Veniți să umlăm în lumina Domnului! (4)
Apelul lansat de profetul Isaia:„Veniţi,
casă a lui Iacob, să umblăm în lumina Domnului!”
(Isaia 2:5), dovedeşte fără îndoială realism dar şi optimism în acelaşi timp.
El lansează această chemare cu mult entuziasm, în contextul unei crize spirituale (Isaia 2:6-8), al unei
crize sociale (Isaia 3:1-5), dar şi
al unei crize morale majore (Isaia 3:8-9;
16-17). Descrierea moralităţii societăţii din vremea lui Isaia este izbitor de
asemănătoare cu radiografia pe care apostolul Pavel o face societăţii din
vremea lui, în scrisoarea adresată Bisericii din Roma (Romani 1:18-32). Deşi,
pentru unii, descrierea de către Pavel a societăţii secolului I poate părea
exagerată teologul Charles Hodge afirmă:„Oricât
de întunecat ar fi acest tablou, el nu este atât de întunecat ca cel realizat
de cei mai distinşi autori greci şi latini, prezentându-i pe compatrioţii lor.”
Nelegiuirile acestor oameni sunt comise pe faţă, imoralitatea lor trece drept
virtute şi mai mult, îi încurajează şi pe alţii să comită aceleaşi păcate. Şi
toate acestea, se întâmplă pentru că oamenii nu au considerat potrivit să
păstreze cunoştinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a lăsat de capul lor (Romani
1:28). Monica Hill, redactor la revista Creşterea
Bisericii, spunea:„Când oamenii
încetează să mai creadă în Dumnezeu, asta nu înseamnă că ei nu mai cred în
nimic, ci mai degrabă, cred în orice.” Astfel, se deschide o uşă largă
forţelor spirituale ale întunericului, care vor influenţa negativ mentalitatea
şi atitudinea oamenilor.
În versetul şaisprezece al capitolului trei, Isaia are un cuvânt special
din partea Domnului pentru femeile din regatul lui Iuda. Acestea sunt
condamnate pentru mândria lor, pentru hainele şi bijuteriile lor costisitoare,
dar mai ales pentru comportamentul lor sugestiv şi provocator. Este de remarcat
faptul că profetul nu vorbeşte despre nişte femei păgâne ci despre „fiicele Sionului”. Ar fi o dovadă de
totală miopie (fizică şi spirituală) din partea noastră dacă nu am observa că
aceste „fiice ale Sionului” din
vremea lui Isaia au un club care încă dăinuie şi astăzi. Din cauza imoralităţii
lor, Domnul va trimite pedeapsa peste cei care Îi nesocotesc Numele şi
caracterul (Isaia 3:17; 4:1). Dar, deşi tratează problemele din vremea lui cu
mult realism, Isaia nu cade, ca mulţi dintre creştinii de astăzi, în mlaştina
pesimismului. Cu un entuziasm şi un optimism contagios, el priveşte iarăşi în
viitor, spre glorioasa Împărăţie a lui Cristos (Isaia 4:2-6).
Privind la declinul moral al societăţii noastre, remarcăm o asemănare
izbitoare cu ceea ce era în vremea lui Isaia sau în vremea lui Pavel.
Psihologul Carl Jung a spus despre creştinismul european că este:„ca o catedrală clădită pe temeliile unui
templu păgân – nu a atins cu adevărat regiunile adânci ale sufletului
europeanului.” Ceea ce este interesant de observat este faptul că acolor
unde adevăratul creştinism este în declin, păgânismul reapare şi odată cu el,
apar schimbări majore în valorile morale ale societăţii. Asistăm astăzi, peste
tot, la o abandonare a standardelor morale şi sociale, bazate pe învăţătura
creştină. Excluderea valorilor şi a credinţei creştine din sfera publică a
rezultat într-o pierdere a moralităţii, de la sferele cele mai înalte ale
societăţii, până la cele mai de jos. Suntem uimiţi de ceea ce se întâmplă
astăzi în România. Sunt mii de fete între 12-18 ani, care nasc copii în fiecare
an şi numărul lor creşte mereu. Asistăm neputincioşi la afişarea în public a
homosexualităţii iar avorturile, crimele, alcoolismul, dependenţa de droguri,
abuzul mental şi fizic asupra copiilor şi femeilor, prostituţia şi traficul de
fiinţe umane, sunt într-o continuă creştere.
Ce avem noi de făcut în mijlocul crizei morale în care trăim? Cum ne
comportăm noi, credincioșii evanghelici? Ne deosebim oare de oamenii din lume
ale căror vorbe şi fapte sunt îndreptate împotriva lui Dumnezeu? Este important
să ne amintim mereu şi mereu cine suntem şi pe cine reprezentăm în această
lume. Suntem poporul legământului şi ne aflăm aici, în mijlocul acestei
societăţi amorale să-L reprezentăm pe Cristos (1 Petru 2:9). Tema esenţială a
Scripturii, de la început şi până la sfârşit, este că Dumnezeu urmăreşte în
întreaga istorie chemarea unui popor care să fie al Său. Că acest popor este un
popr sfânt, separat de lume, pus deoparte pentru a fi al Său şi pentru a-L
asculta. Că vocaţia acestui popor este să-şi trăiască identitatea. Ca oameni
din poporul lui Dumnezeu, trebuie să fim diferiţi, atât ca aspect cât şi în
ceea ce priveşte comportamentul (Levitic 18:2-4; Matei 6:8). Şi trebuie să fim
diferiţi, atât de lumea seculară, cât şi de biserica nominală. „Să nu vă asemănaţi cu ei” spunea Domnul
Isus iar noi tocmai asta ne străduim să facem, adică, în loc să-L imităm pe
Cristos, imităm societatea (Romani 12:2).
Observând chemarea plină de pasiune a lui Isaia: „Veniţi, casă a lui Iacob, să umblăm în lumina Domnului!” dar şi criza
spirituală, socială şi morală prin care trecem, putem fie să ne conformăm
societăţii seculare şi asta ne va duce la pierderea identităţii, fie să ne
izolăm şi să visăm la vremurile bune de altădată iar asta ne va duce la
nepăsare sau chiar paralizie. Sau putem fi realişti dar optimişti în acelaşi
timp şi să spunem: ştim păcatele din trecut, vedem haosul din prezent, dar în
lumina gloriei care va veni, ne vom implica cu toată inima în lucrarea de
extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu şi vom trăi prezentul în lumina viitorului glorios,
promis de Dumnezeu. Numai această atitudine va aduce transformarea noastră şi
apoi şi a societăţii în care trăim. Veniţi aşadar, să umblăm în lumina
Domnului!
Pastor Samy Tuțac