Nu am mai scris despre China de mai multe luni. Acum câteva zile am început să citesc din nou
pentru a-mi actualiza cunoștințele. Mi-au atras atenția mai multe articole, dintre care vă recomand două:
Aceste articole mi-au confirmat intuiția formulată pe la începutul pandemiei: nu e exclus ca anul 2020 să fie cel în care China comunistă va înlocui SUA ca putere mondială. Un lucru pe care mass media occidentală abia îl așteaptă, iar publicul european îl găsește de bun augur. Un număr infim de europeni au o impresie bună despre SUA dlui Trump (8%), dar un număr mai mare au o impresie bună despre Xi și China comunistă. E posibil ca ceea ce mass media și europenii își doresc să se întâmple, se va întâmpla, de fapt.
SUA deja a scăpat societatea globală de trei cataclisme mondiale în doar 100 de ani: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, și colapsul comunismului sovietic și est-european. America a câștigat "the arms race / cursa înarmării" cu lumea comunistă. Între timp, însă, s-a ridicat, cu ajutorul băncilor și firmelor occidentale, o nouă putere mondială: China comunistă.
Nu sunt încrezător că americanii vor mai dori să apere lumea de pericolul chinez. Sunt istoviți de propaganda anti-americană internă și externă, de atacurile permanente la adresa lor și a caracterului lor, și sunt tot mai puțin interesați să-i ajute pe cei care constant îi denigrează.
Doresc și ei ceea ce europenii au deja: o societate scandinavă unde se muncește puțin, vacanțele sunt lungi, taxele pe corporații sunt mari, impozitele sunt și ele mari, dar statul secular îți asigură, cel puțin în teorie, o viață liniștită de la naștere (daca ai șansa să te naști) până la moarte. Își doresc și ei asigurare medicală universală, mai multe subvenții și programe de asistență socială gratuite ("free") și mai puține cheltuieli militare.
Asta înseamnă, în final, mai puține resurse pentru a purta politici globale pentru protejarea lumii occidentale. Ceea ce e regretabil, pentru că, după autorii articolelor de mai sus, situația actuală e la fel de serioasă ca în anii 1930 când a avut loc ascensiunea Germaniei naziste și a dictaturii lui Stalin, fără ca puterile de atunci să reacționeze pe măsură ori deloc.
China și-a intensificat acțiunile agresive în acest an al pandemiei. Își folosește puterea economică și tehnologică de care dispune pentru a imprima o viziune totalitară, atât în interior, cât și în afara ei.
În China, cetățenii sunt obligați să descarce propagandă comunistă pe telefon, de genul "Învățăturile și gândirea Tovarășului Xi". De necrezut, în SUA ziarele și universitățile promovează propaganda comunistă chineză. China cumpără cantități uriașe de reclame în presa americană și donează sute de milioane de dolari universităților prestigioase din SUA.
Astfel, publicațiile, stațiile de radio și televiziune și universitățile nu publică nimic negativ la adresa Chinei. Când, de exemplu, proprietarul echipei de baschet Houston Rockets și-a exprimat simpatia față de protestatarii din Hong Kong, China a anunțat că nu va mai transmite meciurile echipei pe televiziunea chineză.
Toate marile companii aeriene au scos din publicațiile și siturile lor web referințele la Taiwan, iar Mercedes Benz și-a cerut scuze de la China pentru că a citat, în unele din publicațiile lor, din Dalai Lama.
Prin hacking, China a ajuns să posede informațiile private ale unei jumătăți din populația Americii. China a luat măsuri economice împotriva Australiei după ce Australia a cerut unei organizații mondiale să investigheze originea virusului Covid-19. A impus tarife pe anumite produse agricole australiene.
La nivel de organizații mondiale, China domină ONU. China deține 4 din cele 15 organizații mondiale ale ONU. SUA, Franța, Rusia și Marea Britanie dețin doar câte una. China totalitară, anti-drepturile omului, a intrat în Consiliul Drepturilor Omului, după ce SUA s-a retras.
Spionajul economic chinez se intensifică. China a încercat să spargă laboratoarele occidentale care fac muncă de cercetare pentru a găsi un vaccin contra coronavirusului. Huawei transmite autorităților chineze informațiile private ale persoanelor care folosesc tehnologia Huawei. [Notă: Suedia tocmai a anunțat că nu va folosi tehnologia Huawei pentru G5: www.di.se/ledare/ratt-med-ett-oppet-nej-till-huawei/] Anul acesta, China a expulzat un număr record de jurnaliști străini. Tot la 10 ore, SUA deschide un nou proces împotriva persoanelor suspectate de spionaj în favoarea Chinei. Tik Tok cenzurează. Într-un singur an a închis 179.000 de conturi pentru că promovau "propagandă" anti-chineză.
Biblia este reinterpretată în mod oficial pentru a sprijini ideologia comunistă și socialismul chinez.
Practic vorbind, pare ireal ce citești despre China. În vara acesta, SUA a emis un raport, pe care vi l-am făcut cunoscut la vremea potrivită, conform căruia China a depășit SUA în anumite domenii militare.
Occidentul este nepregătit pentru aceste provocări care se țin lanț. America e divizată. Mass-media din SUA cenzurează opiniile negative la adresa Chinei. Anarhia Americii distrage atenția autorităților de la pericolul pe care China îl reprezintă. Europa e în declin, nu deține puterea de a se opune agresiunii chineze, așa cum nu a avut curajul să o facă nici în anii 1930.
Europa e preocupată cu pandemia și boicotul împotriva Rusiei, în timp ce China cenzurează chiar și documentele emise de Parlamentul European, pentru a se asigura că ele nu conțin comentarii negative la adresa Chinei.
În ultimii 4 ani, America și Occidentul s-au focalizat pe anihilarea Administratei Trump. Au ignorat China, Coreea de Nord, Iranul. Au fost 4 ani irosiți, un interval de timp în care se puteau face multe, ani pe care nu îi putem răscumpăra.
Dacă dl Trump va pierde alegerile din 3 noiembrie, inițiativele dânsului de prevenire a instaurării Noii Ordini Mondiale Chineze vor fi băgate sub preș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.