După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 8 iunie 2018

Unui fost manager Planned Parenthood i s-a spus: „Nu suntem aici să vorbim despre protejarea femeilor abuzate, ci ca să vă învățăm cum să nu fiți filmate cu camera ascunsă”

Am ridicat mâna nedumerită și am întrebat: „Nu înțeleg, când vom începe să vorbim despre subiectul trainingului? Ce le spun ca manager subordonaților mei pentru a mă asigura că respectăm politicile și procedurile care protejează femeile de abuz sau trafic sexual?” Am fost imediat pusă la punct, spunându-mi-se: „Nu suntem aici ca să vorbim despre asta, Ramona. Suntem aici ca să vă învățăm cum să nu fiți filmate cu camera ascunsă sau prinse în alt fel în vreo capcană similară”.
Ramona Treviño, fostă angajată Planned Parenthood din Texas
Este mărturia unei femei care era angajată la Planned Parenthood și a participat la un training prezentat drept unul despre politicile și procedurile de identificare și raportare a abuzului și traficului sexual. Acesta avusese loc după ce organizația pro-viață Live Action făcuse investigații cu camera ascunsă din care reieșea că multe filiale ale organizației furnizoare de avort Planned Parenthood erau dispuse să acopere traficanții sexuali, oferindu-și serviciile fără să se conformeze legii care cerea raportarea cazurilor suspecte.
Într-o nouă serie video, de această dată cu mărturii ale unor foste angajate Planned Parenthood, Live Action dezvăluie ceea ce pare a deveni al doilea scandal major din ultimii ani în care este implicat furnizorul de avort Planned Parenthood. Seria de mărturii video „Aiding Abuse” oferă numeroase cazuri documentate de refuz al Planned Parenthood de a se conforma legii federale, raportându-le autorităților cazurile suspecte de minore care cer servicii de avort însoțite de bărbați mai vârstnici. Aceasta a permis continuarea abuzurilor și traficul de femei în scop sexual, adesea revenirea fetelor și femeilor respective la aceeași clinică pentru alte avorturi.
Conform Lilei Rose, președinta Live Action, seria de filmări arată că cel mai mare furnizor de avort din SUA și din lume, care este încă finanțat în mare parte din banii publici ai americanilor, duce „de decenii o politică de ascundere sistematică a cazurilor de abuz sexual asupra minorelor”. Situația contrastează cu aderarea foarte vocală a Planned Parenthood la campania #MeToo de combatere a exploatării sexuale a femeilor și este cu atât mai tulburătoare cu cât angajatele erau în marea majoritate femei.

VIDEO – mărturia a patra



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.