Capitolul 4.1: David - Un om după inima lui Dumnezeu
David este un personaj central în întreaga Sfântă Scriptură. Lui îi sunt dedicate cărți întregi și porțiuni din alte cărți; astfel, istoria lui începe înse întinde din 1 Samuel 16-31, cuprinde 2 Samuel în întregime, o bucățică din 1 Împărați (cap.1) și este repetată rezumativ în 1 Cronici 10-24. Dacă adăugăm aici psalmii pe care i-a scris el, în număr de cca 73, începem să căpătăm o imagine despre importanța care i se acordă în Scriptură. Să mai adăugăm aici faptul că istoria lui David este prefațată prin cuvintele: ”Domnul Și-a ales un om după inima Lui” (1 Samuel 13:14) și ce spune apostolul Pavel despre el: Dumnezeu ”le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ”Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele” (Faptele Apostolilor 13:22). David însuși se prezintă, la sfârșitul vieții, ca ”omul care a fost înălțat sus de tot, unsul Dumnezeului lui Iacov, cântărețul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1).
Adăugăm la acestea faptul că numele lui este amintit de peste o mie de ori în Scriptură, și că unul dintre numele date lui Isus din Nazaret, Domnul și Mântuitorul nostru, este ”fiul lui David”, și astfel începem să ne dăm seama de importanța pe care trebuie să i-o acordăm și atenția cu care trebuie să ne apropiem de istoria vieții lui și de lucrurile pe care le are de spus Dumnezeu prin el, mai ales că el însuși a declarat: ”Duhul Domnului vorbește prin mine și cuvântul Lui este pe limba mea” (2 Samuel 23:2).
Din această prezentare generală a lui David nu poate să lipsească ce spune apostolul Petru despre el în discursul lui de la Ziua Cincizecimii, după ce îl numește ”patriarhul David”:
”Fiindcă David era prooroc și știa că Dumnezeu îi promisese cu jurământ că va ridica pe unul dintre urmașii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a vorbit el când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în locuința morților și trupul Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martorii Lui. Și acum, odată ce s-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el însuși a zis: ”Domnul a zis Domnului meu: ‘Șezi la dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.’ Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi” (Faptele apostolilor 2: 30-36).
Așadar, cine este acest David?
A fost al optulea fiu al lui Iese (sau Isai), din Betleem, disprețuit de frații lui mai mari și ținut de tatăl lui să pască oile. Într-o vizită secretă a proorocului Samuel la Betleem, acesta îl unge pe David ca viitor rege, la porunca lui Dumnezeu. Trimis de tatăl său să ducă de mâncare fraților lui mai mari, care erau la război cu filistenii, David a văzut acolo pe uriașul filistean Goliat, care-i provoca pe evrei să aleagă pe unul dintre ei să vină să se lupte cu el. David s-a oferit să lupte el și l-a ucis pe uriaș cu o piatră aruncată cu praștia. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute întâmplări din istoria literaturii mondiale.
Regele Saul, lepădat de Dumnezeu pentru neascultare, avea probleme spirituale și mentale și i s-a sugerat să găsească un muzicant care să-l calmeze. I s-a recomandat să-l cheme pe David și așa a ajuns acesta cântăreț la curtea regelui.
Saul avea un fiu, Ionatan, care era cam de aceeași vârstă cu David. Între cei doi s-a închegat o prietenie profundă: ”Și de atunci sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el [...]. Ionatan a făcut legământ cu David, fiindcă îl iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta ca să o dea lui David; și i-a dat hainele sale, chiar și sabia și arcul și cingătoarea lui” (1 Samuel 18:1,3-4).
David a crescut la Betleem, ca cioban la oi. El n-a făcut nici o școală. Ionatan, în schimb, a crescut ca fiu de rege. Iar fiul regelui avea dascăli personali, care îi formau gândirea și îi dădeau cunoștințe din toate domeniile. De regulă, profesorul fiului regelui era un preot de seamă. Este posibil ca însuși Samuel să fi fost pentru o vreme educatorul lui. Oricum, o parte a educației lui Ionatan a fost studiul celor cinci cărți ale lui Moise. Ca viitor rege, el trebuia să-și facă o copie a cărții Deuteronomul, scriind-o cu propria lui mână, și avea obligația să o studieze toată viața (vezi Deut. 17: 18-20). În procesul acesta de instruire în cărțile lui Moise, Ionatan a făcut cunoștință cu conceptul de ”bunătatea lui Iehova”, o bunătate mărinimoasă, care se arată chiar și pentru cel ce nu o merită, chiar și pentru cel care ar trebui să fie nimicit.
