Vezi și:
- Toronto Blessing: Kathryn Kuhlman, Benny Hinn și John Wimber
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea credinței
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea The Latter Rain (Ploaia Târzie)
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Rodney Howard-Browne
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Randy Clark
- Toronto Blessing: Mărturii
- Toronto Blessing: Manifestările
- Toronto Blessing: La cârciuma lui Ioel
- Toronto Blessing: Trezirea lumii prin râs, sau o trezire de râsul lumii?
Râsul este o invenție divină, cu siguranță. Nu Satana l-a inventat. De fapt el n-a inventat nimic. El copiază și distorsionează tot ce a creat Dumnezeu. Dar ce-i cu ‘‘râsul sfânt’‘ de la Toronto?
Există o serie de explicații pe care apologeții le dau râsului. Unele din ele preting implicații profetice, cum ar fi bucuria revenirii Domnului, sau râsul de Satana care nu este decât un înfrânt, sau râsul de ispite și încercările pe care le va birui de acum încolo creștinul. Dar cea mai populară este că el exprimă bucuria datorită bunătății și harului lui Dumnezeu
Confuzia pe care se străduiesc apologeții mișcării să ne-o strecoare este între râs și bucurie. De fapt, spun ei, ceea ce vedeți când oamenii se tăvălesc pe jod de râs, nu este altceva decât expresia bucuriei, care este fără îndoială o roadă a Duhului Sfânt.
Trebuie spus că bucuria poate fi exprimată prin râs, dar nu neaparat râsul este dovada unei bucurii. Motivația râsului uman este de multe ori străină cu totul de bucuria lăuntrică a celui care râde.
Bucuria, una dintre cele nouă componente ale roadei Duhului Sfânt, bucuria în Duhul, este definită de Dicționarul ‘‘Nelson’s Illustrated Bible Dictionary’‘ (Nelson’s Illustrated Bible Dictionary, Thomas Nelson Publishers, 1986), astfel: ‘‘Bucuria care se cere din partea unui om evlavios este produsă de Duhul lui Dumnezeu. Felul acestei bucurii privește dincolo de prezent la viitorul mântuirii noastre și la suveranitatea Dumnezeului nostru, care lucrează ca toate lucrurile să coopereze spre binele nostru final, care este asemănarea noastră cu Christos. Bucuria aceasta este distincă de simpla fericire. Bucurie ca aceasta este posibilă, chiar în mijlocul necazurilor’‘.
Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt prezintă câteva caracteristici, în contrast cu ceea ce se definește ca ‘‘râs sfânt’‘.
- La fel ca ceilelalte componente ale roadei Duhului, și bucuria are envoie de timp pentru a se maturiza și ea nu poate fi primită (ca și celelalte de altfel) prin punerea mâinilor, suflat sau mișcarea mâinilor cuiva. Nu se poate primi această roadă la comandă, cum nu se poate primi nici una din cele menționate de Pavel la Galateni 5:22. Ea este opera Duhului Sfânt care transformă caracterul nostru, proces care se petrece în timp. El nu poate fi realizat instantaneu.
Când Isaia descrie Duhul lui Dumnezeu, în capitolul 11:2: ‘‘Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul…’‘,el nu enumeră râsul printre caracteristicile de bază ale Lui.
- Bucuria este un atribut lăuntric, parte a ceea ce suntem noi, așa cum este stâpânirea de sine sau autocontrolul și răbdarea, ea operând împreună cu colegii ei. Dezlănțuirea ei în public, fără control, isteric și indecent uneori, nelalocul ei, ar dovedi lipsa sau sfidarea răbdării să nu mai vorbim de auto-control.
- Bucuria, roadă a Duhului Sfânt este independentă de circumstanțe. În Fapte 13, îi găsim pe Pavel și Barnaba izgoniți din Antiohia Pisidiei, după ce propovăduiseră Evanghelia. Biblia remarcând că în aceste circumstanțe deloc favorabile: ‘‘ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt’‘ (Fapte 13:52). În capitolul 5, ni se spune că apostolii ‘‘s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui’‘ (5:41). Exemplele ar putea continua.
Când scrie celor din Corint, Pavel spune: ‘‘Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mâingâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre’‘ (2 Cor. 7:4). Descoperim în versete ca acestea că bucuria se leagă mai degrabă de persecuție decât de râsul isteric.
- La fel ca celelalte opt componente ale roadei Duhului, bucuria, nu are neaparat semne de exteriorizare. Cu greu am putea vedea la cineva înfrânarea poftelor sau răbdarea dacă circumstanțele nu le-ar pune în evidență. Bucuria, care este o caracteristică lăuntrică nu neparat poate fi văzută sau nu neparat trebuie să se manifeste prin râs.
