Capitolul 4.2: Cortul lui Moise și cortul lui David
Viața religioasă a israeliților era focalizată pe cortul alcătuit de Moise în pustie și care a fost adus de israeliți cu ei în Canaan. Cortul a fost instalat în localitatea Șilo. Cortul mai era acolo și pe vremea marelui preot Eli și apoi pe vremea lui Samuel. Să reținem că acest cort avea o îngrăditură exterioară, avea un cort propriu-zis în care era păstrat chivotul (o cutie de lemn sub formă de corabie, în care erau păstrate tablele cu cele zece porunci și alte câteva obiecte) și un altar mare pentru jertfe, plasat în fața cortului.
În cursul unui război cu filistenii, fiii lui Eli au luat chivotul din cort și l-au dus cu ei la luptă, cu speranța că chivotul le va aduce biruința în război. Dar s-au înșelat: ei au fost uciși în luptă și chivotul a fost luat de filisteni. A început un ciudat pelerinaj al chivotului, care aducea dezastre celor care îl dețineau. În cele din urmă, filistenii l-au trimis înapoi la evrei și aceștia l-au instalat în orășelul Chiriat-Iearim, la un israelit cu numele Obed-Edom.
Cândva în această perioadă, orășelul Șilo a fost cucerit și nimicit de dușmani, dar restul cortului lui Moise (cortul propriu-zis și altarul de jertfe) au fost duse și instalate în orășelul Ghibea, sau Gabaon, la distanță de numai 9 km de Ierusalim. Așadar, chivotul era la Chiriat-Iearim, iar cortul lui Moise era la Gabaon (în Bibliile englezești se numește Ghibea).
Să ne întoarcem acum la David. Localitatea Ierusalim era așezată pe doi munți: la nord era Muntele Moria, iar la sud era Muntele Sion. Trebuie să ne fixăm foarte bine în minte acești munți și să nu-i confundăm. David și-a ales Sionul ca loc de reședință. Aici și-a construit ”o casă”, care era de fapt palatul regal, și alte ”case” pentru administrația țării. Muntele Sionului era numit ”Cetatea lui David”. Tot pe Muntele Sionului, David a construit un cort în care să aducă chivotul Domnului. Să anticipăm și să spunem că, după moartea lui David, Solomon și-a ales Muntele Moria pentru a-și construi palatul regal și tot acolo a construit el templul lui Solomon.
Iată textele din care scoatem aceste informații le despre cortul lui David:
”Atunci David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. Când cei ce duceau chivotul au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras. David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire[...]. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus în mijlocul corului pe care-l ridicase David pentru chivot și David a adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de mulțumire” (2 Samuel 6:12-14, 17).
Următoarele informații le primim din cartea 1 Cronici, capitolele 15 și 16:
”David și-a zidit case în cetatea lui David; a pregătit un loc chivotului lui Dumnezeu și a ridicat un cort pentru el (15:1). ”A dat leviților sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude și să slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel[...]. În ziua aceea, David a însărcinat pentru prima dată pe Asafsă vestească laudele Domnului” (16:4,7).
”David a lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi” (16;37).
Să reținem că mai exista un cort, cel făcut de Moise în pustie, și că acesta era pe atunci instalat pe muntele Gabaon, care era doar la 9 kilometri distanță de Ierusalim. Iată ce citim despre acesta:
David ”a pus pe preotul Țadoc și pe preoți, frații lui, înaintea locașului Domnului de pe înălțimea Gabaon, ca să aducă necurmat Domnului arderi de tot, dimineața și seara, pe altarul arderilor de tot și să împlinească tot ce era scris în legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul” (16:39-40).
Se mai face încă odată precizarea:
”Dar locașul Domnului făcut de Moise în pustie și altarul arderilor de tot erau atunci pe înălțimea Gabaonului” (1 Cronici 21:29).
Încă o informație foarte importantă: Țadoc a fost pus preot la cortul lui Moise, unde se aduceau jertfe, dar David nu mergea acolo să aducă jertfe (vezi 1 Cronici 21:30). Peste cortul lui David, pe muntele Sionului, unde era așezat chivotul, David l-a pus ca Mare preot pe Abiatar, cel care a adus chivotul la Sion și care fusese cu David în toate peregrinările și necazurile lui (vezi 1 Împărați 3:26-27).
