Peter Costea 🔴 Strategia Națională de Educație Parentală – spun Nu!

(Răspuns pentru un cetățean din Dej și pentru cei care îi împărtășesc îngrijorările)

În ianuarie am făcut primul turneu prin țară întâlnindu-mă cu familii, părinți, oameni integri și cetățeni de bună credință ai României care erau foarte îngrijorați de subminarea drepturilor lor parentale. O discuție destul de amplă asupra acestui subiect a avut loc când m-am întâlnit cu un grup de cetățeni din Dej. Mă întrebau care este poziția mea privind educația sexuală în școli și care sunt obiectivele mele în Parlamentul European privind drepturilor lor ca părinți. Le-am comunicat foarte direct și onest că mă opun educației sexuale seculare, care a creat peste tot în lume confuzie sexuală în rândurile copiilor și adolescenților, și că sunt pentru supremația drepturilor parentale în raport cu autoritatea statului de a dispune de educația morală a copiilor lor.

Un cetățean m-a întrebat, direct, ce poziții am privind Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) care a fost postată pe portalul Ministerului Educației din România în vara anului trecut. Răspunsul meu a fost la fel de direct și fără ambiguități: sunt împotriva oricărui program de educare sau reeducare a părinților despre modul cum să fie părinți. Statul nu se poate substitui în locul părinților. Statul totalitar comunist a încercat exact acest lucru.

În conversația cu cetățeanul din Dej, care se întâmpla să fie profesor, am comentat: ”Imaginați-vă că într-o bună zi intră în sala dvs de clasă câteva persoane care vă pun un manual de educație sexuală pe masă și vă spun că dacă nu predați doctrinele din ele, veți fi concediat. Manual conține poze vulgare și doctrine iresponsabile și contrare valorilor dvs morale. Ce veți face? Va trebui să alegeți între profesia dvs și smintirea minții copiilor.”

Potențialul acestei dileme e real în România. Acesta este pericolul principal pe care îl prezintă SNEP-ul pentru părinții din România. Mi-am exprimat deja punctele de vedere asupra acestui subiect într-un comentariu vast pe care l-am scris și publicat în iunie anul trecut prin canalele mediatice ale Alianței Familiilor din România. Vi-l redau astăzi în forma abreviată, urmând ca cei interesați să-l citească în întregime aici. 

Revolta părinților din România 

Părinții României sunt revoltați și au tot dreptul să fie așa. Ei sunt scandalizați de Strategia Națională de Educație Parentală (2018-2025 ”SNEP”), document pe care Ministerul Educației l-a publicat solicitând și o dezbatere publică a lui.

SNEP este un document ambițios, radical și fără precedent în România. În el se fac comentarii nepotrivite la adresa unor segmente ale populației și, în esență, dovedește că statul secular nu-și cunoaște lungul nasului. Despre asta am scris de multe ori și în loc ca lucrurile să se îndrepte, observăm în România o deviere tot mai rapidă și radicală de la respectarea drepturilor parentale în avantajul statului și a ideologiei seculare de creștere și educare a copiilor noștri.

SNEP e împărțit în 13 capitole și are 35 de pagini. Introducerea deja dă de gândit și alarmează. Paragraful introductiv afirmă că familia română are ”nevoia unui sprijin extern” și e obligată ”să se adapteze noilor ideologii și să experimenteze noi practici în relație cu copiii.” Educația parentală, adică educarea de către stat a părinților cum să-și crească copiii, are drept scop să-i sprijine în ”creșterea și educația copiilor.” E nevoie ca părinții să fie conștientizați cum să-și crească copiii și cum să contribuie la dezvoltarea acestora.