- Pentru a ni se transforma caracterul este nevoie de toate nouă componente ale roadei Duhului. O singură componentă nu este suficientă. Trebuie remarcat singularul din ‘‘roada’‘ Duhului și nu roadele. Bucuria nu poate fi achiziționată separat de celelalte, deoarece toate nouă aparțin aceluiaș fruct.
După aceste observații, să ne concentrăm atenția la râs.
Cele mai multe referințe biblice la râs sunt asociate cu batjocura, cu râsul de cineva, cu derâderea sau cu cel rău. Din 40 de referințe biblice, 34 în Vechiul Testament și 6 în Noul Testament. Două din versete se repetă, și deci rămânem cu 38 de versete care se referă la râs în toată Biblia. Ele se pot grupa astfel:
13 versete sunt folosite în contextul necredinței.
13 versete care menționează râsul vorbesc despre râsul batjocoritor.
7 vorbesc despre mândrie și superioritate față de alții.
3 versete evocă prostia.
Doar 4 refeințe biblice prezintă râsul într-o lumină pozitivă.
Din cele 6 versete din Noul Testament, trei prezintă râsul într-un mod negativ. Ele se găsesc în Luca 6:21; 6:25, și Iacov 4:9. Să vedem aceste citate:
‘‘Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!’’ (Luca 6:21).
‘‘Vai de voi care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!’‘ (Luca 6:25).
‘‘Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța’‘(Iacov 4:9).
Pretenția apologeților lui Toronto Blessing că bucuria despre care vorbește Biblia nu este altceva decât râsul isteric care colorează serviciile lor, este cu atât mai nefundamentată cu cât în limba biblică există cuvinte cu totul diferite pentru râs și pentru bucurie. Râsul – gelos, bucurie – chara, cuvânt pe care-l găsim în roada Duhului din Galateni 5.
Râsul aparține domeniului sufletesc, al emoțiilor noastre, pe când chara – bucuria este o cacteristică interioară a duhului nostru, unde se plăsmuiește caracterul nostru.
Consider de bine să analizăm câteva pasaje biblice care vorbesc despre manifestări emoționale ale unor persoane. Lucrul acesta ne va ajuta să distingem între bucurie, ca parte din roada Duhului și bucuria ca manifestare emoțională, reacție la circumstanțele plăcute ale vieții.
Pavel și Sila, după ce sunt scoși din temnița zguduită de cutremur de către temnicerul din Filipi, sunt duși în casa acestuia, le leagă rănile și se botează împreună cu toată familia sa. Biblia ne spune că: ‘‘După ce i-a adus în casă, le-a pus masa, și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu’‘ (Fapte 16:34). Cuvântul folosit aici pentru ‘‘s-a bucurat’‘ este ‘‘agallio’‘, care înseamnă a exalta, a fi vesel, fiind bucuros să sărbătorească evenimentul, un răspuns al sufletului uman față de schimbarea făcută de Dumnezeu în viața sa. Bucuria aceasta nu poate avea nicio semnificație spirituală deosebită. Ea este bucuria naturală a sufletului salvat, și nu o manifestare ‘‘prin Duhul’‘ a prezenței divine, sau a cercetării Duhului Sfânt, cum vor să ne convingă apologeții ‘‘mișcării râsului’‘ de la Toronto. În plus, textul nu ne permite să ne imaginăm o criză isterică de râs din partea temnicerului și a familiei sale.
Un alte pasaj biblic pe care ar trebui să-l analizăm, se găsește în Faptele apostolilor 8:39, 39: ‘‘Când au ieit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.’‘
Expresia folosită de doctorul Luca, este ‘‘plin de bucurie’‘, care își are rădăcina în‘‘chairo’‘ care înseamnă a fi vesel, bine dispus, bucuros. Ea exprimă pur și simplu un răspuns emoțional ca urmare a botezului în apă și a credinței sale, și nu poate fi etichetat ca o manifestare spirituală care, pornită din trup se conectează apoi cu tărâmul spiritual (cu Duhul Sfânt), așa cum prezintă Rodney Howard-Browne fenomenul.