Abiatar mai îndeplinea și slujba de consilier apropiat al lui David: avea rang de consilier, imediat după Ahitofel și Iehoiada (vezi 1 Cronici 27:33-34). Ne putem imagina că el era consilierul special al lui David în problemele religioase!
De la aducerea chivotului de către David în cortul făcut de el pe muntele Sionului, până la mutarea lui în templul clădit de Solomon au trecut 40 de ani.
Prin urmare, timp de 40 de ani, pe muntele Gabaon a stat cortul lui Moise, cu altarul de jertfe în fața lui, iar pe muntele Sionului stătea cortul lui David, în care era chivotul Domnului, dar nu era altar pentru jertfe.
La cortul lui Moise se aduceau jertfe.
La cortul lui David se cântau cântări de laudă Domnului.
Aceste cântări le avem în colecția numită Psalmii.
La cortul lui David, chivotul era plasat în centrul curții și nu era acoperit. Cu alte cuvinte, toți oamenii aveau acces la Dumnezeu și toți oamenii se închinau lui Dumnezeu față în față.
Chiar și străinii (națiunile) era admiși la acest cort ca să se închine lui Iehova! Aceasta era o uriașă revoluție în gândirea iudaică! Dar ea a ținut numai cât a trăit David!
Cum a ajuns David să întreprindă o acțiune atât revoluționară?
Ca să ajungem la răspunsul la această întrebare, trebuie să înțelegem mai întâi cum se scrie istoria.
Cărțile din vechime sunt foarte sumare. Ele ne oferă doar câteva date disparate. Între aceste date sunt goluri mari în timp. Aceste goluri trebuie să le umplem noi cu imaginația noastră. Dar nu o imaginație care lucrează în gol și arbitrar. Trebuie să ținem cont de alte date istorice despre acea vreme și de informații pe care ni le oferă arheologia. Punându-le toate laolaltă, putem reconstitui cu aproximație o imagine a ceea ce trebuie că s-a întâmplat cu eroul nostru și cu epoca în care a trăit el.
Să ne uităm, deci la datele sumare pe care ni le oferă cărțile din Biblie și să adăugăm datele din istorie și din arheologie, și pe baza lor, folosind și imaginația noastră (pe care ne rugăm ca Duhul lui Dumnezeu să o inspire), să reconstituim evenimentele care au dus la faptul acesta neobișnuit, că David a construit un cort la care nu se aduceau jertfe, ci se cântau doar cântările care astăzi alcătuiesc Cartea Psalmilor.
Să căutăm, deci, să descifrăm ideile pe care le-a formulat și le-a lansat David la cortul lui. Să dăm frâu liber imaginației noastre, pe baza datelor pe care le avem din cărțile biblice.
Reconstituire istorică
Scopul acestei reconstituiri este să descoperim motivul pentru care David a creat un nou cort al întâlnirii cu Dumnezeu, fără jertfe, numai cu cântări de laudă lui Dumnezeu.
David era un poet care Îl iubea pe Dumnezeu și se încredea în Dumnezeu – atât cât Îl cunoștea el pe Dumnezeu când păștea oile tatălui său pe dealurile din apropierea Betleemului. Apoi, când ajuns cântăreț la palatul regal, Ionatan, fiul regelui, s-a împrietenit cu el și a început să-i vorbească despre bunătatea ciudată a lui Dumnezeu, manifestată pentru cei care nu o merită, dar și pentru cei nedreptățiți, dar care Îl caută și Îl doresc pe Dumnezeu.
Și Dumnezeu, i-a mai spus Ionatan, vrea să fim și noi buni ca El, buni cu această bunătate specială, manifestată față de cei ce nu o merită. El, Ionatan, îi arată această bunătate ajutându-l să fugă, și astfel să scape de moarte, dar îi cere și lui, ca atunci când va ajunge rege, să arate și el acest fel de bunătate.
La primul popas în fuga lui, David primește ajutor de la preoții din orășelul Nob. Pentru ajutorul acesta ei apoi plătesc cu viața: 85 de preoți, împreună cu soțiile lor și cu copiii lor sunt măcelăriți de Saul. Scapă un singur preot mai tânăr, pe nume Abiatar, care se asociază cu David ca fugar și care îl însoțește pe David în toate peripețiile lui.
