Neemia 2:2
"Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu
poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică"
Ceea ce îți aduce lacrimi pe obraz te
definește mai mult decât ceea ce te face să zămbești.
Omul care fuge de durere, e omul care fuge de
viziunea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o. Viziunea nu se naște fără durere,
tensiune, întristare și un sentiment de neputință.
Când îți porți lacrimile cu demnitate
înaintea oamenilor atunci ele vor atinge totdeauna pe cineva care se va uni cu
tine.
Neemia nu a făcut nimic concret deși inima
lui era zdrobită de durerea ruinelor. A așteptat cu lacrimile pe obraz ca
Dumnezeu să miște inimi, să deschidă zăgazuri și să pregătească timpul potrivit
pentru lucrare. Nu te simți descurajat pentru că nu știi ce să faci. Câtă vreme
inima ta poartă întristarea sfântă e tot ceea ce trebuie să faci. El poate
totul în noi toți.
Nu te încrede în planurile care se nasc fără
lacrimi. Niciodată ochiul nu vede limpede fără de lacrimile care îl curăță.
Neemia a întocmit planuri de călătorie, de
atragere a resurselor, de etapizare a reconstrucției, de luptă față de
împotrivitori împreună cu lacrimile care l-au însoțit mereu.
Și bucuria unde este? Tot în lacrimi: de
mulțumire, de uimire sfântă, de dragoste față de Iubirea vieții noastre!
Nu de lacrimi mă tem ci de lipsa lor. Când
misionarii Armatei Salvării s-au plans că nicio metodă nu funcționează pentru
ca oamenii să vină la Dumnezeu atunci generalul William Booth, fondatorul
mișcării, le-a spus: ,, încercați cu lacrimi’’.
Tu pentru ce plângi?
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.