Un text folosit adesea de suporterii ‘‘râsului sfânt’‘ este acela din Psalmul 2:1-5: ‘‘Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: ‘‘Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!’‘ Cel ce șade în ceruri râde, Domnu, își bate joc de ei. Apoi în mânia Lui, le vorbește, și-i îngrozește cu urgia Sa,…’‘
În pasajul acesta avem referința la faptul că Dumnezeu râde. În primul rând trebuie să înțelegem că Dumnezeu are emoții așa ca noi, sau mai bine spus, am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu emoții. Apoi trebuie remarcat faptul că Dumnezeu râde de dușmanii Săi, vorbindu-le și îngrozindu-i cu mesajul Său. Râsul divin precede în acest caz dezlănțuirea mânie lui Dumnezeu. Cum poate un astfel de râs să fie o binecuvântare pentru cineva? Ne putem ruga ca Dumnezeu să-și manifeste mânia împotriva cuiva? Nu este biblic să cerem pedepsirea nimănui.
Analizând cuvântul ‘‘râs’‘ din Biblie, nu găsim nicăieri niciun suport pentru manifestarea ‘‘râsului sfânt’‘. Sfânta Scriptură nu descrie nici măcar o situație când, oamenii sub cercetarea Duhului Sfânt sau în prezența lui Dumnezeu, cad pe jos și nu mai pot să se abțină de râs. Râsul nu poate fi găsit nici în caracteristicelel Duhului lui Dumnezeu, nici în roada Lui și nici între darurile Lui pe care lă dă credinciosului.
John Wimber, fondatorul unei rețele de peste 600 de biserici charismatice în întreaga lume, în ciuda faptului că este unul din promotorii ‘‘râsului sfânt’‘ este citat, că a spus: ‘‘… nu găsim niciun suport biblic, nici pentru râs și nici pentru căzutul pe jos’‘. Faptul, însă, nu-l deranjează, pentru că Wimber, ca mulți alții din mișcarea credinței, nu crede că experiențele spirituale trebuie supuse probelor biblice.
Deoarece râsul isteric, fără control, nu are precedente biblice, nu face parte din roada sau darurile Duhului Sfânt, ne întrebăm de unde vine el dacă de la Dumnezeu nu găsim nicio dovadă biblică că ar purcede? Iată căteva sugestii:
- În Ieremia capitolul 51, găsim sugestia că există un spirit demonic al râsului: ‘‘Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu, și o batjocură, nu va mai avea locuitori. Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei. Când vor fi încălziți de vin, le voi da să bea, și-i voi îmbăta, ca să se veselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul.’‘ (Ieremia 51:37-39).
Cuvântul tradus de Cornilescu ‘‘șacali’‘ este tannîn, care în unele texte este tradus ‘‘balaur’‘ sau ‘‘șarpe’‘, iar în unele contexte s-ar putea referi la creaturi apocaliptice, cum este cel din Noul Testament ‘‘drakõn’‘ sau balaur, nume figurativ al Satanei (Dicționar Biblic, Cartea Creștină, Oradea 1995, pagina 129). Textul din Ieremia ar sugera că Babilonul va rămâne un loc bântuit de duhurile celui rău, ale Satanei, duhuri care într-o stare de beție ‘‘se vor veseli’‘ sau vor râde, înaintea ca somnul morții să-i cuprindă veșnic.
- Experiența lui John și Charles Wesley.
Confruntați cu o expțeriență similară, John și fratele său Charles Wesley au etichetat-o drept o influență demonică și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați de duhuri, și aceștia au fost eliberați. Pasajul din operele lui Wesley care se referă la acest incident îl voi cita în capitolul referitor la argumentația istorică a fenomenului Toronto Blessing. Contrastul între experiențele fraților Wesley și cele ce se petrec la evenimentele Toronto Blessing este că ei au pus pe seama Satanei râsul, pe care nu-l considerau sfânt, ci dimpotrivă, și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați astfel de Satana. Experiențele stranii din ‘‘trezirea râsului’‘ pun râsul pe seama Duhului Sfânt, considerându-l un lucru pozitiv, și normal.
Considerăm că este firesc ca la o cercetare divină, cei posedați de duhuri rele să se manifeste ciudat, ca un fel de deconspirate a Satanei în prezența Mântuitorului. Misiunea noastră ar fi să identificăm corect sursa și să ne rugăm pentru o deplină eliberare a oamenilor de sub infuența celui rău, și nu să încurajăm asemenea manifestări punându-le pe seama Duhului Sfânt.
- Se cunosc cazuri de ‘‘râs necontrolat’‘ în contextul altor religii necreștine.
