După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 19 ianuarie 2014

Oficial: Moartea pastorului, încă neelucidata!

Aşa cum ştiţi, mai multe publicaţii din România au anunţat recent cu titluri de primă pagină că "Pastorul din Bistriţa şi-a ucis copilul cu maceta, apoi s-a sinucis", sugerând că aceasta este concluzia finală a procurorilor care au anchetat acest caz.

Iată insă că publicaţia electronică Timp Online a reuşit să obţină un punct de vedere oficial din partea doamnei Gabriela Pop, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare unde este deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.

Redăm mai jos scurta conversaţie purtată de Timp Online pe aceasta temă cu doamna Gabriela Pop:

Există un verdict al Parchetului Satu Mare în cazul Blaga?

Nu, încă nu.

Informaţiile apărute în presă... sunt simple speculaţii?

Exact. Ancheta nu e finalizată. Speculaţii face şi un fost poliţist criminalist care-şi dă cu părerea. Ce pot să vă spun este că nu s-a dat soluţie prin Parchet.

Alte publicaţii anunţă că s-a ajuns la concluzia că e vorba de crimă şi sinucidere. Ce puteţi să ne spuneţi despre asta?

Avem rezultatele testului ADN, dar pe noi nu ne-a dus pe pista asta. Procurorul criminalist are rezultatele testului ADN, le analizează cu Poliţia.

S-au mai făcut progrese în anchetă faţă de anul trecut?

Nu. Nu-mi dau seama de unde a ajuns presa la concluzia că e finalizată ancheta. Noi nu am comunicat public faptul acesta.

E preluată ancheta de altcineva?

Nu, este la noi, la acelaşi procuror care a instrumentat cazul de la început.

În final trebuie menţionat şi faptul că nu numai Timp Online a contactat recent Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ci şi alte persoane fizice contrariate de intens mediatizata “rezoluţie finală” în cazul pastorului Blaga, două dintre acestea trimiţând pe adresa redacţiei noastre acelaşi punct de vedere din partea acestei instituţii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.