Tatăl lui Ionatan, regele Saul, era un om capricios, foarte gelos și fricos că cineva îi va lua tronul. Când David a continuat să aibă biruințe în lupte cu dușmanii, și când poporul îl lăuda chiar prin cântece populare, Saul s-a umplut de frică și de dușmănie față de el și a făcut planul să-l omoare. Ionatan a fost în grupul restrâns de oameni cărora Saul le-a împărtășit planul lui. Ionatan a riscat să-și atragă furia tatălui său și i-a destăinuit lui David complotul și l-a învățat cum să evite dezlănțuirea furiei tatălui său. Intrigile acestea la curtea regală au durat o bună bucată de timp, și David a scăpat din mai multe curse care i-au fost întinse. În cele din urmă, nici Ionatan n-a mai putut face nimic ca să-l scape pe David de furia lui Saul și a decis să-l ajute să fugă.
Să ne gândim la situația creată. Dacă tatăl lui Ionatan avea dreptate, și David urmărea să ia el tronul, însemna că Ionatan însuși va fi privat de acest tron, deoarece el era moștenitorul legal al tatălui său. Când Ionatan îl ajuta pe David, el lupta împotriva propriilor lui interese. Dar el îl iubea pe David și încheiase cu el un legământ de prietenie. Cândva în perioada aceasta, Ionatan îi face lui David o educație religioasă specială: Îi explică ce este hesed, bunătatea generoasă a lui Iehova. Apoi îi spune că s-ar putea ca el, David, să devină rege. Regula generală în regatele din acea zonă era ca cel ce a ajuns rege prin lovitură de stat să-i omoare pe toți fiii fostului rege și pe fiii acestora, ca nu cumva aceștia să fugă în țările învecinate, să capete acolo ajutor și să se întoarcă să-și reclame tronul. Iată acum rugămintea pe care i-o face Ionatan:
”Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate (hesed) ca a Domnului (Iehova); și dacă voi muri, să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea (hesed) față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului” (1 Sam. 20:14-15).
Cei doi și-au jurat din nou credință unul altuia, și Ionatan l-a lăsat să plece, adică să scape cu viața, fugind de dușmănia tatălui său.
Așa a început viața de fugar a lui David, prin primejdii de moarte în mijlocul unor oameni răi, necinstiți, trădători, etc.
Un lucru l-a însoțit pe David în toți anii aceia de pribegie: lecția despre bunătatea lui Dumnezeu, manifestată prin prietenul său Ionatan, care își risca propria viață și propriul viitor pentru el. Impactul acestei experiențe a fost profund și transformator pentru David. În tot cursul pribegiilor lui, ceea ce l-a ținut a fost credința în bunătatea lui Dumnezeu, care își ține promisiunea până la capăt.
Știm lucrul acesta fiindcă în anii aceia David a scris poezii (”psalmi”), din care reiese faptul că sursa puterii lui, a răbdării lui, a înțelepciunii lui a fost credința lui în bunătatea lui Dumnezeu.
Dar impactul lecției pe care i-a dat-o Ionatan despre bunătatea lui Dumnezeu se mai vede încă într-un eveniment, pe care îl relatăm în continuare.
Saul și Ionatan au murit într-un război cu filistenii. David a întocmit o cântare de jale pentru cei doi (vezi 2 Samuel 1:17-27). Iată ce spune David despre prietenul său în această cântare:
” Mă doare pentru tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea! Dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea dintre un bărbat și o femeie” (v.26)
Curând după zilele de jale, David a fost instalat ca rege peste seminția lui Iuda la Hebron și, după șapte ani și jumătate, a fost instalat rege peste tot Israelul.
Țineți minte că noul rege avea și regula că trebuie să extermine pe toți cei rămași din casa regească pe care a înlocuit-o la putere. În loc de aceasta, David face ceva cu totul ieșit din comun. Mai întâi, el îi întreabă pe slujbașii săi:
”A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine (hesed) din cauza lui Ionatan?”
