Te ia cu fiori când îl auzi pe Macron că va reconstrui Notre-Dame „mai frumoasă” în cinci ani. Poate îi fac un proces de intenție pentru niște vorbe spuse din entuziasm jupiterian, dar prima reacție la auzul lor aceasta a fost. Cu siguranță sunt destui aceia care se gândesc și la un mega-mall al credințelor la Notre-Dame. Nu vor întârzia să apară. Doar Catedrala e proprietatea statului francez, iar Franța de azi e pluriconfesională. Nu văd cum s-ar reuși așa ceva, dar cred că vom avea un „débat” pe această temă.
Sunt sigur că odată ce se va consuma emoția acestor zile, se va relua spectacolul obișnuit al batjocoririi „bigotismului”. La fel a fost în alte momente tragice. După tragedia de la Smolensk, de exemplu.
Să sperăm doar că astfel de „semne ale timpului” (incendiul de la Notre-Dame, scandalul abuzurilor sexuale) au trezit conștiințele noastre și ale slujitorilor altarelor și că nu vom mai ațipi complezenți sau timorați.
Un punct bun de plecare pentru a discerne „semnete timpului” sunt reflecțiile și îndemnurile Cardinalului Robert Sarah, « Le soir approche et déjà le jour baisse », recent publicate la Paris, de editura Fayard. Sunt cuvintele ucenicilor aflați în drum spre Emaus care, fără să-l recunoască pe Isus, l-au îndemnat pe însoțitorul lor care le explica Scripturile să rămână cu dânșii. „Mâi cu noi, căci către seară este și s-a plecat zioa”, traducea la 1785 Samuel Micu cuvintele ucenicilor. Isus a intrat la dânșii, a frânt pâinea; atunci li s-au deschis lor ochiiși L-au recunoscut, dar Isus s-a făcut nevăzut. „Și ei au zis între sine: Au nu era inima nostră arzând întru noi, când ne grăia noao pre cale și când ne tâlcuia Scripturile?”
Cei care au ridicat catedralele știau să vadă semnele timpului lor, când vine seara și se pleacă ziua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.