În mai puţin de trei săptămâni, de la sfârşitul lunii
septembrie şi până la începutul lunii octombrie, Uniunea Europeană,
principalele partide politice din România, politicienii, mass-media şi liderii
din media socială au reuşit să anihileze cel mai mare efort democratic din
epoca postcomunistă a României, respectiv, anularea amendamentului
constituţional iniţiat de cetăţeni pentru adoptarea căsătoriei naturale în
Art.48 din Constituţia României.
Am fost acolo, străbătând ţara în
ultimele două săptămâni ale campaniei, militând cu seriozitate şi fiind martor
ocular la prăbuşirea relaţiilor democratice, precum şi la lupta crâncenă
începută în urma atacurilor iniţitate împotriva referendumului, atât din partea
Uniunii Europene, cât şi a miniştrilor săi din România.
Cum s-a ajuns în această situaţie
şi ce a anume a motivat agresivitatea adversarilor?
Evenimentele s-au desfăşurat în
următorul context, în noiembrie 2015, un grup de cetăţeni români au iniţiat un
amendament constituţional pentru a adopta instituirea căsătoriei naturale
dintre un bărbat şi o femeie, în Constituţia României. Au fost necesare doar
1,5 milioane de semnături valabile în acest scop, dar au obţinut 3 milioane de
semnături, într-un termen legal de 6 luni. În vara anului 2016 amendamentul a
fost declarat constituţional de Curtea Constituţională a României, iar în mai
2017 a fost votat şi aprobat, cu lejeritate în Camera Deputatilor. Discuţiile
aprinse între partidele politice din România, cu privire la amendament, au
condus la apeluri repetate şi neîntemeiate către Curtea Constituţională a
României, şi chiar preşedintele ţării, dl. Klaus Iohannis, care urma să preia
preşedinţia Uniunii Europene pentru un interval de 6 luni, în prima jumătate a
anului următor, s-a declarat împotriva amendamentului propus. Fiecare recurs a
fost epuizat până la sfarşitul primăverii anului 2018, astfel că în 11
septembrie 2018, Senatul României a adoptat amendamentul cu 107 voturi pro şi
doar 13 împotrivă.
Prin Lege, amendamentul urma să
fie supus la vot într-un referendum naţional în termen de 30 de zile de la
adoptarea sa în Senatul României. Guvernul a programat referendumul pentru
weekendul din 6 şi 7 octombrie, oferind cetăţenilor doar 24 de zile pentru a
susţine lupta în favoarea sau împotriva propunerii constituţionale. Însă,
perioada a fost redusă la o săptămână deoarece, potrivit Legii, Curtea
Constituţională trebuia să valideze amendamentul a doua oară.
În data de 17 septemrbie, a avut loc a doua validare, cu 7 voturi pro şi 2
voturi împotrivă, însă hotărârea Curţii a intrat în vigoare în 18 septembrie,
după data publicării sale în Monitorul Oficial. Astfel, doar în data de 17
septembrie s-a clarificat că referendumul va fi efectiv organizat, permiţând
cetăţenilor doar 19 zile de campanie efectivă, aproximativ 3 săptămâni.
Cetăţenii s-au grăbit să mobilizeze publicul pentru referendum, au realizat
postere, fluturaşi de promovare, afişe şi au obţinut permisiunea primăriilor
pentru a prezenta şi promova materialele de campanie în locuri publice.
O altă provocare majoră a fost
cerinţa unui prag de participare la alegeri, pentru validarea amendamentului,
care impunea de fapt participarea la vot a cel putin 30% din totalul
electorilor eligibili din România. Aceasta s-a dovedit a fi o provocare imensă,
deoarece milioane de români trăiesc în străinătate, în special în Europa de
Vest şi în Republica Moldova. Potrivit rapoartelor oficiale ale României,
există aproape 19 milioane de cetăţeni români cu drept de vot în întreaga lume,
dintre care aproape 6 milioane trebuie să voteze pentru a valida amendamentul.
Însă, trebuie precizat, că majoritatea democraţiior occidentale nu impun un
prag anume de participare la vot, cel mai bun exemplu, fiind referendumul
irlandez din anul 2015, cu privire la căsătoria homosexualilor, care a fost
validat prin votul a doar 1,2 milioane de persoane.
Formularea amendamentului pe
buletinele de vot a fost de asemenea un subiect care a generat confuzie. S-a
cerut cetăţenilor să voteze doar “da” sau “nu” ca răspuns la întrebarea
“sunteţi de acord cu legea adoptată de Parlament pentru revizuirea Constituţiei?”
