Christian Dragomir 🔴 Vorbește-ne, Doamne...

Cu siguranță că în aceste vremuri tulburi, ca de altfel în mai toate timpurile și momentele de criză fie individuale fie colective, glasul cel mai așteptat pentru a oferi soluții de ieșire din impas nu a fost cel al autorităților, al politicienilor, al bancherilor și nici chiar cel al medicilor (pe care îi apreciem nespus în astfel de momente), ci a fost Glasul lui Dumnezeu!

Dacă întrebi un credincios, care este familiarizat cu textul Sfintelor Scripturi, ”care este cel mai scurt verset din Biblie?” fără prea mult timp de gândire îți va răspunde ”Isus plângea.” - Ioan 11:35

Similar acestui verset însă, este și cel din Evanghelia după Matei 26:63 - ”Isus tăcea.” Ambele versete prezinta atitudini, stări și reacții ale Domnului Isus în diferitele circumstanțe în care s-a aflat.

În prima ipostază, Domnul își arată public durerea față de pierderea unui prieten drag, oferindu-ne o pildă legată de modul cum ar trebui să ne raportăm și noi față de suferința umană, mod explicat mai târziu și de Apostolul Pavel când afirma în Romani 12:15 ”...Plângeți cu cei ce plâng...”

Cealaltă reacție însă, este una interesantă, plină de învățătură. În fața Sinedriului, care încearcă să-i fabrice acuzații prin care să poata fi condamnat, Domnul alege ... tăcerea! Aceeași tăcere prezenta și în fața lui Pilat atunci când este întrebat „Ce este adevărul?” (Ioan 18:38) Ulterior biciuirii, ca semn al justiției romane, Domnul stă din nou în fața lui Pilat iar acesta își continuă seria de întrebări ... „De unde eşti Tu? Cine eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. (Ioan 19:9) Enervat de tăcerea Domnului, Pilat strigă la El: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul!” (Ioan 19:10)

Revenind la situația actuală de criză mondială provocată de pandemia numită coronavirus, ceea ce ne surprinde cel mai mult în această vreme este ... tăcerea Domnului! Deși multe voci, pe nedrept numite profetice, s-au grăbit să declare această situație drept mânia și pedeapsa lui Dumnezeu, totuși, El a ales tăcerea și discreția care-L caracterizează întotdeauna.

Lucrul cel mai grav însă care i se poate întâmpla omului, nu este acela de a experimenta mânia Domnului în viața lui. În fond și mânia este o formă de a arăta iubirea deoarece Domnul ”mustră și pedepsește pe cei pe care îi iubește” spune textul scripturilor în Proverbe 3:12 ”Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!”

Cel mai grav este ca omul ... să fie lăsat în voia minții lui, să experimenteze retragerea lui Dumnezeu din viața lui !!! (Romani 1:24,26,28)

Din cauza păcatului meu și al tău, asta a experimentat Isus pe cruce atunci când a strigat ”Eli, Eli, Lama Sabactani” – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit!?”

Este drept că acum, speriați de virusul contagios și chiar de moarte, izolați în case și necunoscând ce ne așteaptă în secunda următoare, ne dorim să-I auzim vocea blândă, să ne spună ce este de făcut, să ne povățuiască pe cărări drepte din pricina Numelui Său ... Însă El a ales, tăcerea ... pentru că atunci când a vorbit, omul i-a nesocotit Cuvântul. Și nu poți nesocoti Cuvântul fără a suporta consecințele. Despre acest Cuvânt Domnul spune că este atât de mare încât ”Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” - Matei 24:35

________________________________

Când vorbește Dumnezeu, atitudinea omului trebuie să fie similară cu cea a psalmistului David: ODATĂ a vorbit Dumnezeu, DE DOUĂ ORI AM AUZIT că "Puterea este a lui Dumnezu.” - Psalm 62:11 Dumnezeu nu-și negociază NICIODATĂ valorile, principiile și sfințenia.

________________________________

Îndrăznim, totuși, în strâmtorare, să Te rugăm... Vorbește, Doamne, căci (măcar de data aceasta) robul Tău, ASCULTĂ !

Închei acest mesaj cu rugăciunea profetului Isaia (64:5-12):

Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi? Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea NE-AI ASCUNS FAŢA TA şi NE LAŞI să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.”

Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi Suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: Suntem cu toţii lucrarea mânilor Tale. Nu Te mânia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, deci, spre noi, căci toţi suntem poporul Tău.

Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate! Casa noastră cea Sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns ... doar scaune goale ... şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit. După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? VEI TĂCEA TU OARE şi ne vei întrista nespus de mult?”

VORBEȘTE-NE, DOAMNE, Te rugăm ...

Christian Dragomir