SNEP lamentează, în mod explicit, mentalitatea conservatoare a părinților României privind creșterea și dezvoltarea copiilor care, după cum ne putem aștepta, se impune a fi modificată. Citez: ”Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecției copilului întâlnesc mentalități conservatoare, un sistem de valori al familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor.” În mod negativ e portretizată societatea română pentru că ”idealizează familia tradițională, pe care o consideră o formă perfectă de organizare.” În plus, SNEP se încumetă să dea o definiție nouă a familiei, împrumutată, după cum ne-am putea aștepta, nu din cultura, tradiția sau civilizația română ori creștină, ci de la un sociolog american. ”Familia, afirmă SNEP, nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural ‘o constelație de idei, imagini și terminologii’ creată și recreată permanent de practicile socio-culturale” (vezi pagina 3). Ce să însemne asta mai exact?

Nu doar familia trebuie constant redefinită și ”creată și recreată permanent de practicile socio-culturale”,  dar și noțiunea de ”parentalitate” necesită modificări constante de-a lungul generațiilor. SNEP afirmă că ”parentalitatea … se transformă și ea, odată cu societatea, care îi determină atât conținutul, cât și sfera de aplicabilitate.” Asta dă de înțeles că nu părinții impun schimbările sociale, ci ei trebuie să își schimbe modul de afirmare a parentalității în funcție de schimbările sociale.

În plus, SNEP dă clar de înțeles că există o varietate de familii și o diversificare a modelelor familiilor. SNEP vorbește nu de un singur model de familie și, în consecință de un singur mod de parentalitate, ci de modele multiple. Termenul folosit e acela al ”diversificării modelelor familiale și educaționale.” 

Rolul statului secular în îndoctrinarea părinților

SNEP-ul afirmă că rolul esențial în schimbarea parentalității în România trebuie asumat de către stat și obiectivul în sine trebuie să devină o prioritate pentru autorități (”Susținerea formării și dezvoltării competențelor parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie să și le asume…”). Scopul ultim, conform SNEP, este asigurarea ”interesului superior al copilului”, iar asta ”înseamnă a crea o nouă cultură familială, bazată pe dialog, cunoaștere și participare, pe de o parte, și a facilita cooperarea între profesioniști, părinți și autorități publice, care contribuie la educația și dezvoltarea copilului, pe de altă parte” (vezi pagina 4). SNEP propune deci ”o nouă cultură familială” fondată pe cooperarea între experți, părinți și stat. După cum se vede, rolul esențial în formarea unei noi culturi familiale e alocat experților și profesioniștilor.

În finalul Introducerii, SNEP cere României să imite ”exemplele din alte state” (vezi pagina 4). SNEP consideră că ”stilurile parentale nu sunt înnăscute” și că pot fi învățate și educate. După cum e ușor de anticipat, ”exemplele din alte state” de la care părinții României pot învăța cum să fie părinți sau părinți mai buni decât sunt, sunt țările în care familia e în paragină, iar societatea în dezintegrare morală ireversibilă: Spania, Italia,  Franța, Portugalia, Suedia. Suntem informați că Suedia a adoptat o Strategie Națională de Sprijin Parental în 1999. Nu e de mirare că acolo familia ca instituție este pe cale de dispariție. României i se sugerează să imite practicile acestor țări și să ”îmbunătățească parentalitatea” cu ”ajutorul unor profesioniști special pregătiți în acest sens.” Nicio țară nu e mai bine cunoscută României în acest sens ca Norvegia, unde experții și statul secular au lansat Legea Bunăstării Copilului în 1993, ce a dat naștere monstrului cunoscut cu numele de Barnevernet. După cum v-am informat de-a lungul derulării coșmarului Familiei Bodnariu, această agenție de stat a fost folosită cu mult succes în demolarea familiei și parentalității naturale.

Îndoctrinarea și subminarea drepturilor parentale 

Unul dintre multele paragrafe care  îngrijorează  e Paragraful #46.3 (vezi pagina 19). El cere o educație parentală centrată pe ”stimularea interesului pentru o nouă cultură familială și pe ideea de incluziune socială … promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen.” Asta dă de înțeles că în România va fi instituită o ”nouă cultură familială” care să promoveze valorile seculare. Reeducarea părinților în ceea ce înseamnă a fi părinte include și folosirea părinților pentru a transmite copiilor valorile și obiectivele statului secular și a secularismului.