Nu s-a optat pentru formularea unei afirmaţii clare, de genul: “Sunteţi de
acord cu definirea căsătoriei în Art. 48 a Constituţiei, ca fiind unirea dintre
un bărbat şi o femeie?” Spre deosebire de Statele Unite, legile României nu
permit cetăţenilor să conteste formularea pe buletinele de vot. Formularea este
un şablon scris în lege şi nu de oficialităţile guvernamentale, ce nu poate fi
atacată în instanţă.
Oamenii au fost confuzi şi îngrijoraţi, că amendamentul a fost o schemă a
guvernului socialist aflat la guvernare, care până în prezent rămâne cel mai
nepopular guvern din România postdecembristă. Dezinformarea că referendumul era
“o schemă socialistă” s-a răspândit şi în mediul online, fiind menită să inducă
în eroare cetăţenii cinstiţi şi bine intenţionaţi.
Cu toate acestea, 3.857.308 de
alegători români eligibili au votat, atât în ţară cât şi în disapora, iar
dintre aceştia 3.531.732 au votat în favoarea amendamentului, reprezentând un
procent de 93% din total. Numărul celor care s-au prezentat la vot a însumat un
procent de 21.1% din totalul celor cu drept de vot. Prin comparaţie, cea mai
mare rată de recunoaştere a unei modificari în amendamentele cu privire la
căsătorie, din Statele Unite a fost în Tennessee cu putin peste 81%.
Dacă nu ar fi fost cerut un prag
de votare, astăzi amendamentul căsătoriei ar fi fost parte din Constituţia
României, susţinut de o rată de recunoaştere fără precedent, oriunde în
lume.
Gândind în retrospectivă şi ţinând cont de provocările existente, este
extraordinar că unul din cinci români cu drept de vot şi-au folosit dreptul
pentru a-şi exprima părerea. Dacă nu ar fi fost eforturile susţinute ale
Uniunii Europene, partidelor politice, politicienilor şi mass-mediei, România
ar fi devenit cel de-al 15-lea stat membru al Consiliului Europei care
defineşte căsătoria în sensul său natural în Constituţie, ca fiind unirea
dintre un bărbat şi o femeie.
Socialiştii europeni s-au opus
referendumului, şi în stilul lor tipic arogant au transmis Guvernului socialist
român să facă tot posibilul pentru a se asigura că referendumul nu va trece. La
sfârşitul lunii septembrie Euractiv a informat că 26 de lideri ai grupului
socialist din Parlamentul European s-au întâlnit cu primul-ministrul României,
al cărui partid socialist democrat este la guvernare în România, şi au cerut
socialiştilor români să se ridice împotriva “modificării constituţionale a
interzicerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex”.
Discuţiile au fost tensionate,
iar strigătele au fost auzite chiar şi de cei care se aflau în afara camerelor
unde a avut loc şedinţa, în timp ce liderii socialişti europeni îşi ridicau
vocile către colegii lor romani. Glasurile ridicate au avut impact. Înainte de
întâlnire, socialiştii români au făcut totul pentru referendum, însă la întoarcerea
acasă, au anunţat că nu vor mai lupta în favoarea amendamentului.
La aceaşi idee au ajuns şi alte
partide politice din România, inclusiv cei care se considerau, din punct de
vedere politic, de dreapta. Mai mult decât surprinzător, chiar şi în timpul
campaniei desfăşurate, politicienii s-au aliniat cu partidele conservatoare şi
au depus plângeri împotriva organizaţiilor neguvernamentale şi civice care au
ridicat panouri de promovare a amendamentului, susţinând că au încălcat legile
aplicabile privind desfăşurarea campaniilor. Primariile din România s-au
străduit să impună eliminarea afişelor considerate a încălca legile. Curios
este, că aceleaşi primării au aprobat înainte expunerea aceloraşi afişe şi în
aceleaşi locaţii. Un exemplu extrem face referire la o biserică care şi-a
acoperit faţada clădirii cu un afiş uriaş în care li se cerea oamenilor să
voteze în favoarea amendamentului, iar primăria locală a obligat biserica să
dea jos acel afiş. Însă, a fost organizat un protest zgomotos în stradă, iar primăria
şi-a retras plângerea. Nu au fost puse la dispoziţia publicului procese sau căi
de atac care să conteste deciziile ad hoc ale primăriilor şi ale primarilor,
existând astfel posibilitatea, ca în urma depunerii unei plângeri, a unui
simplu cetăţean afişele să fi înlăturate.
