Mai marele temniței nu se mai
îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Și
Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.
S-a trezit peste
noapte trimis în ,,carantină prelungită”. Fără voia lui, surprins de deciziile
stăpânilor, Iosif a acceptat, fără să protesteze, fără să își ceară drepturile,
fără să primească multe explicații, a acceptat și gata pentru că oricum nu avea
de ales, unde-i lege, nu-i tocmeală. Numai
el a știut ce s-a aflat în sufletul lui în acele momente când s-a trezit
izolat, fără drept la apărare. Nu l-a vizitat tatăl, nici mama, fiindcă nu mai
era, frații, nici atât, prietenii, deloc. Paharnicul, care îi promisese marea
cu sarea, a dispărut. Nu avea dreptul la scrisori lunare, nici la pachet
periodic și nici la vorbitor, nu putea să meargă, pentru că nimeni nu mai dorea
să vorbească cu el. Era respins de toți, într-o situație de mare frământare și
cu multe necunoscute.
Când totul se
termină însă începe un alt capitol al vieții, cu Stăpânul său. Când nu mai vede
nicio ieșire, se încrede în Creatorul său. Când lacrimile deznădejdii îi curg
pe obraz, îi sunt șterse de adevăratul Prieten, care îi este alături.
Ce ce îmi place
cel mai mult la povestea lui Iosif este că pe orice punea mâna, se transforma în
binecuvântare, pentru că Dumnezeu era cu el peste tot. Noaptea, când se punea la
somn, se bucura de compania Prietenului său ceresc. Dimnieața, când se trezea,
îi zâmbea, printre gratii Dumnezeu.
Deci Iosif a fost
exemplul de om credincios în împrejurări nedrepte. Alții i-au dirijat viața,
până într-o zi. Cineva sus îl iubea, ceea ce nu au înțeles cei mai mulți, însă
El avea vremea Lui. El se bucura, în ciuda faptului că era închis, izolat, în
carantină prelungită de mai mulți ani, pentru că Dumnezeu era cu el și asta îi
era suficient.
Ce contează, în
final? Să știm să facem din orice motiv de bucurie, de încurajare, de speranță,
de ajutorarea altora.
Să nu disperăm,
să ne împrietenim cu Stăpânul. Cine știe ce planuri ascunse are Dumnezeu cu
tine? Iosif a fost omul pe care Dumnezeu îl pregătea în cuptor. Îl călea pentru
a deveni cel mai influent om de pe pământ, la data respectivă. A ieșit un aur
curat din cuptorul aprins.
În tăcerea ta, în
liniște, în ascultare, în singuratate, în izolare, vreau să te bucuri de prezența
Lui. Nu-ți face gânduri negre și nu te îngrijora de ceea ce are să se întâmple.
Te asigură Scriptura că tot ce este înainte, este mai bun decât ce a fost în
urmă! Înainte este cerul, în fața noastră există promisiunile unui Dumnezeu mare!
El niciodată nu i-a lăsat pe ai Lui! Dacă îi aparții Lui, fii sigur că nu te
lasă! Chiar dacă pentru câteva momente te simți singur..., decepționat..., tu nu
ești singur!
Dacă nu Îi
aparții încă, te rog din suflet rezolvă problema aceasta prin credința în Fiul
lui Dumnezeu. Pentru aceasta a venit la noi, să nu fim singuri, să ne înfieze și
vom fi cei mai fericiți și împliniți aici, și dincolo! Gândește-te câți au
trecut pe aici înaintea ta și au ales să fie fericiți!
Sorin Cigher
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.