Abiatar era educat în scrierile lui Moise și cu siguranță el a fost acela care l-a ajutat pe David să-și formeze o cultură religioasă. El i-a arătat lui David unde vorbește Moise despre bunătatea lui Dumnezeu și cum i-a strălucit lui Moise fața când a acceptat ca Acest Dumnezeu să fie Stăpânul lui! Tot cu el va fi studiat David cartea Geneza și acolo a citit despre ciudata și extraordinara bunătate a lui Iosif față de frații săi. Și tot la școala lui Abiatar va fi studiat David cartea Deuteronomul, cu chemarea la iubirea lui Dumnezeu și la alegerea de a fi bun cu bunătatea lui Dumnezeu.
Toate acestea, în timp ce ei fugeau de cumplita răutate omenească și erau obligați, pur și simplu ca să poată trăi, să se implice și ei în lupte și măceluri groaznice. Apoi, nemaiputând să se ascundă pe teritoriul lui Israel, a trebuit să se refugieze la filisteni și să trăiască o bună bucată de vreme în mijlocul acestui popor.
De la filisteni, David a căpătat o cunoaștere a mulțimii de popoare care alcătuiesc lumea aceasta și a concepțiilor diferite pe care le aveau acestea despre lume, despre zei și despre viața umană.
( Vezi anexa ”Cine erau filistenii?”)
La vârsta de 30 de ani, David a părăsit Filistia și s-a mutat la Hebron, un oraș în sudul ținutului lui Iuda, și cei de aici l-au făcut regele lor. El a domnit la Hebron șapte ani și jumătate, apoi, așa cum am văzut deja, a cucerit Ierusalimul, și-a mutat capitala acolo și a clădit cortul lui David pe muntele Sionului, unde nu se aduceau jertfe, ci doar ce cântau laude Domnului.
Cu ce scop a ridicat David cortul acesta fără jertfe, ci numai cu cântări de laudă pentru Iehova?
Răspunsul la această întrebare conține în el una dintre cheile cele mai importante pentru înțelegerea Scripturii, pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu cu omenirea!
Pe baza a tot ce am aflat până acum despre David, să căutăm să pătrundem în gândirea lui și să descoperim ce plan a urmărit el să realizeze în cortul de pe muntele Sionului.
Din momentul în care David a fost uns ca rege de către profetul Samuel, viața n-a mai fost ușoară pentru tânărul acesta. A ajuns la curtea regelui Saul, care a intuit repede că acest tânăr voinic, talentat și inteligent, devenit popular pentru vitejia lui, va aspira să-i ia tronul și din cauza aceasta a început să facă tot posibilul să-i ia viața.
Au urmat acei treisprezece ani de hărțuială, de fugă de Saul și – pentru singurul fapt de a trăi – de implicare în acțiuni de multă șiretenie și de cumplită violență.
Dar, chiar la începutul acestui șireag de răutăți și de violențe, David a cunoscut un crâmpei de frumusețe: prietenia pe care i-a arătat-o prințul Ionatan și lecția pe care i-a dat-o acesta despre bunătatea lui Iehova. David a înțeles de la Ionatan că Dumnezeu nu numai că este bun, ci El dorește să aibă oameni care manifestă aceeași bunătate. Am văzut că lecția aceasta s-a imprimat adânc în inima lui și că și-a adus aminte de ea când a ajuns rege.
La toate acestea am adăugat presupunerea noastră privitoare la rolul jucat de preotul Abiatar în introducerea lui David în scrierile lui Moise și în lecțiile despre bunătate ale acestui mare lider.
Un lucru devine clar din toate acestea: David a dezvoltat o aversiune totală împotriva răutății umane și o dorință copleșitoare să aducă bunătatea lui Dumnezeu în omenire! Cât va fi discutat David cu Abiatar această temă? Cât vor fi studiat ei cele cinci cărți ale lui Moise, ca să pătrundă în gândirea acestui întemeietor al lui Israel? Trei dintre aceste cărți, Geneza, Exodul și Deuteronomul vorbesc foarte puțin despre jertfe și foarte mult despre dorința lui Dumnezeu ca poporul Lui să fie ca El în caracter și comportament.Citind în Deuteronom despre cea mai solemnă adunare a lui Moise cu Israel, au văzut ce le cere Dumnezeu:
”Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Căci îți poruncesc astăzi să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui[...]. Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El; căci de acestea depinde viața ta și lungimea zilelor tale și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov” (Deut. 30:15-16 și 19-20).