În Timişoara, Primăria a decretat
oprirea distribuirii în public a fluturaşilor care menţionau căsătoriile de
acelaşi sex, considerândul-le dăunătoare pentru copii, şi în acelaşi timp
aceşti fluturaşi au fost consideraţi ofensatori pentru cuplurile de acelasi
sex. Acestea sunt doar câteva din exemplele care susţin ideea unei campanii cu
totul şi cu totul confuză.
Instanţele păreau neputincioase şi incapabile să discearnă între legile privind
alegerile de rutină şi cele privind referendumurile, în special campaniile
iniţiate de cetăţeni. Acest referendum a fost primul referendum iniţiat de
cetăţeni, în istoria României.
Războiul psihologic împotriva
referendumului a fost, de asemenea, alimentat de o opinie diferită anexată la
decizia Curţii Constituţionale din 17 septembrie 2018, în care un judecător
nonconformist preciza că cetăţenii României care subscriu la “viziunea
tradiţională a căsătoriei” ca avand o “viziune contrară” care intră în conflict
cu hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Mulţi dintre politicienii români au încurajat cetăţenii să boicoteze
referendumul. Acest lucru, este de neconceput, spre exemplu, pentru cetăţenii
republicii americane, unde nici un politician nu ar îndrăzni să încurajeze
cetăţenii să nu voteze. Ci dimpotrivă, în majoritatea democraţiilor, cetăţenii
sunt încurajaţi să voteze, iar în unele state, cum ar fi Australia, aceştia
sunt sancţionaţi nominal dacă nu votează.
Reacţia mass-mediei din România
privind referendumul a fost, de asemenea, un eşec total. Rareori au fost
invitaţi susţinătorii referendumului în cadrul unor emisiuni, iar atenţia a
fost centrată, în cea mai mare parte, pe aspecte mai puţin importante, cum ar
fi “discriminarea împotriva minorităţilor sexuale” şi costul ridicat al referendumului,
în jur de 50 de milioane de dolari, care, au afirmat criticii, puteau fi
utilizaţi în scopuri mult mai bune, cum ar fi construirea de şcoli sau spitale.
Nu de puţine ori, singurii invitaţi care apăreau la emisiuni, erau susţinătorii
influenţi poziţionaţi împotriva referendumului, care ofereau discursuri, minute
bune, fără a fi întrerupţi.
Referendumul căsătoriei româneşti
a eşuat şi nu este sigur că va mai fi vreodată votat. Cu toate acestea, trebuie
remarcate şi rezultatele pozitive: 3,5 milioane de cetăţeni s-au luptat cu
confuzia, ameninţările, cenzura politicienilor, dispreţul Europei şi atacurile
neîncetate ale liderilor din media socială, şi au votat în favoarea căsătoriei
naturale.
Referendumul a fost gratuit, fără
îndoială, dar, de asemenea, nu a fost corect. Dacă ar fi votat toţi cetăţenii,
probabil că 90% sau mai mult din toţi alegătorii eligibili, ar fi votat în
favoarea amendamentului. Dar pragul de 30%, care în opinia mea este
nedemocratic, l-a condus la eşec.
Cu toate acestea, chiar dacă referendumul a eşuat, se poate spune că acest
exerciţiu al democraţiei, a fost un fel de plebiscit neoficial, similar celui
care a avut loc în Australia în anul 2017, în care cetăţenii şi-au exprimat
foarte clar viziunea asupra căsătoriei. În plebiscitul australian, puţin peste
38% dintre cetăţeni au susţinut păstrarea căsătoriei naturale, ca instituţie
familială normativă. În acest context, rezultatul românesc a fost cu siguranţă
zdrobitor. Voturile în favoarea amendamentului au fost, de asemenea, neobişnuit
de multe, în rândul românilor care trăiesc în Europa de Vest, unde mai mult de
100.000 dintre aceştia au votat. Aceasta arată că ei erau conştienţi de
consecinţele căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, trăind consecinţele
acestei decizii, în ţările în care lucrează, şi dorind să se asigure că acest
lucru nu se va întâmpla şi în România.
Deocamdată, căsătoria între
persoanele de acelaşi sex rămâne interzisă în România, de legislaţia clară,
continuând să fie definită în Codul Civil al ţării, ca unirea dintre un bărbat
şi o femeie. Modificarea legii ar fi o provocare, deoarece necesită un vot de
60% sau mai mult din Parlament. Este puţin probabil, să se întâmple acest lucru
în viitorul apropiat sau chiar la alegerile intermediare, pentru că atunci când
un număr de 3,5 milioane de români transmit politicienilor că doresc să
păstreze căsătoria naturală ca normă în ţara lor, ar fi o prostie ca cei care
îi reprezintă în Parlament, să legifereze altfel, cel puţin pentru moment.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.