Capitolul 4.10: David și laudele Domnului
Așa cum am mai semnalat, în limba ebraică există două cuvinte pentru ”bun” și ”bunătate”. Primul, cel cu înțeles foarte general, este tob (sau tov). Tob înseamnă ”bun”, dar înseamnă și ”plăcut”, ”atractiv”, ”frumos”, ceva ce dă plăcere” sau ”fericire.”
Când este vorba de cineva care a făcut ceva fărădelege, cineva care nu mai merită nimic bun, atunci Dumnezeu îi acordă o bunătate extra-ordinară, o bunătate generoasă, denumită în evreiește prin cuvântul hesed. Refrenul repetat foarte des de David este că ”Dumnezeu este tov, și hesedulLui durează pentru totdeauna”.
Să ne uităm acum la o înzestrare umană specială și anume la capacitatea omului de a ”vedea”, de a ”admira”, sau de a ”gusta” frumusețea. Să începem cu frumusețea naturii. Poate ne va surprinde să aflăm că până aproape de epoca modernă oamenii din Europa nu erau preocupați de frumusețile din natură. Abia pe la sfârșitul secolului al 18-lea a apărut mișcarea romantică în cadrul căreia se lăuda pitorescul naturii nepoluate de om și se celebra sublimul naturii sălbatice; atunci au început orășenii să facă excursii în natură, în special în munți, și să admire frumusețile creației divine.
Când eram copil, la țară, la poalele Munților Apuseni, îmi aduc aminte că veneau tineri de la oraș în excursie și admirau frumusețile dimprejurul nostru. Țăranii mei erau uimiți de interesul acestor tineri orășeni pentru dealurile și munții noștri. Îmi amintesc că ei ziceau: ”Ce văd orășenii ăștia în coastele și-n pietrele acestea?”
Abia când am ajuns la oraș și am început să studiez literatura la Cluj, am început să înțeleg și eu ideea frumuseții naturii și când m-am dus în vacanță acasă, am început să gust frumusețea naturii în mijlocul căreia crescusem! Atunci mi-am dat seama că îți trebuie educație ca să apreciezi frumosul din natură!
Când eram în anul întâi la filologie, la Cluj, un prieten mai în vârstă, student la medicină, mi-a dat într-o zi un bilet pentru un concert la ”Sala Universitarilor”. Mi-a explicat că va veni o orchestră celebră din străinătate și va da un concert simfonic. Din păcate, mi-a explicat el, nu mai sunt bilete și el a reușit cu mare greu să obțină un singur bilet și mi-l dă mie. Eu, venit de la țară, nu aveam nicio cultură muzicală. Nu știam ce-i muzica simfonică. Ajuns înăuntru, undeva pe la mijlocul sălii de concert, am văzut pe scenă o mulțime de orchestranți acordându-și instrumentele într-un zgomot confuz și derutant. Apoi a început concertul. Eu ascultam, dar nu pricepeam nimic. Urechile mele nu percepeau decât sunetul combinat a circa șaizeci de instrumente diferite. Mă uitam la cei din jurul meu, care erau numai ochi și urechi și ascultau fascinați și vedeam că se delectează, dar nu înțelegeam de ce. Ce găseau ei în valul acela de sunete care veneau de pe scenă? Las pauză am vrut să plec, dar mi-a fost rușine și am stat și am îndurat supliciul până la urmă.
La scurtă vreme după aceea, la Radio București au început niște emisiuni de educație în muzică simfonică. Un profesor de la Conservatorul din București, pe nume George Bălan, vorbea extrem de frumos și de pasionat și ilustra ce spunea prin scurte fragmente din opere simfonice. Am început să ascult acele programe și, treptat, mi-am format gustul pentru muzica simfonică. Am ajuns cu vremea să fiu convins că singura muzică cu adevărat sublimă este cea compusă de Beethoven, de Mozart, de Schubert și încă de câțiva compozitori din secolul al 19-lea. Și acum, pentru mine ”adevăra muzică” se oprește acolo!
Capacitatea de a gusta frumosul se extinde și în alte domenii, cum ar fi cel al picturii și al sculpturii. Imaginați-vă că duceți un om totalmente needucat în aceste domenii să viziteze Capela Sixtină. S-ar uita cu o anumită nedumirire și se va mira de extazul pe care îl vede în ceilalți vizitatori! Desigur, îl veți disprețui ca fiind lipsit de cultură, sau îl veți compătimi că este lipsit de înzestrarea cu capacitatea de a se bucura de cea mai mare capodoperă a picturii universale! De ce vă mirați: îi lipsește educația necesară pentru a gusta frumosul!
După ce am captat ideea capacității de a ne bucura de frumusețile din această lume, să ne ducem la capacitatea de a ne bucura de frumusețea și de bunătatea lui Dumnezeu. Așa cum capacitatea de a savura frumosul din această lume se formează și se dezvoltă prin practicare, tot așa este și cu frumusețea lui Dumnezeu. Cineva trebuie să ne-o scoată în evidență, să ne deschidă ochii și să ne dezvolte gustul de a o vedea și de a o savura. Tocmai aici stă geniul lui David, vorbind desigur pe plan uman, fără să mai arătăm că el a fost inspirat de Dumnezeu să facă acest lucru. El a conceput cortul lui David, unde nu se aduceau jertfe de animale, ci doar se cântau cântece care descriau frumusețea, bunătatea, gloria și strălucirea lui Dumnezeu, tocmai pentru ca oamenii să începe să-L cunoască pe Dumnezeu și să-și dezvolte capacitatea de a se desfăta în măreția glorioasă a lui Dumnezeu.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.