Au făcut cercetări și au descoperit că undeva, ascuns la distanță de capitală, trăia un fost slujitor și om de încredere al lui Saul. L-au adus la David și cu siguranță că omului i-a înghețat sângele în vine de teamă că noul rege o să-i ia viața. Dar David îl întreabă:
”Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” (2 Sam. 9:1-3).
Omul, pe nume Țiba, trădează secretul, spunându-i lui David că a rămas în viață un fiu al lui Ionatan, numit Mefiboșet, olog de picioare, ascuns în casa unui alt fost slujbaș al lui Saul. David trimite o gardă și-l aduce la palat. Cu siguranță că și bietul Mefiboșet credea că aici i se termină viața, dar David îi spune:
”Nu te teme, căci vreau să-ți fac bine (hesed), din cauza tatălui tău Ionatan. Îți voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul și vei mânca totdeauna la masa mea” (v.7). Acesta a rămas aranjamentul pentru Mefiboșet pe toată viața lui.
Ați observat că toate acestea David le face pentru a manifesta ”o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu”, despre care l-a învățat Ionatan!
Cândva, în anii tinereții, David a devenit pasionat pentru Dumnezeu. Cu greu am putea găsi în Vechiul Testament un om mai înflăcărat pentru Dumnezeu. David era, printre altele, un mare poet, și el și-a pus pasiunea în versuri:
”Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea” (Psalmul 18:1-2).
Prin Ionatan, David învățase că acest Dumnezeu este bun, de o bunătate extraordinară, inegalabilă.
Lucrurile acestea le-a învățat David în tinerețe, și ele l-au însoțit și i-au marcat toată viața.
David ca fugar
Să reluăm viața lui David de la momentul când Ionatan l-a ajutat, și el a fugit pentru totdeauna din palatul lui Saul.
David a devenit un fugar, un hăituit. Primul popas în fuga lui, a fost în orășelul numit Nob, o localitate a unei ramuri a preoțimii iudaice. Preotul principal de aici a fost bun cu el și i-a dat de mâncare și i-a dat și sabia lui Goliat care era păstrată acolo. Ceea ce a urmat arată cruzimea incredibilă a lui Saul: A auzit că preotul acesta l-a ajutat pe fugarul David, a venit și l-a ucis pe preotul principal și pe toți cei 85 de preoți care trăiau acolo și apoi a măcelărit toată cetatea. Un fiu al preotului principal a reușit să fugă, luând cu el și efodul de preot, un fel de patrafir care îi era necesar ca să-și exercite slujba de preot. El a venit la David și i-a relatat ce a făcut Saul la Nob. David l-a luat pe acest tânăr preot, pe nume Abiatar, să-i fie preot, lui și cetei lui. Astfel Abiatar i-a devenit prieten și sfetnic în cele religioase și i-a rămas sfetnic pe toată viața.
Saul l-a urmărit pe David ani de zile. El a reușit să evite să fie prins și de două ori a fost în situația că ar fi putut să-l ucidă pe Saul, dar n-a făcut-o, ci i-a cruțat viața. După ani de zile de ascundere prin peșteri și de viață de haiduc, de conducător de revoltați împotriva stăpânirii, David se refugiază la dușmani, la filisteni. Și aici este tot timpul cu viața în primejdie și este obligat la acțiuni deplorabile, pur și simplu pentru a trăi.
În cele din urmă, după ani de pribegii, de lupte, de războaie și dezastre, dușmanul declarat al lui David, regele Saul, moare într-un război cu filistenii și împreună cu el moare și Ionatan, fiul lui Saul și prietenul din tinerețe al lui David. David se simte liber să se întoarcă în țară și în scurtă vreme este instalat ca rege peste seminția lui Iuda, în sudul țării, în orașul Hebron. David era, însă, conștient că, pentru a uni toate semințiile lui Israel, care trăiau mai la nord, avea nevoie de o capitală mai centrală și mai strategică. Ochii lui au căzut pe Ierusalim, o cetate a iebusiților, considerată de necucerit și pe care Iosua nici n-a încercat să o atace atunci când a cucerit Canaanul. Din datele pe care le avem, se pare că David a trimis un grup de soldați să intre în cetate printr-o crăpătură în stâncă, prin care iebusiții își aduceau apa în cetate. Soldații lui David au luat cetatea prin surprindere și au cucerit-o fără prea mare dificultate.
