„Lupta de clasă” a mai produs o victimă: Laura Bretan
Departe sînt vremurile cînd Toto Cutugno și piesa Insieme cîștigau Eurovisionul, în 1992. „Sempre più liberi noi / (Sempre più liberi) /Le nostre stelle, una bandiera sola / Sempre più forti noi / (Sempre più forti) / Dammi una mano e vedrai si vola / L’Europa non è lontana / C’è una canzone italiana / per voi Insieme, / unite, unite, Europe”. Era un prim angajament cît se poate de politic! Un singur steag, cel cu stele, noi – mai liberi, mai puternici, să ne dăm mîinile pentru Europa de mîine… Unește-te, unește-te, Europă! Nu vă vine să rîdeți? Și la ce am ajuns?
Ce avem astăzi? Heterofobie? Fobie față de creștini și albi? Față de bărbați? Față de talent și muncă? Față de normalitate? Laura Bretan s-a născut în aprilie 2002, la un deceniu după „unite, unite Europe”. S-a născut într-o familie de români, albi, creștini, penticostali. Și heterosexuali pe de-asupra. Dar nici în 2002 asta nu era încă o problemă. S-a născut în Midwest, la Chicago, iar de la vîrsta de 8 ani a început să cînte la Elim Church. Să nu ne mirăm prea tare că repertoriul ei este legat de Dumnezeu: Dear Father, The Prayer, Pie Jesu etc. iar genurile abordate nu ocolesc Christian sau Gospel. Reacții au existat, desigur, cîntăreți din gașca corectitudinii politice arătînd cu degetul către reportoriul abordat, inclusiv către muzica lui Puccini, pe care o considerau neadecvată pentru interpretarea Laurei. Serios? Milioane de share-uri și vizionări pe YouTube spun exact contrariul.
Și nu e vorba doar despre muzică. Mai există ceva acolo, în interiorul acestei fetițe, o scînteie divină, o lumină și o bucurie de a cînta ce apare tot mai rar la artiștii pe care îi vedem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.