„Cel mai izbitor exercițiu de tiranie juridică imaginabil”
În ultimii ani am asistat în diferite ocazii la o serie de interpretări extreme și deliberat eronate ale dreptului internațional al tratatelor și chiar al legilor constituționale, în sensul promovării avortului, eutanasiei sau homosexualității.
Războiul cultural, se pare, se poartă după aceleași reguli ca oricare altul: câștigă cel care ocupă poziții „la înălțime” – iar în acest caz, agresorul lovește de la înălțimea tribunelor parlamentare sau a scaunelor judecătorilor-activiști.
Strategia aceasta, prin care întregul sistem juridic este luat ostatic, a fost cel mai eficient aplicată în SUA, cu decizii cruciale și aproape imposibil de răsturnat, precum Roe c. Wade(legalizarea avortului) sau Obergefell c. Hodges (legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex), din care ultima a cauzat unui judecător exprimarea devenită anecdotică „nu-ți poți imagina ce pot face 5 oameni atunci când sunt Judecători ai Curții Supreme”, cu referire la puterea aproape nelimitată pe care această instanță o are asupra întregului angrenaj juridic american.
Exemple mai recente includ Curtea Constituțională a Austriei, care caută să impună așa-zisa „căsătorie între persoane de același sex” în pofida refuzului repetat al majorității parlamentare de a o legifera, sau Curtea de Justiție a UE, care se pare că încearcă parțial același lucru la nivelul întregii uniuni prin dosarul Coman-Hamilton.
Dar niciun caz de (c)activism contra-legal, ilegal sau chiar criminal nu a fost nici pe departe atât de extrem ca decizia de acum câteva zile a Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului (CIADO), componenta juridică a Organizației Statelor Americane, prin care CIADO încearcă să oblige toate țările latino-americane să legifereze „mariajul” unisex și poligamia. Doi în unu, ca șamponul.
Decizia este bazată pe noțiunea vagă că toate aceste abominații ar fi o expresie a „diversității”, care se presupune că ar trebui să fie primită cu brațele deschise de societate ca parte a valorilor „egalității și demnității umane”.
Curtea pare să fie complet ignorantă, dacă nu cumva răuvoitoare, la adresa Convenției prin care este chemată să efectueze actul de justiție: este vorba despre Convenția Inter-Americană a Drepturilor Omului (CoIADO), echivalenta locală a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CoEDO) care guvernează (cel puțin în teorie!) Curtea de la Strasbourg, cunoscută nouă drept „CEDO”.
Convenția Inter-Americană nu lasă absolut niciun spațiu de manevră pentru interpretare:
Articolul 17. Drepturile Familiei1. Familia este elementul natural și fundamental al societății și este îndreptățită să primească protecție din partea societății și a statului.2. Dreptul bărbaților și al femeilor de vârsta căsătoriei de a se căsători și a-și întemeia familii va fi recunoscut, dacă aceștia întrunesc condițiile cerute de legislația internă, atâta timp cât aceste condiții nu afectează principiul nediscriminării stabilit prin această Convenție.3. Nicio căsătorie nu va fi validă fără consimțământul liber și deplin al soților.4. Statele Părți vor lua măsuri corespunzătoare să asigure egalitatea drepturilor și echilibrul adecvat al responsabilităților soților în timpul căsătoriei și în cazul dizolvării acesteia. În cazul dizolvării, se vor lua măsuri pentru protecția copiilor eventual rezultați exclusiv în baza interesului superior al acestora.5. Legea va recunoaște drepturi egale pentru copiii născuți în afara căsătoriei ca și pentru cei născuți în căsătorie.
Deducția judecătorilor CIADO a fost că, în baza acestui text, sunt acoperite de Convenție nu doar căsătoriile autentice, dar și „mariajele” între bărbați, respectiv cele între femei, precum și cele poligame!
Contradicția dintre o decizie judecătorească și legea pe care se presupune că trebuie să se fundamenteze nu poate fi mai evidentă și mai radicală decât în acest caz. Cum ar putea orice persoană care nu are maioneză mucegăită în loc de creier să creadă vreodată că judecătorii-activiști au acționat de bună credință și în numele legii, când aceștia au sodomizat-o în văzul unui întreg continent? Ce credibilitate mai poate avea această instituție-caricatură, după ce a cedat atât de rușinos grupurilor de presiune ale unui lobby-ului ideologic?
Citește și: „Impunerea ‘căsătoriei’ între persoane de același sex este un atac la democrația din America.”
Referința la „bărbați și femeie de vârstă corespunzătoare” înseamnă că mariajul constă din bărbat și femeie, printr-o interpretare similară cu cea din CoEDO, ale cărei similarități de concepție și intenție cu CoIADO sunt un „loc comun” în lumea dreptului. Mai mult, înseamnă și că legile naționale pot fi divergente în ce privește concepția asupra mariajului, o definiție unitară neputând fi impusă din afară, nici măcar din partea Curții internaționale. De asemenea, nu este admisibil ca uniunile homosexuale, care NU au nicio contribuție procreativă la viitorul societății și care deci NU sunt necesare pentru asiguarea viitorului acesteia, să fie calificate drept „unitate naturală și fundamentală a societății”.
Așa cum comentează portalul LifeSiteNews, decizia CIADO pare a fi până la acest moment „cel mai izbitor exercițiu de tiranie juridică imaginabil” și singura cale de a scăpa de efectele acestuia este pentru țările membre să ignore hotărârea, să dizolve Curtea-caricatură sau pur și simplu să părăsească, prin denunțare, Convenția. Pentru această însă este necesară independență reală și curaj politic, adică atribute din ce în ce mai rar de găsit. Priviți doar la mândrul Parlament de la București care a cedat presiunilor externe și a băga la sertar o inițiativă cetățenească constituțională sprijinită de 3 milioane de cetățeni cu drept de vot.
Tirania juridică este corozivă, iar prima ei victimă este însăși ordinea de drept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.