După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 29 octombrie 2019

Peter Costea 🔴 Suedia, cea mai violentă țară occidentală?


Dacă nu știați până acum, aflați astăzi: Suedia este cea mai violentă țară din Europa. Nu o afirm eu, ci specialiștii. [Link: www.spectator.co.uk]

Săptămâna trecută, publicația britanică Spectator a publicat un articol spectaculos cu un titlu alarmant: Bomb Attacks Are Now a Normal Part of Swedish Life („Atacurile cu bombe au devenit o parte normală a vieții cotidiene suedeze").

În timp ce suedeza Greta Thunberg călătorește în toată lumea să rușineze generația părinților ei pentru că distrug planeta, dar și, pretinde ea, să scape lumea de apocalipsul dereglărilor climatice (așa zise), țara Gretei, adică Suedia, e devastată de un apocalips real: atacurile teroriste și criminale armate la un ritm de aproape un atac tot la două zile. La un ritm până acum nemaiîntâlnit în Europa. Într-o țară care încă se pretinde a fi un model de construcție socială și economică pentru restul lumii și care, pretind suedezii, ar trebui imitat în toată lumea.

Presa occidentală, de pe ambele maluri ale Atlanticului, nu discută faptul că Suedia, în doar câțiva ani, după migrația musulmană masivă din 2015, a devenit cea mai violentă țară occidentală. Titanicul se scufunda, dar presa prefera să se concentreze pe distracțiile și nunta de la pupă, asemenea imaginilor din filmul regizorului Cameron, în loc să confrunte ori să discute scufundarea civilizației suedeze.

Datele statistice vorbesc de la sine. Conform articolului din Spectator, în primele șase (6) luni ale acestui an, în Suedia au fost raportate peste 100 de explozii criminale, cu 30 de atacuri mai mult decât în primele șase luni ale lui 2018. În întregul an 2018, poliția suedeză a înregistrat peste 160 de atacuri cu explosiv. Și tot în 2018 au fost ucise, în explozii și atacuri armate, 45 de persoane.

Raportat la populația Statelor Unite unde, din nefericire, anual sunt ucise între 45–50 de persoane în situații similare de „mass shootings", criminalitatea e cu mult mai ridicată în Suedia. Iar în comparație cu România ori țările din Estul Europei, în aceste țări atacurile criminale de tip suedez sunt cvasi-inexistente. Și nădăjduim să rămână așa.

Cea mai mare explozie a acestui an s-a produs in iunie, în orașul studențesc Linkoping. Explozia a demolat două clădiri rezidențiale și a avariat peste 250 de apartamente. La așa ceva ne așteptăm în Irak ori Siria, nu în Suedia pacifistă.
Ceea ce o face pe autoarea articolului să afirme că „when it comes to bombings, no other developed country in the world which is not at war has experienced anything like Sweden's epidemic" („când vine vorba de atacuri cu bombă, nici o altă țară occidentală din întreaga lume, care nu este în stare de război, nu a cunoscut un nivel atât de ridicat ca și epidemia Suediei").

Cine sunt acești criminali? Imigranții musulmani de prima, dar și de a doua generație.

Discută presa suedeză despre acest subiect? Nu. La începutul lui octombrie s-au produs trei explozii armate în trei locuri diferite din Stockholm, una dintre ele avariind o clădire care aparține unei Biserici Ortodoxe Siriace. Conform articolului britanic, știrea aceasta nu a fost anunțată de televiziunea națională suedeză.

Cea mai importantă temă discutată la televiziune în acea seară a fost adoptarea unui nume diferit pentru femei în Suedia, eliminarea cuvântului „women” (adică „femei”) și înlocuirea lui cu expresia de „female bodies” („trupuri feminine"). Suedia continuă să fie obsedată de sexualitate și sex, în timp ce ființe inocente umane mor în atacuri teroriste, provocând daune de milioane clădirilor.

O concluzie potrivită a acestui comentariu este că secularismul suedez culege ce a semănat.

Peter Costea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.