‘‘…R, un sfânt indian, cădea zilnic într-o transă în care alții cad în mod inconștienții, intra într-un fel de stare de răpire super-conștientă, completată de viziuni minunate și adesea implicând proiecții astrale. Aceste stări păreau să dureze de la câteva minute la câteva zile, și de multe ori erau însoțite de râs necontrolat sau de plânsete… SBM putea transfera ceea ce numea ‘‘harul lui guru’‘ ucenicilor săi atingându-se de ei. Acest ‘‘har’‘ a declanșat o trezire progresivă a lui K… care la rândul lui producea diferite manifestări fizice și emoționale. Manifestările includeau râsul necontrolat, răgete, lătrat, sâsâit, plâns, tremurături, etc. Unii din ucenicii lui devotații deveneu muți sau inconștienți. Mulți se simțeau infuzați cu sentimentul unei bucurii imense, pace și dragoste. Alte dăți, ‘‘focul’‘ lui K… era atât de puternic că îi făcea pe oameni să se hiperventileze pentru a se răcori…’‘ (SCP Newsletter, toamna anului 1994, volumul 19:2, pagina 4).
- Râsul isteric contagios din Africa.
Robert Holden, psiholog specializat în studierea râsului relatează un caz de râs epidemic, bizar, care a început la o școală din districtul Bukoba din Tanganyka, Africa Centrală. Remarca hazlie a unui profesor i-a făcut pe niște copii să chicotească în bănci. Foarte curând, întreaga clasă a început să râdă cu hohote. Clasele învecinate au început să râdă și ele și școala a trebuit închisă și copiii trimiși acasă pentru că nimeni nu se mai putea opri din râs. ‘‘Nu uitați’‘ spune Holden într-un interviu acordat Revistei de medicină Central Africane, ‘‘nimeni nu știa de ce râde. Era un râs delirant și contagios’‘. Copiii ajunși acasă, au infectat de râs familiile lor. A doua zi toți râdeau atât de tare că nimeni n-a mai fost înstare să meargă la școală sau la lucru. ‘‘Tot satul era infectat de râs. După o perioadă de două săptămâni s-a răspândit în localitățile din jur. În final, a fost chemată Crucea Roșie, deoarece oamenii cădeau extenuați și deshidratați. Am mai cunoscut și alte incidente similare în Africa, dar acesta a fost cel de durata cea mai lungă pe care l-am cunoscut…’‘ (The Malady Mail, Oxford, vineri, 17 noiembrie 1995, pagina 76).
- O serie de cercetători ai fenomenelor religioase și oculte, printre care Hank Hanegraaff, de la Christian Research Institute, spun că aceste manifestări sunt demonice și oculte. În programul de radio condus de Hank Hanegraaff, ‘‘Biblia răspunde întrebărilor omului’‘ (The Bible Answer Man’‘), susține că râsul acesta isteric și fără motiv, este de sorginte satanică și că cei influențați de el trebuie să fie supuși exorcismului. ‘‘Acesta nu vine de la Duhul Sfânt, ci vine de la un duh lipsit de sfințenie și de aceea este periculos și ucigător. Persoanei care se deschide spre orice formă de ocultism, trebuie să-i spun că este un lucru foarte, foarte serios. Este extrem de grav’‘, spunea Hanegraaff.
Așa cum spuneam la început, există patruzeci de citate în Scripturi în care este pomenit râsul. (Pentru cei care vor să studieze mai în profunzime aceste citate, indicăm următoarele: Gen. 18:13, 15; Gen. 21:6; Iov 5:22; Iov 8:21; Psalmul 5:11; 52:6; 59:8; 107:19-22; 126:2; Proverbele 1:26; 14:13; 31:25; Eclesiastul 2:2; 3:4; 7:3; 7:6, 10:19; Ieremia 51:39; Țefania 3:14-17, Habacuc 6:21; Luca 6:25; 1 Tes. 5:16; Iacov 4:9, etc.)
În nici unul din ele nu descoperim că s-a petrecut ceva similar ca în ‘‘trezirea râsului’‘, ba mai mult, nu descoperim că un asemenea râs ar fi normativ pentru o experiență validă a creștinului umplut cu Duhul Sfânt. Râsul nu poate fi egal bucuriei, ca roadă a Duhului, iar textele referitoare la bucurie din Scripturi nu descriu niciodată exprimarea ei printr-un râs isteric și necontrolat. Bucuria pare să fie o calitate indispensabilă experienței creștine, ea neavându-și rădăcinile în sentimentele de moment, ci izvorăște din realitatea obiectivă că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea, răscumpărarea și eliberarea în Domnul nostru Isus Christos.
În lucrarea lor: ‘‘Background to the ‘‘Holy Laughter’‘ Movement’‘ – Un studiu istoric și doctrinar’‘, Tom și Sheila Smith, publică următorul tabel comparativ între râsul, ca răspuns emoțional și ‘‘râsul sfânt’‘. Reproducem tabelul acesta pentru a da cititorului un mijloc mai vizual de comparație.
