Capitolul 9.3: Isus și Libertatea
Isus a zis iudeilor care au crezut în El:
”Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi[...]
Oricine trăiește în păcat este rob al păcatului[...] Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi[...]
Voi aveți de tată pe diavolul și vreți să împliniți dorințele tatălui vostru: el de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, fiindcă în el nu există adevăr; ori de câte ori spune o minciună vorbește din sine însuși, căci el este mincinos și tatăl minciunii[...] Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultați, fiindcă nu sunteți din Dumnezeu” (Ioan 8:31-36, 44 și 47).
Libertatea are o direcție dublă: ești eliberat de la ceva și ești eliberat către ceva; ești liber să nu mai faci ceea ce până acum făceai ca sclav (rob, prizonier) și ești liber să faci ceea ce nici nu visai că este posibil să faci.
Dumnezeu are o anumită concepție despre ceea ce ar trebui să fie un om. Adevărata libertate este să poți să fii ceea ce te-a conceput Dumnezeu să fii!
După felul cum vorbește Isus, a fi așa cum te dorește Dumnezeu să fii înseamnă să aduci multă roadă și să rămâi în permanență roditor
(vezi Ioan 15:1-16).
Dumnezeu te-a făcut să fii o persoană liberă: liber să fii ce te-a conceput El să fii,
și liber să nu fii cum concepe diavolul să fii.
Dumnezeu te dorește să fii ca El: în gândire, în sentimente și în comportament. Diavolul te dorește să fii ca el: în gândire, în sentimente și în comportament.
După ce ai trăit multă vreme după sugestiile diavolului, modul lui de a gândi, de a simți și de a fi devine felul tău de a gândi, de a simți și de a fi. Acestea se imprimă atât de puternic în ființa ta încât devin natura ta. Impresia ta este că așa este ”normal” să fii și că este imposibil să fii altfel. Aceasta este robia în care te-a adus el. Din robia aceasta vrea Isus să te elibereze.
Isus și-a început lucrarea de Învățător și Vindecător în localitatea Capernaum. La scurtă vreme după acest început, Isus a venit înapoi în satul în care a crescut, în Nazaret, și sâmbăta a mers, ca de obicei, la sinagogă. Consătenii Lui i-au cerut să se auto-definească. Pentru a o face, El a luat cartea profetului Isaia și a citit de aici un pasaj, și apoi a spus: Acesta Mă definește pe Mine; acesta sunt Eu. Eu am venit să fac ceea ce a prorocit Isaia despre Mine cu multe secole înainte.
Este important să citim textul acesta în întregime, și să-l citim într-o traducere expresivă. Iată ce a citit Isus, pentru a se descrie pe Sine:
”Duhul Domnului Suveran este peste Mine,
căci Domnul M-a uns să proclam vești bune celor săraci; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită;
să anunț prizonierilor eliberarea
și celor aflați în lanțuri deschiderea închisorii;
să proclam anul de îndurare al Domnului
și ziua răzbunării Dumnezeului nostru;
să mângâi pe toți cei întristați,
să le dau celor întristați din Sion:
frumusețe în loc de cenușă,
un untdelemn de bucurie în locul plânsului,
o haină de laudă în locul unui duh întristat.
Și ei vor fi numiți stejari ai dreptății,
un pom plantat de Domnul
ca să oglindească frumusețea Lui” (Isaia 61: 1-3, citat de Isus în Luca 4:18. Luca redă numai o mică parte din textul din Isaia, subînțelegând că Isus a citit întregul text!).
O privire chiar și superficială ne face să vedem că întregul text se referă la oameni care nu sunt liberi și la faptul că Isus le oferă eliberarea.
Trebuie să știm că în cartea lui Isaia mai sunt încă două locuri în care este prorocit Personajul peste care este pus Duhul lui Dumnezeu. Când le citim și pe acestea, avem o imagine mai clară despre modul în care acest Personaj aduce omenirii libertatea. Iată-l pe primul:
”Duhul Domnului Se va odihni peste El: Duh de înțelepciune și de pricepere, Duh se consiliere și de putere, Duh de cunoaștere și de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, și nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău” (Isaia 11:2-4).
Iată și celălalt text:
”Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu în care Își găsește plăcerea sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El, El va vesti națiunilor judecata. El nu va striga, nu-și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe străzi. Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul de lumânare care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ și insulele cele mai îndepărtate își vor clădi viața pe Legea (Învățătura) Lui” (Isaia 42:1-4).
Un element cheie se desprinde din textele acestea: Singura Lui armă este Cuvântul lui, ceea ce iese de pe buzele Lui, cu alte cuvinte, Legea Lui (torah, adică învățătura).
