„Suntem în plin război mondial. Un război de cotropire ideologică în care popoarele fac eforturi disperate să reziste năvălitorilor ce urmăresc să le ocupe nu țările, ci mințile. Să le distrugă nu trupurile, ci sufletele”, este concluzia jurnalistului Adrian Pătrușcă.
Într-un editorial din Evenimentul Zilei, jurnalistul face radiografia unui fenomen care se răspândește rapid, devenind tot mai contagios: dictatura Corectitudinii Politice. Pornind de la decizia recentă a Parlamentului Franței, prin care termenii „Tată” și „Mamă” au fost înlocuiți în documentele oficiale cu „Părinte 1” și „Părinte 2”, străbătând „coridoarele încâlcite ale ideologiei” și ajungând la nebunia transgenderismului, jurnalistul explică de ce această Corectitudine Politică este atât de toxică: ”pentru că normalizează toate aberațiile și obligă societatea și pe membrii ei să se adapteze la orice sminteală. Cine nu se conformează, este marginalizat. În vreme ce nebunii umblă liberi și sunt ocrotiți, oamenii sănătoși trebuie să facă eforturi pentru a-și ascunde normalitatea”.
Publicăm mai jos textul integral:
”Marți 12 februarie, Parlamentul Franței a adoptat la o primă lectură un amendament la Legea Educației, în care termenii „Tată” și „Mamă” au fost înlocuiți în documentele oficiale cu „Părinte 1” și „Părinte 2”.
Inițiatoarea amendamentului este Valérie Petit, deputată a formațiunii „La République en Marche!”, a președintelui Emmanuel Macron. Scopul demersului, spune Petit: „Ancorarea în legislație a diversității familiale a copiilor”. Cu exact șase luni în urmă, pe 10 august 2018, într-o altă țară UE, Italia, ministrul de Interne Matteo Salvin anunța revenirea la termenii tradiționali de „Tată” și „Mamă” în documentele oficiale, în locul celor de „Părinte 1” și „Părinte 2”.
Salvini, care este și șeful formațiunii „La Liga”, explica: „Vom apăra familia naturală, întemeiată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie” și adăuga: „Este un gest mic, dar voi face tot posibilul ca acest lucru să fie menționat în Constituție”. Dacă termenii din aceste știri de presă vă sună cunoscut este un semn că acest cumplit război care sfârtecă Occidentul a cuprins și România. În ciuda celor care se dădeau de ceasul morții să vă convingă că „Referendumul pentru Familie” este complet inutil și doar o diversiune a lui Dragnea.
Aberația cu „Părinte 1” și „Părinte 2” este o găselniță a instrumentului lingvistico-ideologic al Corectitudinii Politice, soră bună cu „Nouvorba” din „1984” a lui Orwell. Ea urmărește, chipurile, să nu ofenseze familiile homosexuale, care, pasămite, s-ar simți excluse sau frustrate de dualismul „Tată” – „Mamă”. Cei care doresc să arate că sunt destupați la minte și consideră că, la urma urmei, un mic artificiu de exprimare este moral dacă evită jignirea unor persoane, așadar poate fi acceptat, sunt naivi. Mai întâi, că ocolirea Adevărului se numește Minciună, nu Morală. Apoi, că formula „Părinte 1 - Părinte 2” nu rezolvă nimic, ci doar deschide o Cutie a Pandorei. Acest lucru este favorizat tocmai de regulile sacrosancte ale Corectitudii Politice.
Iată de ce: Numerotarea părinților cu 1 și 2 presupune instituirea unei ordini. A unei întâietăți. Cine va fi numărul 1 și cine numărul 2 în cuplurile heterosexuale, zdrobitor majoritare încă în toate societățile? Până de curând, potrivit tradițiilor creștine, Tatăl era pomenit primul, în calitate de cap al familie, iar Mama a doua. Dar acele vremuri s-au dus. Acum au venit vremurile lui #MeToo și ale feminismului.
De aceea, pare firesc ca femeia să fie înregistrată drept „Părinte 1”, iar bărbatul drept „Părinte 2”. Însă, tot acum, sunt și vremurile imigrației și ale islamismului în fața căruia se ploconește civilizația occidentală. Or, femeia pusă înaintea bărbatului ar fi ceva strigător la Allah și pedepsit cu moartea de Sharia. Ce facem atunci cu #MeToo? Aici ne poate ajuta un alt instrument din arsenalul marxismului contemporan, Intersecționalitatea. Aceasta este o teorie apărută în 1989, în Statele Unite, inovație ideologică a activistei Kimberle Williams Crenshaw.
Pusă pe gânduri de o realitate istorică din secolul XIX, anume că activistele de culoare nu erau primite în rândul feministelor, Crenshaw a inventat o scară a victimelor abuzurilor sociale și politice, în funcție de vulnerabilitatea lor. Adică, feministele de culoare erau victime duble: ale societății patriarhale și ale feministelor albe. Or, potrivit Intersecționalității, imigranții (mai ales cei musulmani) sunt considerați mai vulnerabili decât populația băștinașă (mai ales dacă este albă și creștină). Așadar, suntem obligați să revenim la bărbatul – Părinte 1 și femeia – Părinte 2, formulă de care fugeam.
Și suntem abia la intrarea în labirint. Ceva mai încolo pe coridoarele încâlcite ale ideologiei putem întâlni de pildă cazul unui cuplu format din doi bărbați, dintre care unul se declară femeie, fără a-și fi făcut operație chirurgicală (adică este „transgen”). Cine va avea întâietate? Potrivit Intersecționalității, femeia-bărbat. (Anul trecut a făcut vâlvă scandalul dintre feministe și transgeni: primele, prin cunoscuta activistă australiană Germaine Greer, au afirmat că un bărbat biologic care se declară femeie nu poate înțelege cu adevărat sufletul feminin; în replică, transactiviștii au declarat că Greer și colegele ei nu sunt decât niște TERF-e, adică Trans-Exclusionary Radical Feminists).
Lucrurile se complică și mai mult în cazul invers, în care avem un cuplu de două femei, dintre care una se declară bărbat. Cine are întâietate: femeia, pentru că e femeie, sau bărbatul-femeie, pentru că e minoritate sexuală? Situația devine de-a dreptul fără ieșire, dacă în cazurile de mai sus, înlocuim persoanele transsgen cu transsexuali (care și-au schimbat sexul prin intervenție chirurgicală), dat fiind că transsexualul pare și mai vulnerabil social decât transgenul. Așa cum se întâmplă cu orice exercițiu împins la absurd, lucrurile pot părea amuzante. Nu sunt. Aceste exemple sunt cât se poate de reale. Presa occidentală este plină de asemenea cazuri care sfidează logica, apărute sub oblăduirea Corectitudinii Politice.
De aceea este Corectitudinea Politică atât de toxică: pentru că normalizează toate aberațiile și obligă societatea și pe membrii ei să se adapteze la orice sminteală. Cine nu se conformează, este marginalizat. În vreme ce nebunii umblă liberi și sunt ocrotiți, oamenii sănătoși trebuie să facă eforturi pentru a-și ascunde normalitatea. Suntem în plin război mondial. Un război de cotropire ideologică în care popoarele fac eforturi disperate să reziste năvălitorilor ce urmăresc să le ocupe nu țările, ci mințile. Să le distrugă nu trupurile, ci sufletele.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.