Râsul este o invenție divină, cu siguranță. Nu Satana l-a inventat. De fapt el n-a inventat nimic. El copiază și distorsionează tot ce a creat Dumnezeu. Dar ce-i cu ‘‘râsul sfânt’‘ de la Toronto?
Există o serie de explicații pe care apologeții le dau râsului. Unele din ele preting implicații profetice, cum ar fi bucuria revenirii Domnului, sau râsul de Satana care nu este decât un înfrânt, sau râsul de ispite și încercările pe care le va birui de acum încolo creștinul. Dar cea mai populară este că el exprimă bucuria datorită bunătății și harului lui Dumnezeu
Confuzia pe care se străduiesc apologeții mișcării să ne-o strecoare este între râs și bucurie. De fapt, spun ei, ceea ce vedeți când oamenii se tăvălesc pe jod de râs, nu este altceva decât expresia bucuriei, care este fără îndoială o roadă a Duhului Sfânt.
Trebuie spus că bucuria poate fi exprimată prin râs, dar nu neaparat râsul este dovada unei bucurii. Motivația râsului uman este de multe ori străină cu totul de bucuria lăuntrică a celui care râde.
Bucuria, una dintre cele nouă componente ale roadei Duhului Sfânt, bucuria în Duhul, este definită de Dicționarul ‘‘Nelson’s Illustrated Bible Dictionary’‘ (Nelson’s Illustrated Bible Dictionary, Thomas Nelson Publishers, 1986), astfel: ‘‘Bucuria care se cere din partea unui om evlavios este produsă de Duhul lui Dumnezeu. Felul acestei bucurii privește dincolo de prezent la viitorul mântuirii noastre și la suveranitatea Dumnezeului nostru, care lucrează ca toate lucrurile să coopereze spre binele nostru final, care este asemănarea noastră cu Christos. Bucuria aceasta este distincă de simpla fericire. Bucurie ca aceasta este posibilă, chiar în mijlocul necazurilor’‘.
Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt prezintă câteva caracteristici, în contrast cu ceea ce se definește ca ‘‘râs sfânt’‘.- La fel ca ceilelalte componente ale roadei Duhului, și bucuria are envoie de timp pentru a se maturiza și ea nu poate fi primită (ca și celelalte de altfel) prin punerea mâinilor, suflat sau mișcarea mâinilor cuiva. Nu se poate primi această roadă la comandă, cum nu se poate primi nici una din cele menționate de Pavel la Galateni 5:22. Ea este opera Duhului Sfânt care transformă caracterul nostru, proces care se petrece în timp. El nu poate fi realizat instantaneu.
Când Isaia descrie Duhul lui Dumnezeu, în capitolul 11:2: ‘‘Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul…’‘,el nu enumeră râsul printre caracteristicile de bază ale Lui.
- Bucuria este un atribut lăuntric, parte a ceea ce suntem noi, așa cum este stâpânirea de sine sau autocontrolul și răbdarea, ea operând împreună cu colegii ei. Dezlănțuirea ei în public, fără control, isteric și indecent uneori, nelalocul ei, ar dovedi lipsa sau sfidarea răbdării să nu mai vorbim de auto-control.
- Bucuria, roadă a Duhului Sfânt este independentă de circumstanțe. În Fapte 13, îi găsim pe Pavel și Barnaba izgoniți din Antiohia Pisidiei, după ce propovăduiseră Evanghelia. Biblia remarcând că în aceste circumstanțe deloc favorabile: ‘‘ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt’‘ (Fapte 13:52). În capitolul 5, ni se spune că apostolii ‘‘s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui’‘ (5:41). Exemplele ar putea continua.
Când scrie celor din Corint, Pavel spune: ‘‘Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mâingâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre’‘ (2 Cor. 7:4). Descoperim în versete ca acestea că bucuria se leagă mai degrabă de persecuție decât de râsul isteric.
- La fel ca celelalte opt componente ale roadei Duhului, bucuria, nu are neaparat semne de exteriorizare. Cu greu am putea vedea la cineva înfrânarea poftelor sau răbdarea dacă circumstanțele nu le-ar pune în evidență. Bucuria, care este o caracteristică lăuntrică nu neparat poate fi văzută sau nu neparat trebuie să se manifeste prin râs.
- Pentru a ni se transforma caracterul este nevoie de toate nouă componente ale roadei Duhului. O singură componentă nu este suficientă. Trebuie remarcat singularul din ‘‘roada’‘ Duhului și nu roadele. Bucuria nu poate fi achiziționată separat de celelalte, deoarece toate nouă aparțin aceluiaș fruct.