Să ne uităm din nou la modul în care a început Isus discuția cu iudeii care au crezut în El: ”Dacă rămâneți în Cuvântul Meu”, adică dacă trăiți după cuvântul Meu, atunci se întâmplă cu voi trei lucruri: (1) ”veți fi cu adevărat ucenicii Mei”, (2) ”veți cunoaște adevărul”, și (3) ”adevărul vă va face liberi”. ”A ieși din cuvântul cuiva” înseamnă a nu-l mai asculta. A rămâne în cuvântul lui, înseamnă a-l asculta, a trăi după cuvântul lui.
Nu poți să fii ucenicul lui Isus dacă nu asculți de învățătura Lui! Învățătura Lui este cea care te face să cunoști adevărul care te face liber!
Cuvântul lui Isus, învățătura lui Isus, ”Tora” lui Isus, este astfel concepută încât să te scoată din orice minciună, să te introducă în tot adevărul și să te elibereze de orice robie în care ai trăit până acum.
Să ne uităm iarăși la începutul acestui text. Isus le vorbea iudeilor ”care au crezut în El”. Isus le spune că nu-i suficient să spui că ai crezut ce spune El. Trebuie să te lași pătruns de învățătura Lui și să o aplici în viața ta. Numai atunci ești ucenicul Lui și dacă nu ești ucenicul Lui, nu-i aparții Lui!
Prima funcție a Domnului Isus este aceea de ”Învățător”. Acesta este numele cu care I se adresau nu numai ucenicii Lui, ci toți cei care veneau în contact cu el și care I se adresau. Toți I Se adresau cu apelativul ”Învățătorule”.
Apostolul Pavel ne dă această instrucțiune esențială: ”Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi” (Col.3:16); apostolul Petru ne învață să ne înarmăm cu același fel de gândire ca al Lui (1 Petru 4:1) și aceasta o putem face numai dacă ne umplem mintea de învățătura Lui; apostolul Ioan este și mai categoric: ”Oricine o ia înainte și nu rămâne în învățătura lui Cristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul” (2 Ioan, v.9).
Trebuie să vedem și să fim convinși că există o legătură organică între învățătura lui Isus și libertate! Este vorba de libertatea de sub robia păcatului, care este robia diavolului.
Ori Îl credem pe Isus și pornim pe calea eliberării și a libertății, ori îl credem pe diavolul și rămânem în minciună și în robie.
Apostolul Pavel folosește foarte mult spațiu ca să ne convingă de acest lucru. În Romani 6, el ne spune că, prin botez, noi am murit și am fost îngropați față de păcat, iar când am fost ridicați din apa botezului am înviat cu Cristos ca să trăim cu Cristos o viață eliberată de păcat. Dar El insistă să ne considerăm liberi față de păcat și uniți cu Cristos și, prin urmare, sau drept consecință, să nu mai dăm nici unul dintre mădularele trupului nostru (limba, ochii, mâinile, etc.) în slujba păcatului, fiindcă dacă le mai punem în slujba fostului stăpân intrăm din nou în robia păcatului. El enunță lucrul acesta ca pe o lege a existenței: ”sunteți robii celui de care ascultați”, fie robii păcatului (adică robii diavolului), fie robii lui Dumnezeu (Rom. 6: 6-19) și apoi ține să sublinieze că ”plata păcatului este moartea” (v.23).
Pavel face acest apel dramatic și când se adresează galatenilor: ”Fraților...Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei” (Gal.4:31 – 5:1). El continuă cu acest apel: ”Fraților, voi ați fost chemați la libertate...!”
Apostolul Pavel face distincția dintre libertatea de la ceva la libertatea către ceva. El ne cheamă să nu mai trăim după îndemnurile (poftele, patimile) firii pământești, ci să învățăm să trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt și astfel să fim liberi să producem lucrurile pe care Duhul Sfânt vrea să le producă (să le rodească) în noi: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, amabilitatea, credincioșia, blândețea și stăpânirea de sine, sau autocontrolul (v.22-23).
Libertate nu înseamnă numai puterea de a nu mai face anumite lucruri, ci înseamnă capacitatea de a trăi după voia lui Dumnezeu. Numai când suntem capabili să demonstrăm lumii prin comportamentul nostru calitățile pe care le dorește Dumnezeu, am ajuns la adevărata libertate.
