Nu-i nimic nou sub soare. Istoria Bisericii mărturiseşte acest lucru. Nu cu multe decenii în urmă, Biserica s-a luptat cu umanismul modern, îmbrăcat în haine de erudiţie progresistă, în bătălia pentru cele mai preţioase doctrine ale credinţei. Efectele au fost multiple. Mulţi au căzut în luptă. Seminarii de renume au devenit liberale. Bisericile s-au infectat cu plafonarea specifică secolului XX.
Astăzi, situaţia s-a schimbat. Opoziţia este mai subtilă dar la fel de periculoasă. Acum, Biserica se luptă cu o religiozitate mai puţin intensă, cu angajamente ecleziale largi care de fapt nu sunt deloc angajamente. Păstorii, responsabilii de grija oilor, banalizează doctrinele biblice, primesc indicaţii de conducere de la practici corporatiste seculare şi evanghelizează conduşi de beneficii pământeşti, nu de responsabilităţi spirituale. Divorţul atinge cote alarmante între evanghelici, pornografia este un viciu prea comun, iar cultura seculară compătimeşte Biserica la fel de mult precum îi zâmbeşte dispreţuitor. De pe platforma înaltă a credincioşiei, Biserica alunecă în băltoaca superficialităţii. Din păcate, liderii ei o trag ferm într-acolo.
În umbra lor, se ridică o generaţie crescută cu lapte praf doctrinar. Le lipseşte fibra teologică, eclesiologică şi misiologică necesară unei conduceri sănătoase a Bisericii în viitor. Lipsa antrenamentului biblic îşi va face simţită prezenţa în timp. Troia eclezială nu a căzut încă, dar duşmanul a intrat în cetate.
Această situaţie tristă nu este fără remediu. Schimbarea poate veni. Bărbaţii care sunt la poarta cetăţii, păstorii de astăzi, pot ridica Biserica lui Dumnezeu printr-o pregătire responsabilă şi pasionată a tinerilor înspre slujire. Această soluţie nu ţine de context cultural şi circumstanţe sociale. Orice păstor al oricărei biserici de orice dimensiune poate să se dedice modelării tinerilor cu scopul supravieţuirii şi succesului Bisericii în misiunea sa. Speranţa nu s-a pierdut. Schimbarea este înaintea noastră. Cine se va dedica acestui scop?
Ideea centrală este aceasta: păstorii trebuie privească pregătirea tinerilor pentru slujire ca una din sarcinile lor principale, sarcină la fel de importantă ca predicarea, învăţarea şi evanghelizarea.
Modelul biblic pentru ucenicia făcută de păstor
Există mult material biblic pe care-l putem oferi ca pledoarie pentru ucenicia făcută de păstor. Totuşi, aici, nu este locul pentru aşa ceva. Vreau doar să ating vârful subiectului privind la două persoane care au pregătit tineri în vederea slujirii. Primul este Isus Cristos din Nazaret, Dumnezeul-Om, fondatorul bisericii locale, deşi n-a păstorit vreuna. Al doilea este Pavel din Tars, un apostol căruia i s-a încredinţat plantarea şi supravegherea bisericilor. Deşi au avut roluri şi contexte diferite faţă de păstorii de azi, putem găsi ajutor în exemplele lor cu privire la importanţa şi modelul uceniciei pastorale.
La împlinirea timpului şi când Duhul a coborât peste El în chip de porumbel, Cristos a început misiunea Sa de răscumpărare. Ce a făcut prima dată? A alcătuit o echipă de bărbaţi. În Evanghelia scrisă de el, Ioan ne-arată cum Isus a atras aceşti discipoli: s-a apropiat de ei şi i-a chemat: „A doua zi, Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi l-a găsit pe Filip. Isus i-a zis: ‘Vino după Mine!’” (Ioan 1:43). Procesul a fost simplu. După ce şi-a format echipa de ucenici, a început să-i pregătească. Sala de clasă? Oriunde mergea Isus. Cursul? Orice spunea Isus. Ucenicia atingea toate domeniile de viaţă. Privind prin lentilele lui Ioan vedem că apostolii au fost cu Domnul Isus când a curățit templul (3:13-25), la vindecarea bolnavilor (4:46-54; 5:1-17), hrănirea celor cinci mii (6:1-14), învierea lui Lazăr (11) şi multe alte ocazii. Toate aceste experienţe erau asezonate cu discuţii (de exemplu, 12:20-36), mustrări (18:11) şi încurajări (15). Investiţia costisitoare a Domnului Isus în viaţa ucenicilor a pus temelia viitoarei construiri de biserici locale.
Modelul lui Cristos este atât transferabil cât şi transformativ. Cristos a luat pe aceşti bărbaţi oriunde s-a dus. I-a învăţat doctrine, le-a modelat viaţa creştină şi a şlefuit personal pe fiecare dintre ei pentru lucrarea pe care Tatăl avea să le-o dea. Cristos avea dorinţa de a uceniciza şi a aplicat acea dorinţă la tot ce a făcut cu ucenicii. De asemenea, a avut o motivaţie puternică. Ştia că succesul Bisericii, pe care o va răscumpăra cu sângele Său, depinde de conducerea generaţiei viitoare.
Exemplul Său este atât încurajator cât şi provocator pentru păstorii de azi. Drag păstor, tu spui că eşti credincios predicării şi învăţăturii pe care o dai. Excelent. Dar ucenicizezi, pregăteşti, antrenezi pe alţii aşa cum a făcut Cristos? Lucrarea de ucenicie pastorală este responsabilitatea tuturor păstorilor. O biserică mică nu este o scuză şi nici o descalificare de la această sarcină. Este datoria tuturor păstorilor bisericilor lui Dumnezeu să pregătească următoarea generaţie. Seminariile pot şi oferă pregătire teologică, dar ele sunt în cel mai bun caz un supliment (unul foarte important) al pregătirii pe care tinerii trebuie s-o primească în biserica locală.
