PE STRADA FIECĂRUIA
Pe strada noastră. Vis-a-vis. Un afiș împlântat ostentativ, să fie văzut când ne uităm pe geam, când ieșim din casă, când privim în oglindă să dăm înapoi cu mașina din parcare.
„Ura n-are ce căuta aici!”
M-am scotocit prin toate buzunarele inimii, le-am scos pe dos și le-am scuturat bine. Ură… nu! Doar indignare!
Doi părinți cu două fetițe mici. Îi zic soției, ce familie drăguță! Drăguți și politicoși. „Hello, good morning, how are you!?”
Cresc, se joacă și sunt vesele. Prima, cea mare… dispare! În locul ei își face loc un breton băiețesc, alte haine, alt nume, alt comportament.
Doi părinți cu un… o fostă fetiță și o fetiță. Nici drăguți, nici politicoși! Ne știu și ne citesc. Nu le place. Strada dintre noi a devenit o prăpastie.
Nu trebuie să mă port nici ostil nici amabil. E totuna. Alți copii de pe strada noastră vin și se joacă împreună. Ei sunt normali. Noi suntem periculoși. Îi știm și îi citim.
Au avut două fetițe. Poate doreau și un băiețel. Poate fetițele doreau un frățior. La școală, la televizor, peste tot au învățat că în loc să-l facă, pot să o facă.
Trăim o paradă zilnică de Sodoma și Gomora. Noi ne putem uita în altă parte, dar am devenit bunici…
Acum, pe strada noastră. Mâine pe altă stradă. Pe strada fiecăruia…
Cristian Ionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.