În această cetate și-a așezat David capitala și de aici a reușit să unească toate semințiile lui Israel și să le aducă sub conducerea lui. Pentru prima dată în istorie, tot Israelul devenea un popor unit sub un singur rege.
David a fost rege la Hebron șapte ani și jumătate și apoi a domnit din Ierusalim, peste tot Israelul, alți treizeci și doi de ani și jumătate, totalizând o domnie de patruzeci de ani, aproximativ între anii 1010 și 970, înainte de Cristos.
Adăugăm la acestea faptul că numele lui este amintit de peste o mie de ori în Scriptură, și că unul dintre numele date lui Isus din Nazaret, Domnul și Mântuitorul nostru, este ”fiul lui David”, și astfel începem să ne dăm seama de importanța pe care trebuie să i-o acordăm și atenția cu care trebuie să ne apropiem de istoria vieții lui și de lucrurile pe care le are de spus Dumnezeu prin el, mai ales că el însuși a declarat: ”Duhul Domnului vorbește prin mine și cuvântul Lui este pe limba mea” (2 Samuel 23:2).
Din această prezentare generală a lui David nu poate să lipsească ce spune apostolul Petru despre el în discursul lui de la Ziua Cincizecimii, după ce îl numește ”patriarhul David”:
”Fiindcă David era prooroc și știa că Dumnezeu îi promisese cu jurământ că va ridica pe unul dintre urmașii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Cristos a vorbit el când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în locuința morților și trupul Lui nu va vedea putrezirea. Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martorii Lui. Și acum, odată ce s-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el însuși a zis: ”Domnul a zis Domnului meu: ‘Șezi la dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.’ Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi” (Faptele apostolilor 2: 30-36).
Așadar, cine este acest David?
A fost al optulea fiu al lui Iese (sau Isai), din Betleem, disprețuit de frații lui mai mari și ținut de tatăl lui să pască oile. Într-o vizită secretă a proorocului Samuel la Betleem, acesta îl unge pe David ca viitor rege, la porunca lui Dumnezeu. Trimis de tatăl său să ducă de mâncare fraților lui mai mari, care erau la război cu filistenii, David a văzut acolo pe uriașul filistean Goliat, care-i provoca pe evrei să aleagă pe unul dintre ei să vină să se lupte cu el. David s-a oferit să lupte el și l-a ucis pe uriaș cu o piatră aruncată cu praștia. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute întâmplări din istoria literaturii mondiale.
Regele Saul, lepădat de Dumnezeu pentru neascultare, avea probleme spirituale și mentale și i s-a sugerat să găsească un muzicant care să-l calmeze. I s-a recomandat să-l cheme pe David și așa a ajuns acesta cântăreț la curtea regelui.
Saul avea un fiu, Ionatan, care era cam de aceeași vârstă cu David. Între cei doi s-a închegat o prietenie profundă: ”Și de atunci sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el [...]. Ionatan a făcut legământ cu David, fiindcă îl iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta ca să o dea lui David; și i-a dat hainele sale, chiar și sabia și arcul și cingătoarea lui” (1 Samuel 18:1,3-4).
David a crescut la Betleem, ca cioban la oi. El n-a făcut nici o școală. Ionatan, în schimb, a crescut ca fiu de rege. Iar fiul regelui avea dascăli personali, care îi formau gândirea și îi dădeau cunoștințe din toate domeniile. De regulă, profesorul fiului regelui era un preot de seamă. Este posibil ca însuși Samuel să fi fost pentru o vreme educatorul lui. Oricum, o parte a educației lui Ionatan a fost studiul celor cinci cărți ale lui Moise. Ca viitor rege, el trebuia să-și facă o copie a cărții Deuteronomul, scriind-o cu propria lui mână, și avea obligația să o studieze toată viața (vezi Deut. 17: 18-20). În procesul acesta de instruire în cărțile lui Moise, Ionatan a făcut cunoștință cu conceptul de ”bunătatea lui Iehova”, o bunătate mărinimoasă, care se arată chiar și pentru cel ce nu o merită, chiar și pentru cel care ar trebui să fie nimicit.
