.

Situația aceasta este groaznică. Imaginați-vă suferințele prin care trec aceste familii care se declară creștine (chiar dacă sunt asiriene sau copte). În fața unor asemenea atrocități, cum ar trebui să răspundem noi ca și creștini?

Informare

Nefiind afectați direct de aceste violențe, am putea avea tendința să le ignorăm. Unii dintre noi au adoptat o atitudine pasivă, sperând că timpul va rezolva cumva lucrurile de la sine. Alții mai sensibili găsesc știrile atât de îngrozitoare încât le este teamă să le citească/privească, darămite să le mai și răspândească.

Cred că este necesar să ne informăm. Nu avem dreptul să ignorăm o astfel de stare de lucruri. Nu trebuie însă să ajungem consumatori de brutalitate. Una e să fii informat despre ce se petrece și alta să urmărești minute în șir acest tip de sadism islamic. Accesarea unor fotografii sau filme trebuie făcută cu mare grijă, pentru a nu fi afectați nici cei adulți, dar mai ales copiii.

Promovare

Nu e suficient însă doar ca noi să fim informați. Trebuie să transmitem informația mai departe în comunitățile noastre. Anul trecut zeci de mii de creștini au adoptat ca poză de profil pe Facebook sau Twitter eticheta cu litera arabă “N” cu trimitere la cuvântul Nazarinean, arătând astfel solidaritate cu creștinii din Irak care sufereau persecuții. Cu cât promovarea va fi mai masivă, cu atât oamenii obișnuiți și liderii politici vor fi îndemnați să treacă la acțiune.

Preocupare

Oare cât de mult ne pasă de aceste barbarisme care au loc? Ce fel de emoții stârnesc ele în noi? Am plâns vreodată pentru soarta oamenilor nevinovați care suferă din pricina atașamentului lor față de numele lui Cristos?

Când se întâmplă atentate teroriste de mult mai mici dimensiuni în Europa sau America (vezi uciderea unor jurnaliști în Franța), mass-media vuiește cu indignare. Interesul lumii occidentale față de îngrozitoarele acțiuni ale Boko Haram sau ISIS este însă mult mai redus.

Oare de ce? Există o explicație geografică: Franța este mult mai aproape de noi decât Irakul. În plus, atunci când un eveniment se promovează mai puternic în mass-media devenim și noi mai implicați emoțional. Suspicionez însă și faptul că în lumea noastră modernă se dorește evitarea conotațiilor religioase. Să ne amintim că președintele Obama caracteriza acțiunile ISIS ca fiind ale unor extremiști împotriva unor oameni nevinovați, evitând astfel să spună că ele sunt asumate în numeleislamului și îndreptate împotriva creștinilor.

Interesul nostru față de soarta creștinilor persecutați nu trebuie să fie doar religios ci și unul umanitar. Pe de o parte, bărbații care au fost uciși sunt niște victime inocente care nu meritau să moară, mai ales în astfel de condiții. Pe de altă parte însă, trebuie să fim conștienți de suferința enormă a familiilor victimelor (cei lăsați în urmă). Scriptura ne cheamă să fim preocupați de soarta văduvelor, a orfanilor și a celor ce trec prin suferință. Un mod practic în care putem să ajutăm este sprijinind organizațiile care oferă asistență în astfel de situații (de exemplu Vocea Martirilor).

Încredere

Cu toate că de curând nu am avut de gestionat situații de asemenea proporții, persecuția nu e un lucru nou pentru Biserica lui Isus Cristos. Vreme de secole, creștinii au fost prigoniți. Să ne amintim doar de credincioșii din biserica primară care au fost răstigniți, arși de vii, decapitați sau dați ca hrană leilor înfometați.

Este decapitarea sau împușcarea de azi foarte diferită de răstignirea pe cruce din trecut? Nu cred. Poate am devenit noi mult mai sensibili.

În urmă cu câteva luni un credincios evanghelic îmi explica cum i-a fost adâncită depresia de atrocitățile comise de ISIS. Avea îndoieli că Dumnezeu mai este în controlul istoriei, dacă permite astfel de suferință în viața copiilor Săi.

Da, este adevărat că uneori ne vedem pe noi atât de lipsiți de putere în a schimba lucrurile încât putem crede că și Dumnezeu este la fel. Nu știu de ce Domnul îngăduie astfel de atrocități, dar sunt convins că ele îi sunt cunoscute. El plânge alături de cei care suferă. El are puterea să intervină dar pentru moment alege să nu o facă. Nu știu de ce. Știu doar că, în mod paradoxal, Biserica s-a înmulțit în istorie în acele perioade în care a suferit persecuție.

Rugăciune

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi. De aceea trebuie să ne rugăm pentru mângâierea creștinilor care suferă. Unii și-au pierdut slujbele, casele, averile, sănătatea. Poate unii sunt pe cale să își piardă credința. Au nevoie de sprijinul nostru. Și aș mai spune că e nevoie de rugăciune pentru ca inimile liderilor politici mondiali să fie mișcate pentru a lua măsuri de combatere a acestor acțiuni criminale.

Îndrăzneală

Uitându-ne la exemplul celor persecutați în țările musulmane, ar trebui să ne punem întrebări cu privire la dedicarea noastră față de Dumnezeu. Doar faptul că ei poartă eticheta de “creștini” îi face o țintă: sunt prigoniți și puși în primejdie zilnică. Lupta lor este pe viață și pe moarte. Și totuși, oricât de amenințați ar fi, cei mai mulți nu s-au lepădat de Dumnezeul în care cred.

După decapitarea brutală a 21 creștini egipteni de către ISIS, cele mai multe văduve și mame au dat dovadă de o credință extraordinară. În declarațiile lor publice, ele și-au mărturisit încrederea în Dumnezeu, înțelegând că cei dragi au murit ca niște martiri moderni și au ajuns acum într-un loc mai bun.

În România, adesea noi ne rușinăm că purtăm numele de creștini. Ne lipsește îndrăzneala, chiar dacă pericolul ce ne paște este batjocura altora, nu și moartea. Pentru a nu fi ridiculizați de colegii sau prietenii care cred în “știință”, preferăm să nu spunem că suntem ”religioși” sau ”creaționiști”. Și uităm astfel cuvintele Domnului Isus care ne spun că dacă ne vom rușina de El se va rușina și El de noi în ziua judecății.

                                            Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: www.pentrusufletultau.wordpress.com