Când
legea nu declară ilegală o faptă, și mai mult, protejează libertatea omului de
a o realiza, atunci cine îl mai poate opri pe om din căile sale?
Pentru
multă vreme, la granița dintre lege și libertate s-au aflat caracterul și
adevărul. Elemente ca decența, transparența, filantropia, loialitatea maritală
și responsabilitățile civice s-au aflat mereu sub egida caracterului și a
adevărului. Legea nu le-a impus, și mai mult, a protejat libertatea celor care
nu au subscris acestora. De exemplu, nu există nici o penalitate legislativă
pentru cei care nu vor să voteze. Votul se află sub reglementarea caracterului
și a adevărului.
Caracterul
și adevărul, însă, necesită raportare la un absolut, la absolutul sfințeniei
lui Dumnezeu. Oricât am încerca să ne definim ca fiind doar o aglomerație de
gene, sau oricât au încercat Nietzsche, Marx și Freud să evapore noțiunea de
moralitate din conștiința noastră, în cel mai propriu mod suntem și vom fi
ființe morale. Indignarea în fața răului, cu micile variații și infiltrații,
este una transculturală; simpatia, echitabilitatea, auto-controlul și
sentimentul de datorie, spune James Q. Wilson, sunt motive morale încorporate
în orice cultură.
Acum
apare o problemă. Ce se întâmplă atunci când la granița dintre libertate și
lege nu mai sunt regimentate caracterul și adevărul?
Când
ceea ce cândva era directionat, motivat și reprobat de către familie, tradiție,
credință, biserică, și în final de caracter rămâne în suspans, se creează un
vacuum. Pentru acest vacuum concurează societatea și birocrația. Astfel,
iminent, legea preia din atribuțiile caracterului și ale adevărului, iar în
măsura în care legea invadează spațiul acesta "sacru" ceea ce ea va
declara legal va fi considerat în aceeași măsură și moral, iar ceea ce va
declara ilegal va fi considerat în aceeași măsură și imoral. Chiar dacă
termenii de moralitate și imoralitate nu vor mai avea corespondent în anii
următori, pentru generațiile viitoare egalitatea aceasta de substanță va fi
consimțită.
În
lipsa caracterului și a adevărului născute de absolutul sfințeniei lui
Dumenzeu, legea și birocrația preiau scaunul de arbitraj al conștiinței. De
aceea referendumul pentru familie ar fi contat în cazul de față.
Aplombul
mișcărilor LGBT din țară se desfășoară în zona vacuumului care va fi umplut cât
de curând. Am hotărât să investim mai mult în competențe decât în caracter și
în valori mai mult decât în virtuți, însă Dumnezeu nu este mort, iar Duhul
Sfânt a venit să umple. Să ne curățim, dar de tot ce este rău și să umplem
vacuumul fiind umpluți de Duhul Sfânt.
David Lavric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.