Mulți
au zis că Isus a fost sărac, dar puțini înțeleg că misiunea Lui a fost și aceea
de a extirpa sărăcia, a gustat-o tocmai pentru a arăta că are puterea de a o
alunga. Cine este în Cristos nu mai poate spune că e sărac nici măcar
pământește. Derek Prince spunea că a fi în belșug înseamnă să ai și un leu
peste nevoile tale. Nu or ajunge toți creștinii milioanari, dar sunt de părere
că toți creștini trebuie să aibă cu prisosință de toate, astfel încât să-i
binecuvinteze și pe alții, măcar un borcan de zacuscă în plus. Iar aceasta este datoria noastră de a echilibra
nevoile altora cu belșugul primit de la Tatăl.
Îmi
aduc aminte că am trecut prin momente grele de sărăcie, dar Isus m-a ajutat să
le înving mereu. Când ajungeam la fundul sacului și resursele mele erau
terminate, mereu Isus Cristos mă ajuta să înving sărăcia. Odată mai îmi
trebuiau fix 70 de lei pentru chirie și am început să mă rog pentru ei. Când am
coborât din casă înaintea mea, pe cant, stăteau 70 de lei. O altă dată vorbeam
cu soția la telefon și-mi spunea că nu are niciun ban de mâncare, deși era
însărcinată și simțea că i se face rău. Chiar atunci a găsit un cercel de aur
pe care l-a dus imediat la amanet și a luat pe el 160 de lei.
Cazuri
în care am fost binecuvântați din senin de oameni ai lui Dumnezeu care ne
ziceau că au simțit să ne dăruiască cele necesare pot povesti cu sutele.
Așadar, Isus nu este un promotor al sărăciei, ci al vieții din belșug, iar a fi
în belșug nu înseamnă să fii milionar, ci să ai la timp burta plină. Isus nu a
intrat în Ierusalim pe un măgăruș pentru a promova sărăcia, pentru a face
reclamă la cât de săraci trebuie să fim, ci măgărușul simboliza gândurile lui
de pace față de lumea întreagă. El nu a intrat pe un cal de război, având o
sabie la brâu, ci a intrat pe un măgăruș inofensiv, care nu poate fi folosit în
niciun război (caii fiind considerați “unelte de război” în acea vreme). Cel
care a hrănit de două ori mii de oameni din doar câteva pâini și pești poate fi
numit sărac? Cel care i-a zis lui Petru să arunce cârligul în apă și să scoată
un pește cu un ban în burtă, care valora cam 200 de lei de-ai noștri, oare poate
fi numit sărac?
Cel
care avea mereu la el cardul cerului care funcționa în orice împrejurare nu
poate fi numit sărac. El a venit pentru a da vești bune săracilor, iar acolo
unde s-a vestit Evanghelia a existat și pâine și pește pentru cei care o aud. Isus
este un învingător al sărăciei, este cel care ne dă viață din belșug!
Pavel
a făcut o urare pe care v-o fac și eu: “Să aveți de toate din belșug ca să
faceți o mulțime de fapte bune!”
Cu
prețuire,
Toni
Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.