După aceste observații, să ne concentrăm atenția la râs.
Cele mai multe referințe biblice la râs sunt asociate cu batjocura, cu râsul de cineva, cu derâderea sau cu cel rău. Din 40 de referințe biblice, 34 în Vechiul Testament și 6 în Noul Testament. Două din versete se repetă, și deci rămânem cu 38 de versete care se referă la râs în toată Biblia. Ele se pot grupa astfel:
13 versete sunt folosite în contextul necredinței.
13 versete care menționează râsul vorbesc despre râsul batjocoritor.
7 vorbesc despre mândrie și superioritate față de alții.
3 versete evocă prostia.
Doar 4 refeințe biblice prezintă râsul într-o lumină pozitivă.
Din cele 6 versete din Noul Testament, trei prezintă râsul într-un mod negativ. Ele se găsesc în Luca 6:21; 6:25, și Iacov 4:9. Să vedem aceste citate:
‘‘Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!’’ (Luca 6:21).
‘‘Vai de voi care râdeți acum, pentru că voi veți plânge și vă veți tângui!’‘ (Luca 6:25).
‘‘Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța’‘(Iacov 4:9).
Pretenția apologeților lui Toronto Blessing că bucuria despre care vorbește Biblia nu este altceva decât râsul isteric care colorează serviciile lor, este cu atât mai nefundamentată cu cât în limba biblică există cuvinte cu totul diferite pentru râs și pentru bucurie. Râsul – gelos, bucurie – chara, cuvânt pe care-l găsim în roada Duhului din Galateni 5.
Râsul aparține domeniului sufletesc, al emoțiilor noastre, pe când chara – bucuria este o cacteristică interioară a duhului nostru, unde se plăsmuiește caracterul nostru.
Consider de bine să analizăm câteva pasaje biblice care vorbesc despre manifestări emoționale ale unor persoane. Lucrul acesta ne va ajuta să distingem între bucurie, ca parte din roada Duhului și bucuria ca manifestare emoțională, reacție la circumstanțele plăcute ale vieții.
Pavel și Sila, după ce sunt scoși din temnița zguduită de cutremur de către temnicerul din Filipi, sunt duși în casa acestuia, le leagă rănile și se botează împreună cu toată familia sa. Biblia ne spune că: ‘‘După ce i-a adus în casă, le-a pus masa, și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu’‘ (Fapte 16:34). Cuvântul folosit aici pentru ‘‘s-a bucurat’‘ este ‘‘agallio’‘, care înseamnă a exalta, a fi vesel, fiind bucuros să sărbătorească evenimentul, un răspuns al sufletului uman față de schimbarea făcută de Dumnezeu în viața sa. Bucuria aceasta nu poate avea nicio semnificație spirituală deosebită. Ea este bucuria naturală a sufletului salvat, și nu o manifestare ‘‘prin Duhul’‘ a prezenței divine, sau a cercetării Duhului Sfânt, cum vor să ne convingă apologeții ‘‘mișcării râsului’‘ de la Toronto. În plus, textul nu ne permite să ne imaginăm o criză isterică de râs din partea temnicerului și a familiei sale.
Un alte pasaj biblic pe care ar trebui să-l analizăm, se găsește în Faptele apostolilor 8:39, 39: ‘‘Când au ieit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.’‘
Expresia folosită de doctorul Luca, este ‘‘plin de bucurie’‘, care își are rădăcina în‘‘chairo’‘ care înseamnă a fi vesel, bine dispus, bucuros. Ea exprimă pur și simplu un răspuns emoțional ca urmare a botezului în apă și a credinței sale, și nu poate fi etichetat ca o manifestare spirituală care, pornită din trup se conectează apoi cu tărâmul spiritual (cu Duhul Sfânt), așa cum prezintă Rodney Howard-Browne fenomenul.
Un text folosit adesea de suporterii ‘‘râsului sfânt’‘ este acela din Psalmul 2:1-5: ‘‘Pentru ce se întărâtă neamurile, și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală, și domnitorii se sfătuiesc împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: ‘‘Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!’‘ Cel ce șade în ceruri râde, Domnu, își bate joc de ei. Apoi în mânia Lui, le vorbește, și-i îngrozește cu urgia Sa,…’‘
În pasajul acesta avem referința la faptul că Dumnezeu râde. În primul rând trebuie să înțelegem că Dumnezeu are emoții așa ca noi, sau mai bine spus, am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu emoții. Apoi trebuie remarcat faptul că Dumnezeu râde de dușmanii Săi, vorbindu-le și îngrozindu-i cu mesajul Său. Râsul divin precede în acest caz dezlănțuirea mânie lui Dumnezeu. Cum poate un astfel de râs să fie o binecuvântare pentru cineva? Ne putem ruga ca Dumnezeu să-și manifeste mânia împotriva cuiva? Nu este biblic să cerem pedepsirea nimănui.
