După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 3 iulie 2019

Peter Costea 🔴 Pozițiile anti-creștine ale noului Avocat al Poporului, doamna Renate Weber


Am promis să continui seria comentariilor privind alegerea de către Parlament, săptămâna trecută, a unei personalități care nu are la inimă valorile și drepturile noastre, în funcția de Avocat al Poporului: dna Renate Weber.

Să nu fiu înțeles greșit. O respect pe dna Weber ca semen, dar resping pozițiile ei anti-creștine și anti-valori. Pozițiile ei mă îngrijorează deoarece ca și creștin și cetățean care își prețuiește drepturile, mă aștept ca Avocatul Poporului să îmi apere drepturile. Și nu doar drepturile mele, ci ale tuturor creștinilor. Asta include, în primul rând, drepturile noastre religioase, libertatea religioasă și libertatea de conștiință.

Dna Weber nu este echidistantă privind drepturile fundamentale. După cum veți vedea mai jos, pentru ea libertatea religioasă nu este o prioritate, dar „drepturile minorităților sexuale” și avortul sunt.

Afirmația mea nu este o speculație. În arhivele AFR deținem o cantitate mare de documente pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, inclusiv documente care atestă pozițiile anti-creștine ale dnei Weber. În acest sens postez azi un document din 19 mai 2010, semnat de către 12 europarlamentari, inclusiv de dna Weber, la vremea aceea europarlamentar PNL.

Este vorba de o scrisoare deschisă adresată Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA), o agenție EU care monitorizează drepturile fundamentale în Europa. Este o Agenție anti-creștină despre care am mai scris. V-am informat că în 2010, FRA a respins cererea de acreditare a Alianței Familiilor din România (AFR), deoarece am postat pe website că noi credem în căsătoria și familia tradițională.

În 2010, însă, FRA a acreditat organizația Observatory of Intolerance and Discrimination against Christians, fondată de colega noastră catolică din Austria, Gudrun Kugler. De mulți ani, Institutul ei monitorizează incidentele de discriminare și intoleranță față de creștini în Europa, așa cum homosexualii monitorizează incidentele pe care ei le consideră discriminatorii.

Iată, însă, că un grup de 12 europarlamentari a lansat un atac, sub forma unei scrisori deschise, adresată Directorului FRA, în care critică decizia FRA de a acredita Observatory.

Cei care cunoașteți limba engleză puteți observa cu ușurință tonul și vocabularul vitriolic folosit de cei 12 europarlamentari împotriva Observatory. Organizația e luată în râs și batjocorită datorită pozițiilor ei valorice.

Observatory este o publicație a grupului Europe for Christ, a cărui viziune este „A Europe embedded in Christian values”, adică o „Europă fondată pe valori creștine”. Este o viziune similară cu motto-ul campaniei mele europarlamentare, „Renașterea morală a Europei”.

Printre semnatari recunosc câteva nume de europarlamentari străini care de-a lungul anilor s-au distins și au făcut cariera politică la nivel european prin pozițiile lor anti-creștine, pro-homosexuale, atee și anti-valori. Este un grup, în opinia mea, cu deficiențe majore privind viața morală.

Mă întreb, de ce oare dna Weber a fost ținută pe listele electorale ale partidului ei, date fiind aceste poziții anti-creștine pe care le promova în mod consistent și de mulți ani? Personal am atras atenția partidului din care făcea parte, privind ideologia ei, dar am fost ignorat, atât eu, cât și colegii mei din mișcarea pro-familie și pro-viață.

Am atenționat și pe unii lideri din Sibiu privind ideologia toxică pe care dna Weber o posedă și o răspândește, solicitându-le să intervină. Din câte știu, nu s-a făcut nimic. O spun mereu și regret să o spun din nou și astăzi: indiferența are consecințe. Consecințe rele.

Peter Costea


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.