După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 26 iunie 2019

Peter Costea 🔴 Ateii pierd: crucea rămâne în picioare!

Libertatea religioasă este de o valoare inestimabilă. Cei care nu agreează cu noi vor să-i reducă importanța. Ceea ce e de înțeles, deoarece pentru secularism și seculariști religia e irelevantă, fără interes și fără valoare. Dar pentru noi și miliardele de ființe umane care cred în Dumnezeu, ea are o valoare care poate fi greu exprimată în cuvinte. Vă dau un exemplu recent.
Discut azi decizia Tribunalului Suprem din Statele Unite în cazul American Legion v. American Humanist Association, care a hotărât că o cruce amplasată acum 94 de ani într-un cimitir public din Maryland, SUA, nu poate fi scoasă de acolo. Aplaud această decizie de care sunt sigur că nu ați aflat ori nu veți afla în presa românească ori europeană. [Detalii: www.theatlantic.com]
Pe parcursul campanie electorale m-ați auzit vorbind mult despre libertatea religioasă. Spuneam că ea include, printre altele, nu doar libertatea de a propovădui Sfintele Scripturi, dar și libertatea de a amplasa și păstra în spațiul public simboluri religioase creștine, inclusiv crucea. Exact asta a decis Tribunalul Suprem SUA pe 20 iunie.
Citind cazul, e practic imposibil să nu îți vină în minte Crucea Caraimanului din România pe care toți trecătorii o văd pe șoseaua Brașov – București, poate zeci de mii dintre noi zilnic. Istoria Crucii Caraimanului este similară cu istoria Crucii din Bladensburg, Maryland. Crucea Caraimanului a fost ridicată și amplasată pentru a comemora și onora cei peste 100.000 de tineri români care au murit în Primul Război Mondial pentru întregirea neamului românesc și păstrarea civilizației creștine în Europa asaltată de imperialismul german.
Crucea din Bladensburg, înaltă de 10 metri, a fost amplasată acum 94 de ani, în 1924, într-un cimitir care conținea mormintele a 49 de tineri din Blandesburg care au murit în Primul Război Mondial luptând pentru supraviețuirea civilizației creștine în Europa.
Crucea a fost construită din fonduri publice și amplasată într-un cimitir privat în 1925, iar acum mai bine de 50 de ani statul a cumpărat cimitirul și crucea, devenind astfel proprietate publică. De-a lungul anilor, Statul Maryland a alocat sume mari pentru menținerea cimitirului și a crucii, 100.000 de dolari doar în 2008.
Ateii, însă, nu au văzut cu ochi buni amplasarea și păstrarea unei cruci atât de imense și vizibile într-un spațiu public și care periodic e renovată din fondurile publice. Au făcut plângere că sunt ofensați de prezența în spațiul public a crucii. În 2012 au dat în judecată Statul Maryland, cerând ca această cruce să fie scoasă din cimitir. În timp, cazul a ajuns in Tribunalul Suprem al SUA, unde, pe 20 iunie, au pierdut.
Decizia a fost de 7 la 2 și e lungă de peste 80 de pagini. În esența ei, decizia afirmă că o cruce ori un simbol religios amplasat în spațiul public de mult timp se transformă din simbol religios în monument istoric. Cei 94 de ani care au trecut de la amplasarea crucii, a decis Tribunalul, au transformat crucea în monument istoric.
Rămâne de văzut dacă de acum înainte se vor putea amplasa cruci în spațiile publice, ori dacă această decizie se aplică doar simbolurilor religioase care în timp devin monumente istorice.
Are această decizie vreo relevanță pentru România ori Europa? Cu siguranță. România e plină de simboluri creștine. La intrarea și ieșirea din fiecare oraș sau sat din România se află amplasate cruci ori simboluri creștine. Monumentele istorice din România conțin simboluri creștine. Ele ne dovedesc identitatea de creștini și ne diferențiază de alte națiuni ori religii. Nu ne putem imagina o Românie fără simboluri creștine în spațiul public.
E bine să nu uităm că și în România ateii devin tot mai agresivi. Au început cu procesul împotriva icoanelor și simbolurilor religioase în școli, dar din fericire au pierdut. Apoi au lansat o ofensivă împotriva orelor de religie în școli. Din nefericire au câștigat, forțându-ne să alegem în mod explicit dacă copiii pot participa la orele de religie.
Am citit cu atenție decizia emisă de Curtea Constituțională a României privind orele de religie în școli. Decizia îngrijorează și e fondată pe ideologii seculare străine tradiției noastre române. Ar putea fi un început al unor acțiuni similare, în viitor, împotriva noastră în tribunale.
În cazul American Legion, creștinii au fost reprezentați de Kelly Shackelford, un avocat creștin din Dallas, un prieten de mulți ani. Un om care de zeci de ani luptă pentru valori în tribunalele americane. Kelly Shackelford e și un prieten al României. Cu ani în urmă, organizația de avocați creștini pe care el o reprezintă, First Liberty, i-a ajutat și pe românii ortodocși din Dallas care au întâmpinat greutăți încercând să construiască un locaș de închinare ortodox în Dallas.

De ce îl menționez pe Kelly? Pentru că România are și ea nevoie de avocați creștini dedicați valorilor. Dacă libertatea religioasă e încă intactă în America și americanii încă pot să răspândească Evanghelia în toata lumea se datorează și eforturilor avocaților creștini. Încurajez tinerii creștini din România să devina și ei avocați care să apere valorile creștine în parlament, în tribunale și structurile europene. Dacă nu le apărăm, le pierdem.

Peter Costea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.