În 30 de ani, între 1894 și 1924, Turcia a exterminat aproape 2 milioane
de creștini: creștinii pontici, creștinii din insulele ioniene, creștinii
asirieni și creștinii armeni, cazul celor din urmă fiind foarte bine cunoscut.
Care au fost etapele acestui masacru? A fost el un genocid calculat? Și dacă
da, cu ce scop? Care a fost motivația sau motivațiile care i-au determinat pe
turci să masacreze un număr atât de imens de creștini în doar 30 de ani?
Aceste date statistice, istoricul acestui masacru și explicația
diverselor motive sunt temele majore ale cărții publicate anul acesta de Benny
Morris și Dror Ze'evi, The Thirty-Year Genocide: Turkey's Destruction of Its
Christian Minorities, 1894-1924. [Recenzie: www.spectator.us/turkey-nation-annihilated-christians]
Genocidul s-a produs în trei etape: 1894-1896; 1914-1918 și 1919-1924. A
doua etapă a corespuns Primului Război Mondial, iar a doua, campaniei pentru
independența Turciei dusă de Mustafa Kemal împotriva marilor puteri ale vremii.
Care, însă, a fost motivația? Conform autorilor, motivația comună
tuturor etapelor de exterminare a creștinilor a fost transformarea Imperiului
Otoman într-un stat național eminamente musulman și turc. În alte cuvinte,
motivația principală a fost epurarea etnică, așa cum în anii 1990 ceva similar
s-a produs în fosta Iugoslavie.
În opinia autorilor, "there would not be a Turkish nation without
the destruction of its Christian people" („Nu ar exista o națiune turcă
fără distrugerea minorităților ei creștine”). Creștinii erau priviți ca inamici
interni, agenți ai marilor puteri (creștine) ale acelor timpuri.
E posibil ca alți istorici să ajungă la concluzii diferite și motivații
diferite. E însă cert că după 1924, Creștinismul practic a dispărut din Turcia.
Acum un an a fost prezentată știrea că Turcia a aprobat construirea primei
biserici (ortodoxe) în Turcia după 1924, adică în aproape un secol.
Turcia epocii moderne a început-o rău în privința libertății religioase,
toleranței și diversității etnice și religioase. Din neferice, politicile
Turciei în acest sens nu s-au schimbat. Mai deloc.
Războaiele permanente cu Kurzii exemplifică și ele acest lucru. Dar și
continuitatea intoleranței față de creștini.
Misionarii străini, în special americanii, întâmpină dificultăți
serioase încercând să ajungă în Turcia, să locuiască acolo ori să misioneze
pentru creștinism. Aproape în permanență un pastor american e arestat și
întemnițat în Turcia și mai în permanență se duc tratative diplomatice între
Turcia și Statele Unite pentru eliberarea lor.
Din nefericire, intoleranța față de creștini și politica de exterminare
continua în Iran, Irak, Siria, Egipt etc. A început cu sute de ani în urmă și
continuă.
Fără ca Uniunii Europene să-i pese. Cei care urmăriți cu atenție
discuțiile privind posibila aderare a Turciei la Uniunea Europeană poate ați
observat temele majore care se discuta: drepturile omului, dar nimic specific
nu se menționează privind minoritatea creștină care e tot mai persecutată. De
fapt, într-o oarecare măsură la asta ar trebui să ne așteptăm. Cum spuneam și
în cursul campaniei europarlamentare, pentru statul secular religia e nu doar
irelevantă, dar și un obstacol în promovarea „valorilor seculare”. În acest
sens, creștinii sunt priviți ca cetățeni irelevanți, cetățeni de clasa a doua,
ale căror interese fundamentale nu sunt aliniate cu interesele statului
secular.
Ca membru în Parlamentul European aș fi promovat, în cazul relansării
negocierilor pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană, libertatea
religioasă pentru creștinii din Turcia, facilitarea de construcții de biserici
și educația religioasă a copiilor creștinilor, nu doar în biserică, ci și în
școli creștine private.
E bine să cunoaștem și aceste detalii istorice. Istoria nu o putem schimba.
Dar putem să ne prețuim și să ne promovăm drepturile și interesele pentru a
evita repetarea istoriei.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.