Tatăl lui Ionatan, regele Saul, era un om capricios, foarte gelos și fricos că cineva îi va lua tronul. Când David a continuat să aibă biruințe în lupte cu dușmanii, și când poporul îl lăuda chiar prin cântece populare, Saul s-a umplut de frică și de dușmănie față de el și a făcut planul să-l omoare. Ionatan a fost în grupul restrâns de oameni cărora Saul le-a împărtășit planul lui. Ionatan a riscat să-și atragă furia tatălui său și i-a destăinuit lui David complotul și l-a învățat cum să evite dezlănțuirea furiei tatălui său. Intrigile acestea la curtea regală au durat o bună bucată de timp, și David a scăpat din mai multe curse care i-au fost întinse. În cele din urmă, nici Ionatan n-a mai putut face nimic ca să-l scape pe David de furia lui Saul și a decis să-l ajute să fugă.
Să ne gândim la situația creată. Dacă tatăl lui Ionatan avea dreptate, și David urmărea să ia el tronul, însemna că Ionatan însuși va fi privat de acest tron, deoarece el era moștenitorul legal al tatălui său. Când Ionatan îl ajuta pe David, el lupta împotriva propriilor lui interese. Dar el îl iubea pe David și încheiase cu el un legământ de prietenie. Cândva în perioada aceasta, Ionatan îi face lui David o educație religioasă specială: Îi explică ce este hesed, bunătatea generoasă a lui Iehova. Apoi îi spune că s-ar putea ca el, David, să devină rege. Regula generală în regatele din acea zonă era ca cel ce a ajuns rege prin lovitură de stat să-i omoare pe toți fiii fostului rege și pe fiii acestora, ca nu cumva aceștia să fugă în țările învecinate, să capete acolo ajutor și să se întoarcă să-și reclame tronul. Iată acum rugămintea pe care i-o face Ionatan:
”Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate (hesed) ca a Domnului (Iehova); și dacă voi muri, să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea (hesed) față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului” (1 Sam. 20:14-15).
Cei doi și-au jurat din nou credință unul altuia, și Ionatan l-a lăsat să plece, adică să scape cu viața, fugind de dușmănia tatălui său.
Așa a început viața de fugar a lui David, prin primejdii de moarte în mijlocul unor oameni răi, necinstiți, trădători, etc.
Un lucru l-a însoțit pe David în toți anii aceia de pribegie: lecția despre bunătatea lui Dumnezeu, manifestată prin prietenul său Ionatan, care își risca propria viață și propriul viitor pentru el. Impactul acestei experiențe a fost profund și transformator pentru David. În tot cursul pribegiilor lui, ceea ce l-a ținut a fost credința în bunătatea lui Dumnezeu, care își ține promisiunea până la capăt.
Știm lucrul acesta fiindcă în anii aceia David a scris poezii (”psalmi”), din care reiese faptul că sursa puterii lui, a răbdării lui, a înțelepciunii lui a fost credința lui în bunătatea lui Dumnezeu.
Dar impactul lecției pe care i-a dat-o Ionatan despre bunătatea lui Dumnezeu se mai vede încă într-un eveniment, pe care îl relatăm în continuare.
Saul și Ionatan au murit într-un război cu filistenii. David a întocmit o cântare de jale pentru cei doi (vezi 2 Samuel 1:17-27). Iată ce spune David despre prietenul său în această cântare:
” Mă doare pentru tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea! Dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea dintre un bărbat și o femeie” (v.26)
Curând după zilele de jale, David a fost instalat ca rege peste seminția lui Iuda la Hebron și, după șapte ani și jumătate, a fost instalat rege peste tot Israelul.
Țineți minte că noul rege avea și regula că trebuie să extermine pe toți cei rămași din casa regească pe care a înlocuit-o la putere. În loc de aceasta, David face ceva cu totul ieșit din comun. Mai întâi, el îi întreabă pe slujbașii săi:
”A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine (hesed) din cauza lui Ionatan?”
Au făcut cercetări și au descoperit că undeva, ascuns la distanță de capitală, trăia un fost slujitor și om de încredere al lui Saul. L-au adus la David și cu siguranță că omului i-a înghețat sângele în vine de teamă că noul rege o să-i ia viața. Dar David îl întreabă:
”Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” (2 Sam. 9:1-3).
