Billy Graham a înțeles și el că toată gloria este a lui Cristos, a cerut un sicriu din lemn făcut de deținuții condamnați pentru crimă, care L-au cunoscut ulterior pe Salvator, și o piatră simplă pe mormântul său.
Și Calvin, cu secole înainte, a cerut ca pe mormântul lui să se pună doar o piatră fără numele său scris pe ea, iar azi nimeni nu mai știe unde a fost îngropat. Unii români iau toți sfinții, evident fără voia lor, și-i conservă ca să-i pupe naivii și le mai fac și racle sau morminte somptuase lângă sau pe marginea cărora vând cruci, icoane, apă sfințită și tot felul de suveniruri.
Sunt convins că lângă mormântul lui Billy Graham nu se vor vinde peste ani poze cu acesta pentru a le pupa enoriașii și pentru a se ruga la ele. Nu se va numi mormântul lui “mormântul făcător de minuni” și nici nu-și vor duce oamenii bolnavii acolo ca să se atingă de piatra mormântului său sau să ia pământ de pe mormânt ca să-l aibă ca “talisman” purtător de “noroc”.
Billy Graham a predicat un Cristos viu care ascultă direct rugăciunea și o credință care se poartă în inimă și nu la gât. A fost părinte spiritual pentru sute de mii, a predicat la sute de milioane, a răspuns la frământările a zeci de mii prin scrisori consumând tone de hârtie și de pixuri și zeci de ani din cel aproape un secol dăruit de sus, dar nu a cerut nimănui să fie canonizat. Nici nu i-a trecut asta prin cap, iar copiii lui nu vor face afaceri cu “numele său” vândut ca “brand”.
Cinstea lui a fost să-l întâlnească pe Împăratul și nu să fie făcut “sfânt” de “afaceriștii ecumenici”.
Când va fi vindecată România de acest păgânism închinător la oameni?
Foto Credit: Ionel Tuțac
Tony Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.