„Votăm pentru familia formată din bărbat şi femeie şi pentru normalitate”, este mesajul pe care îl transmite Samuel Caba.
Organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în sensul definirii fără echivoc a familiei ca şi uniune dintre bărbat şi femeie este privită de Asociaţia pentru Reformă Civică şi Democraţie ca un pas spre normalitate.
„Susţinem organizarea acestui referendum şi salutăm decizia Senatului României de a stabili condiţiile şi termenul de organizare a acestuia. Pentru noi, definirea familiei ca şi uniune dintre un bărbat şi o femeie reprezintă atât un pas spre normalitate cât şi recunoaşterea faptului că familia, conform credinţei creştine, nu suportă nici un fel de altă interpretare. Poporul nostru este un popor creştin, dedicat respectării valorilor biblice, indiferent de modul în care fiecare confesiune creştină se manifestă pentru că la baza oricărei doctrine stau aceleaşi norme general recunoscute de toți, principiile Sfintei Scripturi. Familia în definirea sa creştină este un stâlp de bază al credinţei noastre şi aici nu putem accepta nici un fel de compromis. Trebuie să mai accentuez faptul că avem de-a face cu un referendum care nu poate fi revendicat sau negat pe considerente politicianiste, pentru că el vizează respectarea unui principiu sacru pentru toţi creştinii. Vom participa la vot, la referendum, vom vota pentru familia aşa cum este ea definită în accepţiunea noastră, ca şi uniune dintre un bărbat şi o femeie, pentru că noi credem că astfel vom da un semnal pentru normalitate, curăţenie morală şi pentru un viitor aşa cum ni-l dorim pentru copiii noştri, în respectul acelor norme care ne definesc ca şi oameni, credincioşi creştini devotaţi normelor de bază ale credinţei noastre multimilenare. Respectăm dreptul fiecăruia de a-şi trăi viaţa pe care şi-o doreşte, nu îngrădim nici o tendinţă sau orientare dar atunci când este vorba despre familie, atunci nu putem avea altă opinie decât cea care reiese din bazele credinţei şi tradiţiei noastre şi aici nu văd nici o posibilitate de compromis”, a declarat Samuel Caba.
Mai mult președintele ARCD consideră că ar trebui organizate grupe de lucru „de către toți slujitorii Evangheliei pentru a informa și mobiliza oamenii să participe la referendum”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.