Să formulăm adevărul acesta prin alte cuvinte. Numele pe care i l-a dat Domnul Isus diavolului este ”cel rău”. Esența stricăciunii pe care a produs-o diavolul în noi este răutatea. Esența lui Dumnezeu este bunătatea. Libertatea pe care ne-o aduce Domnul Isus este eliberarea din răutate (din orice forme ale răutății) și este libertatea de a trăi în bunătate (în toate formele bunătății). Toată învățătura pe care ne-a adus-o Domnul Isus este astfel concepută încât să ne desprindă din toate formele răutății și să ne învețe, și să ne facă capabili, să trăim toate aspectele bunătății lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă ceea cea scris Isaia 61:1-3 și Isus a aplicat la Sine: că am fost eliberați (de urâțenia diavolului) ca să oglindim frumusețea lui Dumnezeu.
Iudeii cu care vorbea Isus aveau o problemă: ei nu puteau crede că ei ar fi în robie: ”Noi nu suntem robii nimănui!” au ripostat ei indignați, când Isus le-a oferit eliberarea!
Problema lor este și problema multora dintre noi care cred că de vreme ce au crezut în Domnul Isus ei au căpătat viața veșnică indiferent cum își trăiesc viața. Pe aceștia îi auzi zicând: ”Nimeni nu poate fi sfânt în viața aceasta”; și ”Domnul știe că suntem slabi și neputincioși”; și ”Domnul este bun și ne iartă”.
Cu alte cuvinte, oamenii aceștia nu cred că Dumnezeu este în stare să ne elibereze din robia păcatului și, mai ales, nu cred că Dumnezeu este în stare să ne țină liberi și să ne facă în stare să trăim în libertate, adică după voia Lui!
Ei cred minciuna diavolului și cred că diavolul este mai puternic decât Dumnezeu!
Să mai adăugăm încă o dimensiune la problema aceasta. Domnul Isus ne spune:
”Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile (învățăturile) Mele” (Ioan 14:15). Dar el nu se oprește aici ci adaugă că în cazul în care decidem să trăim după învățăturile Lui, El nu ne lasă singuri, ci face trei lucruri:
1. Trimite pe Duhul Sfânt în noi,
2. Vine el personal să locuiască în noi și
3. Îl aduce și pe Dumnezeu Tatăl să locuiască în noi. (Ioan 14:15-23).
Lucrul acesta este atât de important pentru Dumnezeu încât El se angajează ca întreaga Sfântă Treime să vină să locuiască în noi! Cu alte cuvinte, ceea ce El ne învață să facem, vine El să facă în noi și prin noi! Aceasta este libertatea de care ne vorbește Isus: Libertatea ca Sfânta Treime să locuiască în noi și să-și realizeze planul în noi și prin noi!
Libertatea din robia diavolului și a păcatului este însoțită de libertatea lui Dumnezeu de a locui în noi și de a-Și demonstra realitatea în noi și prin noi!
Condiția fundamentală este să credem că învățătura pe care ne-a dat-o Isus în Predica de pe munte și în cele patru Evanghelii este atât de importantă încât ne apucăm să o învățăm și să o aplicăm în viață, prin credință. Credința aceasta, care a trecut la fapte ( adică o învățăm și începem să o trăim), este credința care ne duce la libertate și la biruință.
De ce este libertatea produsă de adevăr?
Fiindcă înrobirea a fost produsă de o minciună!
Întotdeauna, la baza oricărei robii stă o minciună! De exemplu, când vine ispita în tinerețe, și se șoptește: ”Aceasta te va face fericit!”. Sau, când ți se cere să te lași de un păcat, ceva în tine spune: ”Fără asta nu pot trăi!”, sau ”Lucrul acesta mi-e prea drag”, etc. etc., toate acestea sunt minciuni! Cea mai mare minciună dintre toate este aceasta: ”Este imposibil să trăiești fără păcat!” Cu alte cuvinte, ”Este imposibil să fii cu adevărat liber!”
Libertatea are un sens negativ și un sens pozitiv. Ești liber de răutate, dar această libertate nu este reală decât când te-ai umplut de bunătate. De aceea ne învață Isus să nu lăsăm casa goală, fiindcă vine cel rău înapoi cu încă șapte ca el și ne face de șapte ori mai răi!
Un alt aspect al negativului și pozitivului. Numai când îți însușești învățătura lui Isus, când mintea îți este cucerită și umplută de Adevărul din această învățătură, începi să vezi cât de urât este opusul ei. Abia când vezi frumusețea lui Dumnezeu și începi să reflectezi această frumusețe ai ajuns la adevărata libertate.
