”Despre sărăcie trebuie să scrii puțin. Căci e scumpă cerneala...”
(Pop Valentino)
Un bun prieten al meu îmi spunea că frații lui, care sunt de două decenii prin diaspora, sunt toți lefteri, pe un minus foooaaarte mare. Adică au plecat săraci și sunt mai săraci! „Cum e posibil pastore?” „Profesore, familia aceea cu mulți copii... Ooo, sunt extrem de săraci! Cade casa pe ei! Dar... părinții lor cum prind un ban cum își iau bere și țigări!”, mi-a zis frizerița deunăzi despre niște prunci pentru care pâinea zilnică e un vis (cam des) imposibil.
Nu vreau să critic săracii. Ei sunt termometrul lăsat de Hristos să înregstreze dragostea noastră. Unii au ajuns așa pentru că boala, necazul, șomajul, războiul, falimentul, datoriile și alte zeci de motive i-au adus aici. Dar alții... Am constatat că ajungi în sărăcie din cel puțin trei viruși.
Primul. Știm că munca înnobilează. Dar puturoșenia pauperizează. Lenea e cucoana care se menajează, nu caută de lucru. Ea „se teme că pe uliță va întâlni un leu”, vorba lui Solomon. Care o va înghiți! Da, lenei munca îi mămâncă energia! Dar și foamea îi ciuruie stomacul! Și, în timp ce mai doarme puțin când sunt trei ouă în cuibar, șerpii și rugina îi invadează casa! Fiți vrednici! N-am văzut oameni muncitori care să nu aibă mâncare pe masă! (Și nici pe cel neprihănit cerșându-și pâinea, zicea Solomon).
Al doilea virus al sărăciei e nechibzuința. Nechibzuința e lipsă de înțelepciune. Oamenii câștigă bine dar își irosesc prostește veniturile. Pe lucruri de care nu au nevoie. Ăștia fac asemeni lui Codin, un copil după strada mea, care de Plugușor a câștigat o căciulă de bani și și-a cumpărat de toți... gumă Orbit! Ori ca o familie de pe altă uliță care la „ajutorul social” cumpără numai suluri de parizer și... bere! Pentru o zi! Apoi țin cură... Tot nechibzuința ne bagă în datorii pe care nu le putem onora. Facem împrumuturi uriașe prin bănci apoi nu mai scăpăm de lanțul dobânzilor. Că de rambursat banii nici vorbă! Ajungem pe minusuri nedemontabile! Dar pe stradă oamenii ne văd cu Iphone XI fără credit... (În trecut din cauza împrumuturilor neonorate oamenii își vindeau ogoarele și casa făcându-se de voie bună sclavi! Apoi, nu mai puteau să se răscumpere! Din motivul acesta Dumnezeu a îngăduit anul de îndurare! Jubileul 50 când îți luai tarlaua gratis înapoi... Dar asta era odată! Azi oamenii joacă la... Loto!)
A treia cauză a sărăciei poate fi boala. Ca să ne scăpăm pielea vindem tot ce deținem și le dăm medicilor! Ades, invaliditatea nu ne mai permite să muncim. Nu poți pretinde cuiva mobilizat la pat, în scaun cu rotile sau fără vlagă să facă treabă ca un robot! Aici e datoria bisericii să-i fie mână, picior și... frigider!
Munciți! Nu risipiți! Fiți chibzuiți! Nu cheltuiți mai mult decât încasați venituri! Sărăcia nu te întrebă dacă îi permiți să se cuibărească în casă la tine! Prietenul meu de mai sus zicea că sărăcia, ca și diavolul, vine la om și îi zice: „Noi doi ne batem joc de tine!”.
Iubiți săracii! Întindeți-le mâna. Nu doar să treacă strada... Nu le dați numai pește, ci învățați-i să pescuiască, vorba japonezilor. Pești sunt destui. Dar oameni care-i pot ajuta nu prea găsesc.
Avertisment pentru oricine: În pustiu Dumnezeu oferea zilnic mana (pâinea din cer). Dar trebuia să ți-o culegi singur!
Munciți! Ca să-L onorați pe Dumnezeu. „Munca e închinare...” zicea Cristi Barbosu. (Ce mi-a plăcut ideea!). Dacă-i așa, atunci eu vă zic că „Lenea e workship pentru Satana!”
Nicolae.Geantă
PS: La câteva ore după postarea acestui articol, Pop Valentino mi-a scris: „Ai risipit multă cerneală. Trebuia doar să scrii: „Sărăcia e ca diavolul: există și vine nechemată!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.