După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

◉ ̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

◉ ̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

◉ Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Ted Cruz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ted Cruz. Afișați toate postările

miercuri, 11 aprilie 2018

Mark Zuckerberg a REFUZAT să spună dacă Facebook este o platformă neutră politic sau nu. Șeful Facebook a admis că Silicon Valley, acolo unde își au sediile marile companii IT, înclină EXTREM de mult spre stânga (VIDEO)



Mark Zuckerberg a refuzat să răspundă direct la întrebările senatorului republican Ted Cruz, cu privire la neutralitatea rețelei Facebook, pe care o conduce și pe care a fondat-o, informează Breitbart.

Senatorul republican Ted Cruz l-a întrebat, în repetate rânduri, pe Mark Zuckerberg, dacă Facebook se consideră „un for public neutru”. Șeful Facebook a evitat răspunsul. „Ne considerăm o platformă pentru toate ideile”, a afirmat liderul Facebook în cadrul audierii sale de la Comisia Senatorială a Congresului SUA care investighează activitatea rețelei.

„Sunteți o platformă care își exprimă ideile, conform primului amendament al Constituției sau sunteți un for public neutru care permite tuturor să se exprime?”, a insistat Cruz.

Întrebarea l-a zduguit pe Zuckerberg, care s-a bâlbâit câteva secunde înainte de a răspunde, afirmând că există „conținut pe care nu-l permitem: limbajul urii, terorism, nuditate și orice lucru care face oamenii să se simtă nesiguri în comunitate”.

În continuare, senatorul Cruz i-a expus lui Zuckerberg mai multe exemple faimoase în care voci conservatoare sau de dreapta din SUA au fost cenzurate, ultimul caz fiind pagina unor susținătoare celebre ale lui Donald Trump, „Diamond și Silk”, care a fost închisă fiind considerată „nesigură pentru comunitate”. „Pentru mulți americani, acesta pare să fie un tipar universal pentru partizanatul politic al Facebook. Sunteți de acord?”, a insistat Cruz.

Zuckerberg a evitat din nou un răspuns direct, dar a admis că toți giganții IT înclină masiv spre stânga: „Înțeleg cauza îngrijorării, deoarece atât Facebook cât și celelalte companii IT sunt localizate în Silicon Valley, care este un loc extrem de înclinat către stânga. Și eu am această îngrijorare și încerc să elimin partizanatul politic din companie. Mă asigur că nu există părtinire politică în munca pe care o facem”.

joi, 25 ianuarie 2018

Alianța Familiilor din România acuză PNL: Când un partid (sau partide) din România fac tot ce le stă în putință să tergiverseze ținerea referendumului, noi numim asta corupție politică și atentat la adresa democrației și a statului de drept

Referendumul pentru familie se putea ține în toamnă, dar a fost blocat de corupția politică, scrie Alianța Familiilor pe pagina sa de internet.

În ultima postare de blog, AFR acuză PNL că a blocat desfășurarea referendumului pentru familie. Deși a strâns trei milioane de semnături, inițiativa cetățenească pentru modificarea Constituției în sensul definirii căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie, este blocată în Parlament, după ce a trecut de Camera Deputaților. PNL și USR au contestat la Curtea Constituțională legea refendumurilor.
Atât PSD, cât și PNL și ALDE au semnat protocoale cu Coaliția pentru Familie prin care se angajau să organizeze Referendumul pentru Familie în 2017.

„Va informăm privind ultimele noutăți de care dispunem referitor la Articolul 48 și referendum. După cum știți Cazul Coman e pe rol în Curtea Europeană de Justiție. Dl Coman cere Curții să constrângă România să-i recunoască "căsătoria” cu un bărbat american în România în contravenție cu legile actuale ale României.

Săptămînă trecută Avocatul General al Europei a înregistrat în Curtea Europeană de Justiție o Opinie în care dă drept de cauză dlui Coman și împotriva României. Înțelegem că de obicei Curtea Europeană adoptă opinia Avocatului General cînd își emite deciziile oficiale. Ne putem deci aștepta ca în cîteva luni Curtea Europeană să dea o decizie care nu va fi favorabilă României și, în consecință, nefavorabilă și Articolului 48 și referendumului. Referendul se putea ține în toamnă dar corupția politică din România ne împiedică să ajungem la referendum. Nu e vorba de corupția care e obiectivul manifestărilor din România de mai bine de un an.

E vorba de corupția politică a celor care s-au poziționat în primele linii de bătaie împotriva corupției. Corupția, însă, nu înseamnă doar să furi bani. Corupție înseamnă și atentat la democrație și la statul de drept. Cînd un partid (sau partide) din România fac tot ce le stă în putință să tergiverseze ținerea referendumului, noi numim lucrul acesta corupție politică și atentat la adresa democrației și a statului de drept. Ignorarea ori împiedicarea intenționată, în loc de facilitarea exercitării, a dreptului a 3 milioane de români bine intenționați de a-și exercita drepturile constituționale e o crimă politică care nu poate fi trecută cu vederea. Știți despre cine vorbim.