Ne luptam zilnic cu slabiciunile noastre indiferent de numarul de ani pe care i-am petrecut pe calea credintei. In unele lupte am biruit iar in alte lupte inca ne rugam pentru izbavire. De aceea nimeni nu poate spune ca este desavarsit pe calea lui Dumnezeu.
Dar chiar daca gresim in multe feluri, chiar daca uneori suntem biruiti, cea mai mare infrangere este aceea de a uita Cine ne iubeste...!
Deseori suntem inselati de cel rau si credem ca suntem lepadati de Dumnezeu si condamnati pentru vecie. Dar iata ce spune Domnul: Isaia 59:1 "Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă," Isaia 59:2 "ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru"
Fiecare pacat e o caramida, fiecare nelegiuire e o caramida dar nu un zid. In fapt, zidul se ridica atunci cand uiti ca Dumnezeu a murit la Golgota pentru tine, cand nu mai ai curajul de a marturisi lui Dumnezeu vina ta, cand intri in disperare crezand ca destinul tau e sa ramai cu porcii, ravnind dupa roscovele.
Toti avem multe caramizi, multe pacate dar nu trebuie sa inaltam un zid intre noi si Dumnezeu. Sa ne marturisim cu lacrimi durerea infrangerii, sa ne cerem iertare de la Dumnezeu ca sa nu construim cu mana noastra zidul despartirii.
Dumnezeu se mira de acest zid pe care noi il ridicam atunci cand uitam ca Fiul Lui, Hristos, a murit la cruce pentru noi. El zice: "Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască” …de acea: Isaia 1:18 "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna."
Haideti sa vorbim cu Dumnezeu ca orice zid vinovat sa se surpe…!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.