Un alt exemplu. Dacă nu vezi că dreptatea (cinstea, corectitudinea) este tot atât de importantă și de vitală ca și aerul și ca și viața, dacă nu ți-e foame și sete după dreptate, dacă crezi că puțină minciună, nedreptate, necinste, incorectitudine ”nu-i mare lucru”, tu încă crezi minciuna diavolului! Tu nu dorești eliberarea, fiindcă tu nu percepi incorectitudinea ca pe o robie”!
Cum acționează Isus pentru a ne aduce la libertate?
Singura lui armă este ”Cuvântul” (ni se spune aceasta începând din Isaia 11: 4 și până în Apocalipsa 19:13 și 15).
Funcția Lui de bază a fost aceea de Învățător. Cuvântul Lui este ”învățătura Lui”, ”legea (Tora) Lui”.
În pilda cu semănătorul, Isus ne spune că sămânța pe care o seamănă El este ”Cuvântul despre Împărăție” (Matei 13:19). Când un om nu înțelege ce ne spune El despre Împărăția lui Dumnezeu, ”vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui” (spunându-i că nu-i chiar așa, nu-i adevărat!)
In pilda cu neghina, Isus este cel ce seamănă grâul și diavolul este cel ce seamănă neghina. Isus se prezintă pe Sine ca fiind în permanentă luptă cu ”cel rău”, pe care îl numește și ”vrăjmașul”.
Pentru ce se dă lupta?
1. Pentru mințile oamenilor. Apelul lui Isus: ”Schimbați-vă felul de a gândi. Acceptați să gândiți cum vă învăț eu. Umpleți-vă mintea cu învățăturile Mele!”
2. Scoaterea oamenilor din răutate și introducerea lor în bunătate: Cu alte cuvinte:
3. Scoaterea oamenilor din împărăția celui rău și introducerea lor în Împărăția bunătății.
4. Isus a început o școală și Și-a luat ”ucenici”, adică elevi, sau studenți. Rolul fundamental al învățăturii Lui a fost să-L descrie pe Dumnezeu ca bun și să-i învețe pe elevii Lui ce-i bunătatea și cum să fie buni ca Dumnezeu.
5. Scopul final al lui Isus ca Învățător a fost transformarea caracterului și comportamentului elevilor Săi. Exemplu, pe Ioan, supranumit ”fiu al tunetului” (fiindcă voia să trăsnească pe cei ce l-au supărat) îl transformă în final în ”apostolul iubirii.”
6. Isus prevedea o istorie îndelungată, până când ucenicii lui vor uceniciza toate națiunile. El prevede un final în care va scoate din Împărăția Lui orice cauză de păcătuire și pe toți cei ce au refuzat să se elibereze de ”nelegiuire” și astfel vor rămâne în țarina Lui numai ”fiii Împărăției”, care vor străluci în Împărăția lui Dumnezeu ca soarele (Matei 13: 36-43).
Finalizarea libertății: să fii ”sare” care dă gust societății în care trăiești și să fii ”lumină” în comunitatea ta. Sau, după expresia din Isaia 61:1, să fii un pom sădit de Dumnezeu ca să oglindești în societatea ta frumusețea lui Dumnezeu.
Secretul libertății:
1. Să-ți însușești învățătura lui Isus, să o înveți, să-ți remodelezi gândirea prin cuvintele lui Isus).
2. Să te apuci și să o trăiești, chiar dacă o faci stângaci, cu greșeli, cu alunecări.
3. Să perseverezi, să repeți mereu ciclul: învățătură-trăire.
4. Să înveți părtășia intimă cu Isus: să înveți că El trăiește în tine și tu trăiești în El.
5. Să practici tot ce te-a învățat El: să practici tot ce a practicat El, crezând ce te-a învățat El că vei face și tu lucrurile pe care le-a făcut El.
6. Să fii conștient că El este cu tine în fiecare zi, până la sfârșitul istoriei.
Să ajungi să constați în practică, în realitatea ta personală, că poruncile (învățăturile, cuvintele) Lui te fac fericit.
Cu cât ești mai plin de bunătate, cu atât ești mai împlinit. Cu cât ești mai liber să oglindești spre alții frumusețea Lui, cu atât trăiești mai dumnezeiește!
Judecata viitoare
Când Domnul Isus va veni ca Judecător, suntem șocați să citim că El nu ne va întreba din ce cult am făcut parte, sau ce doctrine am crezut, ci ne va întreba un singur lucru: Cât de bun ai fost cu alții? Câte acte de bunătate ai făcut celor lipsiți și neajutorați? (Matei 25:31-46).
Noi trebuie să înregistrăm bine în gândirea noastră lucrul acesta, fiindcă el ne arată că Domnul Isus are un singur obiectiv în această istorie: să facă oameni buni, așa cum
Dumnezeu este bun!
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.