Analizând cuvântul ‘‘râs’‘ din Biblie, nu găsim nicăieri niciun suport pentru manifestarea ‘‘râsului sfânt’‘. Sfânta Scriptură nu descrie nici măcar o situație când, oamenii sub cercetarea Duhului Sfânt sau în prezența lui Dumnezeu, cad pe jos și nu mai pot să se abțină de râs. Râsul nu poate fi găsit nici în caracteristicelel Duhului lui Dumnezeu, nici în roada Lui și nici între darurile Lui pe care lă dă credinciosului.
John Wimber, fondatorul unei rețele de peste 600 de biserici charismatice în întreaga lume, în ciuda faptului că este unul din promotorii ‘‘râsului sfânt’‘ este citat, că a spus: ‘‘… nu găsim niciun suport biblic, nici pentru râs și nici pentru căzutul pe jos’‘. Faptul, însă, nu-l deranjează, pentru că Wimber, ca mulți alții din mișcarea credinței, nu crede că experiențele spirituale trebuie supuse probelor biblice.
Deoarece râsul isteric, fără control, nu are precedente biblice, nu face parte din roada sau darurile Duhului Sfânt, ne întrebăm de unde vine el dacă de la Dumnezeu nu găsim nicio dovadă biblică că ar purcede? Iată căteva sugestii:
- În Ieremia capitolul 51, găsim sugestia că există un spirit demonic al râsului: ‘‘Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu, și o batjocură, nu va mai avea locuitori. Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei. Când vor fi încălziți de vin, le voi da să bea, și-i voi îmbăta, ca să se veselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul.’‘ (Ieremia 51:37-39).
Cuvântul tradus de Cornilescu ‘‘șacali’‘ este tannîn, care în unele texte este tradus ‘‘balaur’‘ sau ‘‘șarpe’‘, iar în unele contexte s-ar putea referi la creaturi apocaliptice, cum este cel din Noul Testament ‘‘drakõn’‘ sau balaur, nume figurativ al Satanei (Dicționar Biblic, Cartea Creștină, Oradea 1995, pagina 129). Textul din Ieremia ar sugera că Babilonul va rămâne un loc bântuit de duhurile celui rău, ale Satanei, duhuri care într-o stare de beție ‘‘se vor veseli’‘ sau vor râde, înaintea ca somnul morții să-i cuprindă veșnic.
- Experiența lui John și Charles Wesley.
Confruntați cu o expțeriență similară, John și fratele său Charles Wesley au etichetat-o drept o influență demonică și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați de duhuri, și aceștia au fost eliberați. Pasajul din operele lui Wesley care se referă la acest incident îl voi cita în capitolul referitor la argumentația istorică a fenomenului Toronto Blessing. Contrastul între experiențele fraților Wesley și cele ce se petrec la evenimentele Toronto Blessing este că ei au pus pe seama Satanei râsul, pe care nu-l considerau sfânt, ci dimpotrivă, și s-au rugat pentru eliberarea celor posedați astfel de Satana. Experiențele stranii din ‘‘trezirea râsului’‘ pun râsul pe seama Duhului Sfânt, considerându-l un lucru pozitiv, și normal.
Considerăm că este firesc ca la o cercetare divină, cei posedați de duhuri rele să se manifeste ciudat, ca un fel de deconspirate a Satanei în prezența Mântuitorului. Misiunea noastră ar fi să identificăm corect sursa și să ne rugăm pentru o deplină eliberare a oamenilor de sub infuența celui rău, și nu să încurajăm asemenea manifestări punându-le pe seama Duhului Sfânt.
- Se cunosc cazuri de ‘‘râs necontrolat’‘ în contextul altor religii necreștine.
‘‘…R, un sfânt indian, cădea zilnic într-o transă în care alții cad în mod inconștienții, intra într-un fel de stare de răpire super-conștientă, completată de viziuni minunate și adesea implicând proiecții astrale. Aceste stări păreau să dureze de la câteva minute la câteva zile, și de multe ori erau însoțite de râs necontrolat sau de plânsete… SBM putea transfera ceea ce numea ‘‘harul lui guru’‘ ucenicilor săi atingându-se de ei. Acest ‘‘har’‘ a declanșat o trezire progresivă a lui K… care la rândul lui producea diferite manifestări fizice și emoționale. Manifestările includeau râsul necontrolat, răgete, lătrat, sâsâit, plâns, tremurături, etc. Unii din ucenicii lui devotații deveneu muți sau inconștienți. Mulți se simțeau infuzați cu sentimentul unei bucurii imense, pace și dragoste. Alte dăți, ‘‘focul’‘ lui K… era atât de puternic că îi făcea pe oameni să se hiperventileze pentru a se răcori…’‘ (SCP Newsletter, toamna anului 1994, volumul 19:2, pagina 4).