Omul, pe nume Țiba, trădează secretul, spunându-i lui David că a rămas în viață un fiu al lui Ionatan, numit Mefiboșet, olog de picioare, ascuns în casa unui alt fost slujbaș al lui Saul. David trimite o gardă și-l aduce la palat. Cu siguranță că și bietul Mefiboșet credea că aici i se termină viața, dar David îi spune:
”Nu te teme, căci vreau să-ți fac bine (hesed), din cauza tatălui tău Ionatan. Îți voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul și vei mânca totdeauna la masa mea” (v.7). Acesta a rămas aranjamentul pentru Mefiboșet pe toată viața lui.
Ați observat că toate acestea David le face pentru a manifesta ”o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu”, despre care l-a învățat Ionatan!
Cândva, în anii tinereții, David a devenit pasionat pentru Dumnezeu. Cu greu am putea găsi în Vechiul Testament un om mai înflăcărat pentru Dumnezeu. David era, printre altele, un mare poet, și el și-a pus pasiunea în versuri:
”Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea” (Psalmul 18:1-2).
Prin Ionatan, David învățase că acest Dumnezeu este bun, de o bunătate extraordinară, inegalabilă.
Lucrurile acestea le-a învățat David în tinerețe, și ele l-au însoțit și i-au marcat toată viața.
David ca fugar
Să reluăm viața lui David de la momentul când Ionatan l-a ajutat, și el a fugit pentru totdeauna din palatul lui Saul.
David a devenit un fugar, un hăituit. Primul popas în fuga lui, a fost în orășelul numit Nob, o localitate a unei ramuri a preoțimii iudaice. Preotul principal de aici a fost bun cu el și i-a dat de mâncare și i-a dat și sabia lui Goliat care era păstrată acolo. Ceea ce a urmat arată cruzimea incredibilă a lui Saul: A auzit că preotul acesta l-a ajutat pe fugarul David, a venit și l-a ucis pe preotul principal și pe toți cei 85 de preoți care trăiau acolo și apoi a măcelărit toată cetatea. Un fiu al preotului principal a reușit să fugă, luând cu el și efodul de preot, un fel de patrafir care îi era necesar ca să-și exercite slujba de preot. El a venit la David și i-a relatat ce a făcut Saul la Nob. David l-a luat pe acest tânăr preot, pe nume Abiatar, să-i fie preot, lui și cetei lui. Astfel Abiatar i-a devenit prieten și sfetnic în cele religioase și i-a rămas sfetnic pe toată viața.
Saul l-a urmărit pe David ani de zile. El a reușit să evite să fie prins și de două ori a fost în situația că ar fi putut să-l ucidă pe Saul, dar n-a făcut-o, ci i-a cruțat viața. După ani de zile de ascundere prin peșteri și de viață de haiduc, de conducător de revoltați împotriva stăpânirii, David se refugiază la dușmani, la filisteni. Și aici este tot timpul cu viața în primejdie și este obligat la acțiuni deplorabile, pur și simplu pentru a trăi.
În cele din urmă, după ani de pribegii, de lupte, de războaie și dezastre, dușmanul declarat al lui David, regele Saul, moare într-un război cu filistenii și împreună cu el moare și Ionatan, fiul lui Saul și prietenul din tinerețe al lui David. David se simte liber să se întoarcă în țară și în scurtă vreme este instalat ca rege peste seminția lui Iuda, în sudul țării, în orașul Hebron. David era, însă, conștient că, pentru a uni toate semințiile lui Israel, care trăiau mai la nord, avea nevoie de o capitală mai centrală și mai strategică. Ochii lui au căzut pe Ierusalim, o cetate a iebusiților, considerată de necucerit și pe care Iosua nici n-a încercat să o atace atunci când a cucerit Canaanul. Din datele pe care le avem, se pare că David a trimis un grup de soldați să intre în cetate printr-o crăpătură în stâncă, prin care iebusiții își aduceau apa în cetate. Soldații lui David au luat cetatea prin surprindere și au cucerit-o fără prea mare dificultate.
În această cetate și-a așezat David capitala și de aici a reușit să unească toate semințiile lui Israel și să le aducă sub conducerea lui. Pentru prima dată în istorie, tot Israelul devenea un popor unit sub un singur rege.
David a fost rege la Hebron șapte ani și jumătate și apoi a domnit din Ierusalim, peste tot Israelul, alți treizeci și doi de ani și jumătate, totalizând o domnie de patruzeci de ani, aproximativ între anii 1010 și 970, înainte de Cristos.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.