După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 7 octombrie 2018

✉ Scrisoare misionară: Uday şi Silvia, India

Pace și salutări în Domnul Isus Hristos, dragi frați și surori,

            Mulțumim tuturor pentru că aveți o inimă mare și pentru încurajări. Noi credem  că rugăciunile dumneavoastră ne dau putere și ne întăresc. Mărturisim că nu am fost implicați în lucrare prea mult,  deoarece au fost multe piedici de natură spirituală. Eu, Uday, mă confrunt cu piedici de tot felul printre care și oboseală peste măsură. Nu numai atât, însă de multe ori sănătatea mea nu a fost bună: dureri de spate, spondiloză, dureri de stomac sau febră. Chiar și acum când vă scriu aceste rânduri, mă refac dupa o perioadă de febră și de diverse dureri. Abigail, fetița noastră, a avut și ea febră. De atunci nu mai doarme așa bine noaptea. Vă îndemnăm să vă rugați pentru odihna ei. Mulțumim Domnului că, acum ea se simte mai bine. Rugați-vă ca Domnul să ne dea sanatate, pentru a putea fi în stare să ne implicăm din nou în lucrare. 

            Așadar pe data de 2 octombrie am programat, împreună cu păstorul și bisericuța din care facem parte, un program de evanghelizare chiar aici în Kalimpong în biserica locală. Rugați-vă ca Domnul să dea izbândă. 

Pentru datele de 15 și 16 Octombrie am organizat un program de evanghelizare în Devipur și Dalisingpara, tot cu sprijinul bisericii mici din care facem parte. Acolo vom dărui copiilor ghiozdane, cutii unde să-și pună prânzul  pentru școală, plus caiete și pixuri . Toate acestea le-am pregătit pentru  mai mult de o sută de copii care provin dintre nepalezi și tribul Adhivasi. Părinții acestor copii muncesc în grădinile de ceai, astfel venitul lor este foarte mic și de aceea nu-și permit să îndeplinească nevoile copiilor  pentru școală. În aceeași zi vom dărui și masa de prânz la mai mult de două sute de adulți și copii. Bineînțeles că vom împărtăși acestor suflete și Evanghelia. Rugați-vă ca acești oameni să vină la Hristos.

Motive de mulțumire:
1. Sănătatea noastră e mai bună iar sarcina Silviei merge bine. Construcția de la etaj continuă.


Motive de rugăciune:
1. Cât de curând vom merge la următorul control medical, de aceea rugați-vă ca Silvia și bebelușul să fie bine. Rugați-vă și pentru sănătatea mea.
2. Domnul să restaureze pacea deplină în familia noastră, deoarece vedem cum cel rău s-a luptat din răsputeri să ne fure pacea și bucuria  din familie, dar datorită Domnului Isus nu  a avut și nu are izbândă.
3. Rugați-vă pentru evanghelizările din 2, 15 și 16 octombrie, mai ales că luna octombrie este o perioadă de închinare la idoli, iar noi dorim protecția dar și biruința Domnului.


            În încheiere vrem să vă mulțumim în numele Domnului pentru sacrificii și susținere. Vă dorim multă sănătate  și facă Domnul să fim pregătiți pentru venirea Lui.

 
Vă salutăm cu drag,
Uday, Silvia și Abi

Silvia este membră a Bisericii Izbânda din Bucureşti şi s-a dedicat lucrării de misiune din India încă din 2007.
  După mai multe stagii pe termen scurt de lucrare şi pregătire, Silvia îşi doreşte să ajungă să împărtăşească Evanghelia celor dintre triburile în care nu a ajuns cunoştinţa de Dumnezeu.
 În data de 29 noiembrie 2014 s-a căsătorit cu Uday Bagdas și au o fetiță.
e-mail: grace_silvy@yahoo.com
Pentru cei care doriţi să contribuiţi şi financiar la lucrarea pe care o desfăşoară Silvia puteţi folosi următoarele conturi:
Banca BRD
RON RO98BRDE410SV70924254100
EUR RO45BRDE410SV92432154100

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.