- Râsul isteric contagios din Africa.
Robert Holden, psiholog specializat în studierea râsului relatează un caz de râs epidemic, bizar, care a început la o școală din districtul Bukoba din Tanganyka, Africa Centrală. Remarca hazlie a unui profesor i-a făcut pe niște copii să chicotească în bănci. Foarte curând, întreaga clasă a început să râdă cu hohote. Clasele învecinate au început să râdă și ele și școala a trebuit închisă și copiii trimiși acasă pentru că nimeni nu se mai putea opri din râs. ‘‘Nu uitați’‘ spune Holden într-un interviu acordat Revistei de medicină Central Africane, ‘‘nimeni nu știa de ce râde. Era un râs delirant și contagios’‘. Copiii ajunși acasă, au infectat de râs familiile lor. A doua zi toți râdeau atât de tare că nimeni n-a mai fost înstare să meargă la școală sau la lucru. ‘‘Tot satul era infectat de râs. După o perioadă de două săptămâni s-a răspândit în localitățile din jur. În final, a fost chemată Crucea Roșie, deoarece oamenii cădeau extenuați și deshidratați. Am mai cunoscut și alte incidente similare în Africa, dar acesta a fost cel de durata cea mai lungă pe care l-am cunoscut…’‘ (The Malady Mail, Oxford, vineri, 17 noiembrie 1995, pagina 76).
- O serie de cercetători ai fenomenelor religioase și oculte, printre care Hank Hanegraaff, de la Christian Research Institute, spun că aceste manifestări sunt demonice și oculte. În programul de radio condus de Hank Hanegraaff, ‘‘Biblia răspunde întrebărilor omului’‘ (The Bible Answer Man’‘), susține că râsul acesta isteric și fără motiv, este de sorginte satanică și că cei influențați de el trebuie să fie supuși exorcismului. ‘‘Acesta nu vine de la Duhul Sfânt, ci vine de la un duh lipsit de sfințenie și de aceea este periculos și ucigător. Persoanei care se deschide spre orice formă de ocultism, trebuie să-i spun că este un lucru foarte, foarte serios. Este extrem de grav’‘, spunea Hanegraaff.
Așa cum spuneam la început, există patruzeci de citate în Scripturi în care este pomenit râsul. (Pentru cei care vor să studieze mai în profunzime aceste citate, indicăm următoarele: Gen. 18:13, 15; Gen. 21:6; Iov 5:22; Iov 8:21; Psalmul 5:11; 52:6; 59:8; 107:19-22; 126:2; Proverbele 1:26; 14:13; 31:25; Eclesiastul 2:2; 3:4; 7:3; 7:6, 10:19; Ieremia 51:39; Țefania 3:14-17, Habacuc 6:21; Luca 6:25; 1 Tes. 5:16; Iacov 4:9, etc.)
În nici unul din ele nu descoperim că s-a petrecut ceva similar ca în ‘‘trezirea râsului’‘, ba mai mult, nu descoperim că un asemenea râs ar fi normativ pentru o experiență validă a creștinului umplut cu Duhul Sfânt. Râsul nu poate fi egal bucuriei, ca roadă a Duhului, iar textele referitoare la bucurie din Scripturi nu descriu niciodată exprimarea ei printr-un râs isteric și necontrolat. Bucuria pare să fie o calitate indispensabilă experienței creștine, ea neavându-și rădăcinile în sentimentele de moment, ci izvorăște din realitatea obiectivă că Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea, răscumpărarea și eliberarea în Domnul nostru Isus Christos.
În lucrarea lor: ‘‘Background to the ‘‘Holy Laughter’‘ Movement’‘ – Un studiu istoric și doctrinar’‘, Tom și Sheila Smith, publică următorul tabel comparativ între râsul, ca răspuns emoțional și ‘‘râsul sfânt’‘. Reproducem tabelul acesta pentru a da cititorului un mijloc mai vizual de comparație.
DIFERENȚA DINTRE RÂSUL EMOȚIONAL ȘI CEL SPIRITUAL
Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: www.lascaupetru.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.