Permiteți-mi, prea onorate dle dr. Martin Luther, să-mi exprim profunda mea apreciere pentru persoana dvs. și pentru curajul cu care ați inițiat, desigur fără să fi conștientizat atunci în profunzime, marea schimbare sinonimă cu trecerea de la Evul Mediu la epoca noastră, cu 500 de ani în urmă. Ați trăit într-o vreme în care mulți oameni au avut impresia că se trece la o epocă istorică nouă, însă nimeni nu și-a putut închipui direcția pe care o va lua schimbarea, ce rezultate va avea și unde ne va duce această „Reformă“. În rîndurile de mai jos voi încerca să prezint ceea ce mi se pare esențial pentru noi, oameni din secolul XXI.
Problema abuzului
în serviciu
După ce ni s-a povestit adesea despre criticile dvs. față de modul în care erau folosite scrisorile de indulgență (sau de grațiere) în vederea iertării păcatelor, începem astăzi să înțelegem că v-ați revoltat, de fapt, împotriva unui abuz în serviciu la cel mai înalt nivel. Pe atunci nu se punea problema dacă este posibil ca păcatele unui om să poată fi iertate, în cazul în care respectivul dădea semne că-i pare rău pentru ce a făcut și dorește să remedieze lucrurile, chiar și prin plata unei contribuții. Omul știa că, într-un fel sau altul, trebuie să plătească pentru o faptă greșită. În toate timpurile, Biserica a creat condițiile necesare ca pedeapsa pentru păcat să fie ușurată în urma compensării cu o faptă bună, care putea fi și o donație pentru Biserică. În cazul scrisorilor de indulgență (echivalentul unor chitanțe care certificau că s-a plătit pentru păcat), problema a apărut fiindcă preotul era obligat să ierte păcatele săvîrșite, dacă i se arăta o astfel de scrisoare. Omul nu mai trebuia să declare că regretă faptele făcute și că vrea să renunțe la păcatele săvîrșite. Arătînd scrisoarea de indulgență pentru care plătise, se considera scăpat de păcat, indiferent dacă regreta fapta sau nu.
Astfel a apărut abuzul în serviciu. Forul central al Bisericii ierta păcatele în baza unor plăți. La baza acestui sistem s-a aflat planul de zidire a marii Bazilici „Sfîntul Petru“ din Roma, proiect altminteri lăudabil. N ar fi fost nimic greșit dacă s ar fi conceput o modalitate de atragere a fondurilor sub formă de donații pentru construcție. Automatismul „plată = iertare“ era un abuz, o trecere de la un act spiritual la unul material. Putem încerca, eventual, să înțelegem contextul. Arhiepiscopul Albrecht de Mainz, care era și episcop de Brandenburg, plătise o sumă enormă administrației papale pentru instalarea sa în funcție, iar banii fuseseră luați cu împrumutat de la Casa Bancară Fugger din Augsburg. Era însă inacceptabil ca rezolvarea acestei probleme să se facă în această manieră. De fapt, nici plata către un for superior, pentru ocuparea unui post de episcop, nu era în concordanță cu cele spuse în Biblie. Practica se numește „simonie“. Dar această practică se încetățenise de mult timp. Și în acest caz avem de-a face cu un abuz în serviciu. Un obicei care este contrar Evangheliei nu devine corect doar pentru că este practicat de o majoritate. Lucrul respectiv rămîne condamnabil.