Paragraful #61.4 cere instituirea în România a unei profesii noi, aceea de ”educator parental”, iar Paragraful #62.5 cere ca numărul de educatori parentali să fie constituit în ”raport echitabil între numărul de femei și bărbați selectați pentru a activa ca educatori parentali.” Paragraful #75.6 face din nou referință la ”profesia de educator parental” și cere ca ea să fie ”instituționalizată.” Se cere și elaborarea unui ”curriculum de educație parental” (vezi pagina 29).

Care ar fi costurile aferente implementării SNEP? Enorm de mari. În doar primul an al programului costul ar fi de 295.041.105 pentru educarea a 2.553.861 de părinți.

Familia și căsătoria naturală rezolvă toate problemele.

Este opinia mea că părinții României nu au nevoie de îndoctrinarea propusă de SNEP ori de oricare alt organism unional sau internațional. Inițiativa nu e de origine națională. ci de influență externă, occidentală. Ea aparține celor care văd în familia și căsătoria naturală obstacolul primordial în promovarea valorilor seculare ce sunt în conflict cu valorile tradiționale sau ”conservatoare” ale familiei, așa cum le etichetează SNEP. În opinia noastră, situația vulnerabilă în care trăiesc unii copii și adolescenți ai României, la fel ca de altfel și a copiilor din societățile moderne, are două cauze principale: (1) ascensiunea și agresivitatea statului secular și a valorilor propuse de el; și (2) declinul căsătoriei și al familiei naturale.

Statul secular urmărește destrămarea intenționată a familiei și căsătoriei naturale. Cum o spunem mereu, statul secular occidental a confiscat familia și căsătoria naturală. În locul ei, statul secular caută instituirea unei formule noi de familie și forme de conviețuiri sociale care au fost sancționate în repetate rânduri de istorie și eliminate. Definiția familiei dată de SNEP mai sus ca fiind ”un produs socio-cultural ‘o constelație de idei, imagini și terminologii’ creată și recreată permanent de practicile socio-culturale” denotă convingător acest deziderat (vezi pagina 3). Conform acestei definiții, familia și căsătoria nu sunt un dat natural, istoric, o reflecție a experienței umane multimilenare și invariabile; ea este un produs artificial gândit de gânditorii veacului în care trăim, care își expun opiniile în amfiteatrele universităților și în jurnalele de specialitate. În consecință, definiția familiei e în flux constant. Periodic conținutul și definiția ei se schimbă după cum gânditorii își schimbă opiniile până când realizăm că de fapt familia nu mai există defel.

Este un adevăr de netăgăduit că societățile în care familia și căsătoria naturală au intrat în declin, efectele asupra copiilor și adolescenților au fost nefaste rezultând sărăcie, vulnerabilitate emoțională și mental, precum și alte probleme de genul celor menționate mai sus. Redefinirea căsătoriei și a familiei în țările occidentale a subminat instituția familiei, a cauzat confuzie sexuală la generațiile tinere, și a provocat un dezinteres general și în creștere la generațiile tinere în a se căsători, a forma familii, a aduce copii pe lume și de a-i crește. La urma urmelor, dacă societatea seculară și spațiul public afirmă că familia și căsătoria naturală sunt demodate, nu își au rostul, de ce să ne mai căsătorim? De ce să aducem copii pe lume? De ce să mai formăm familii? Corelația următoare este reală și evidentă în sprijinul ei masiv: în țările care au legalizat căsătoriile homosexuale incidența identificării tinerilor ca fiind neheterosexuali a crescut astronomic.  Cu alte cuvinte, confuzia sexuală la copii și tineri a crescut enorm.

Peter Costea