Viaţa lui Pavel oferă, de asemenea, un exemplu de ucenicie biblică sănătoasă. În timpul slujirii sale, Pavel l-a luat pe Sila în călătoriile misionare, după un conflict ce l-a avut cu primul partener, Barnaba. La scurt timp, Pavel l-a întâlnit pe Timotei, cel care va deveni ucenicul principal al lui Pavel. Timotei era „vorbit de bine” de către fraţi (16:2), ceea ce înseamnă că era identificat de biserică ca fiind o investiţie bună. Aşadar, Timotei s-a alăturat lui Sila fiind unul din cei doi ucenici pe care Pavel i-a avut în acelaşi timp. Luni de zile, Timotei şi Sila l-au însoţit pe Pavel peste tot.
De exemplu, Sila a fost închis cu Pavel în Filipi şi astfel a observat curajul şi iniţiativa evanghelistică extraordinară a lui Pavel. În Fapte 19:22, Pavel îl trimite pe Timotei în Macedonia ca să ajute biserica de acolo. Pavel era sigur că Timotei este pregătit pentru alte misiuni. Mai târziu, Timotei ajunge să fie păstorul bisericii din Efes. În timp ce Timotei slujea acolo, Pavel îi trimite scrisori pline de instrucţiuni şi călăuzire în ceea ce priveşte doctrina, învăţătorii falşi şi grija faţă de diferite categorii din turmă. Prin acestea şi multe altele, Pavel a purtat grija lui Timotei şi Sila prin învăţătură, model de viaţă şi pregătire pentru slujire.
Pavel, la fel ca şi Cristos, s-a dedicat pregătirii de viitori lideri ai Bisericii lui Cristos. Ucenicia pastorală nu este doar o idee creativă, un lux pe care doar unii şi-l permit. Este o reponsabilitate constantă, o sarcină esenţială care asigură sănătatea viitoarei generaţii a bisericii. Dacă au existat oameni îndreptăţiţi să se focalizeze doar pe învăţătură şi predicare, aceia ar fi fost Isus Cristos şi Pavel. Totuşi, ei s-au dedicat pregătirii unei generaţii de lideri. La fel trebuie să facem şi noi.
O rugăminte venită din partea unui Timotei
Mă rog ca promisiunea răsplătirii să fie un impuls suficient în purtarea grelei sarcini de pregătire a viitorilor lideri. Nu ne putem aştepta ca tinerii soldaţi să supravieţuiască, cu atât mai puţin să învingă, dacă antrenamentul lor a constat doar în a da mâna cu ei la uşă, câteva discuţii scurte de genul: „eşti bine?” „ce bine!”, câteva mustrări vestimentare şi aruncatul în piscina adâncă a slujirii cu un colac format din intenţii bune. Ne vom trimite tinerii soldaţi la moarte sigură.
Din păcate aceasta este starea generaţiei actuale. Foarte asemănătoare cu cadrele medicale lipsite de echipament în faţa coronavirusului. Ei intră în marea bătălie pentru sufletele oamenilor şi nu vor ştii decât să dea mâna cu ei şi să le zâmbească. Oameni buni, această situaţie este ruşinoasă şi toţi ar trebui să simţim ruşinea. Priviţi câmpul de luptă! Ce privelişte… câte cadavre tinere… câţi au murit „speranţă”… Cumva situaţia aceasta trebuie să se schimbe!
Dacă păstorii vor începe să ucenicizeze tinerii (cred în acelaşi timp că este datoria fiecărui membru matur al bisericii să ucenicizeze, dar aici mă concentrez pe viitorii lideri), mari binecuvântări vor veni. Dinamica se va schimba. Nu prin programe mai multe, nu prin ajustări radicale de buget, ci prin ucenicia unu-la-unu a viitorilor lideri din Biserica lui Cristos. Nu ai nevoie de o biserică mare, nu ai nevoie de un grup numeros de prezbiteri, nici măcar de o diplomă a vreunui seminar. Pur şi simplu transferă-ţi înţelepciunea pastorală, înţelegerea teologică şi dragostea faţă de oameni în mintea şi inima unui tânăr. Uită de programe şi titluri. Alege un tânăr din biserica ta care ar putea fi păstor / lider şi începe ucenicia.
Voi mai reveni asupra acestui subiect pentru care-mi arde inima. Însă ideea este aceasta: păstorii trebuie să considere pregătirea tinerilor pentru slujire ca fiind o sarcină principală, de aceeaşi importanţă cu predicarea, învăţătura şi evanghelizarea. Chiar şi o analiză de suprafaţă a lucrării lui Cristos şi a lui Pavel arată că ambii au considerat ucenicia viitorilor lideri de primă importanţă. Mulţi din bisericile noastre nu cred lucrul acesta iar inactivitatea lor va aduce consecinţe dezastroase.
Păstorii credincioşi trebuie să-şi deschidă ochii şi să reacţioneze, să corecteze şi să lucreze pentru a rămâne în picioare după următorul atac asupra cetăţii lui Dumnezeu, venit din interior. În joc este sănătatea bisericii, reputaţia lui Cristos şi mărturia în faţa lumii. Conflictul dintre lumină şi întuneric va continua până la sfârşitul veacului şi sufletele oamenilor sunt în pericol. Vei dărui următoarei generaţii armele experienţei tale?
Cetatea lui Dumnezeu aşteaptă răspunsul tău!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.