Abiatar îi va fi spus lui David că în cercurile profetice din Israel circulă tradiția că în pustie Dumnezeu nu le-a cerut jertfe, ci doar să asculte de Dumnezeu (tradiție consemnată mai târziu de profetul Ieremia în aceste cuvinte: ”Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ’Adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre și mâncați-le carnea! Căci n-am vorbit nimic cu părinții voștri și nu le-am dat nici o poruncă cu privire la arderi de tot și jertfe în ziua când i-am scos din țara Egiptului, ci iată porunca pe care le-am dat-o: Ascultați glasul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiți fericiți’” (Ieremia 7:21-23).
Tot Abiatar, consilierul lui David pe probleme religioase, îi va fi explicat lui David două credințe ale păgânilor din jurul lor (filisteni, mesopotamieni, etc.). Prima, că zeii se hrănesc cu mâncarea pe care le-o fac oamenii când le aduc jertfe, și că în cărțile lor de religie scrie chiar că zeii i-au făcut pe oameni ca să aibă sclavi care să le pregătească de mâncare. Această credință este absurdă și este clar că Dumnezeul nostru, Iehova, nu are nevoie de mâncare, ca să i-o dăm noi prin jertfe, deoarece El a creat toate animalele și toate plantele și toate sunt la dispoziția lui tot timpul.
A doua credință a popoarelor din jur era că jertfele au o forță magică asupra zeilor: dacă știi ce obiecte să folosești, ce jertfe să aduci și când și ce cuvinte să folosești, cu toate acestea îi ai pe zei sub stăpânirea ta, și ei fac tot ce dorești tu. “Desigur – va fi spus Abiatar – Dumnezeul nostru este necuprins de mare și este Stăpân peste tot universul și în nici un caz noi nu putem să-L aducem pe Creatorul universului sub stăpânirea noastră".
Nu, lui Dumnezeu nu-I trebuie jertfe, ci El însuși, ca stăpân peste toate, ne-a creat pe noi ca să fim după chipul și asemănarea Lui, să avem o relație personală cu El, o relație de Tată cu fiii Lui și să fim administratori a tot ce este pe pământ, în numele Lui și sub îndrumările Lui.
Fiindcă Dumnezeu este bun, El vrea să fim și noi buni. Fiindcă el are aversiune față de rău, El vrea să fim și noi la fel: să urâm răul și să ne umplem de bunătate.
Ajunși la punctul acesta, David și Abiatar își vor fi pus următoarea întrebare:
Având în vedere faptul că noi înșine am suferit atât de mult din cauza răutății semenilor noștri și având în vedere aversiunea lui Dumnezeu față de răutate și pasiunea lui pentru bunătate, ce trebuie să facem noi pentru a promova cauza Dumnezeului nostru? Oamenii din Israel sunt prinși și ei în mreaja credinței că dacă îi dai lui Iehova jertfele pe care le cere, poți face apoi ce vrei, că El te ajută, fiindcă i-ai dat jertfele cerute, indiferent ce faci și ce fel de om ești. Cum să le schimbăm mentalitatea? Cum să-i transformăm pe oameni după chipul lui Iehova?
Răspunsul lui David și al lui Abiatar ne devine vizibil. El are două părți.
“Prima – își vor fi zis ei – este să minimalizăm rolul jertfelor de animale, și pentru aceasta noi nu ne vom duce niciodată la cortul lui Moise de la Gabaon, unde se aduc aceste jertfe. Vom pune acolo pe preotul Țadoc că facă toate ritualurile prestabilite. Dar noi nu vom participa la ele. A doua parte a răspunsului: Să facem un alt cort al întâlnirii, într-un loc central și vizibil, unde să punem chivotul prezenței lui Dumnezeu și acolo să punem în slujbă cete de leviți, care să cânte despre Iehova, să spună cât de minunat este Iehova și să spună tot ceea ce trebuie să știe tot poporul despre planul lui Iehova cu noi. Cântând laude lui Iehova, spunem de fapt cine este Iehova. Și facem ca tot poporul să învețe aceste cântece pe de rost. Și iată, în felul acesta facem educația spirituală a lui Israel.”
“Și tu David – va fi spus Abiatar – cu darul tău de poet, pui toată această învățătură în cântece (psalmi) și astfel formăm o nouă gândire și o nouă mentalitate în poporul nostru”.
Așa s-a născut ideea cortului lui David.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.