După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 1 august 2014

De unde vine interesul papei Francisc pentru penticostali?

Conform Catholic News Agency, când era la Buenos Aires, Bergoglio a fost fascinat de succesul misionar al penticostalilor. Încercând să identifice o posibilă explicație, a descoperit că motivul succesului lor constă în entuziasmul cu care își proclamă credința.
De fapt, primele sale reflecții asupra mișcării penticostale sunt destul de timpurii, odată cu dialogurile dintre catolici și penticostali, care au avut loc în Italia, în anii 1980, cu încurajarea lui Ioan Paul al II-lea. În 1995, aceste întâlniri s-au concretizat sub forma semnării unui document comun. Deși documentul nu a fost apreciat în unanimitate, sociologul Massimo Introvigne a subliniat că „a fost un semnal că multe lucruri s-au schimbat”, chiar dacă „dialogul dintre catolici și protestanții penticostali este încă problematic”.
Odată cu trecerea timpului, schimbările s-au produs într-un ritm alert. Inclusiv în concepția actualului papă. El a recunoscut că, deși nu a avut o mare simpatie pentru manifestările charismatice de tip penticostal, a ajuns cu timpul să le aprecieze. Iar apoi chiar să fie prezent la Roma la una dintre întâlnirile charismaticilor catolici.
Jurnalistul Sandro Magister a subliniat într-un articol pentru L’Espresso că întâlnirea papei cu Traettino în Caserta nu este „un episod izolat”, ci „o parte a unui efort mai larg pe care papa Francisc îl face pentru a câștiga încrederea liderilor mișcărilor evanghelice și penticostale, care mai ales în America Latină sunt cele mai de temut concurente ale Bisericii Catolice, reușind să smulgă de la aceasta mase enorme de credincioși”.
Posibil ca acesta să fie calculul liderului catolic: o strategie cu scopul opririi hemoragiei. În această cheie am putea interpreta și dezvăluirea făcută de Brian C. Stiller, ambasador mondial al Alianței Evanghelice Mondiale, care i-a atribuit papei declarația: „Eu nu sunt interesat de convertirea evanghelicilor la catolicism. Vreau ca oamenii să Îl găsească pe Iisus în propria lor comunitate.”

Reacții la inițiativele ecumenice ale Suveranului Pontif


În ciuda acestei vizite, nu asistăm la o capitulare necondiționată a neoprotestanților. Nu toți cei vizați de inițiativele ecumenice ale papei și nici măcar nu toți catolicii au salutat noile provocări ale papei. Unii catolici tradiționaliști au căutat să reducă la minimum inițiativa papei, subliniind că Traettino și alți lideri evanghelici au o sferă de influență redusă doar la bisericile lor locale.
Din cauza acestor întâlniri, frământările au început în tabăra neoprotestantă evanghelică, în special cea italiană. Astfel, la Aversa, principalele entităţi evanghelice neoprotestante din ţară au semnat un document comun, prin care îşi exprimă refuzul faţă de mişcarea ecumenică, menționând care sunt obstacolele: faptul că este „incompatibilă cu învăţătura Scripturii”, deoarece „mediază mântuirea şi prezintă şi alte figuri ca fiind mijlocitoare ale harului divin”, sau  „faptul că Biserica Catolică a luat decizia de a adăuga dogme (cum este rolul Mariei) la credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna”.
Drept urmare, liderii neoprotestanți evanghelici resping cu hotărâre oferta pontificală: „Având în vedere că încă există diferenţe teologice şi etice absolut ireconciliabile şi divergente, nu credem că se poate iniţia şi nici progresa în orice iniţiativă sau deschidere ecumenică cu Biserica Romano-Catolică, invitând astfel pe toţi evanghelicii atât la nivel naţional ,cât şi internaţional, să dea dovadă de un discernământ biblic sănătos, fără a ceda dorinţelor unei unităţi contrare Scripturii”, conchide documentul respectiv.
Cât de relevantă este această opoziție? Luând în calcul datele statistice, am putea spune că este nesemnificativă în raport cu marea masă a neoprotestanților evanghelici la nivel mondial. Dar și în raport cu demografia religioasă din Italia, o țară majoritar catolică. Importantă este vocea de dincolo de Ocean. Se pare că de acolo lucrurile se văd puțin altfel. Cel puțin liderii neoprotestanți de pe continentul american nu par atât de determinați să redacteze documente de protest.

Ce surprize urmează?


La această întâlnire trebuia să fie prezent și Tony Palmer. Decesul său subit nu a mai permis acest lucru. Deși el era considerat principalul intermediar între catolici și neoprotestanți, vizita din Caserta sugerează că dorința de continuare a demersurilor ecumenice este chiar mai puternică decât se anticipa. Aproape că nici nu s-a simțit lipsa lui Palmer.
Este evident că s-a intrat pe un drum fără întoarcere. Care vor fi următoarele mișcări este greu de anticipat. Totuși rămâne o certitudine faptul că papa Francisc are numeroși prieteni în mediul evanghelic, iar numărul celor care sunt fascinați de prestanța acestuia nu este deloc nesemnificativ.
O întrebare fundamentală nu și-a găsit încă răspuns. De ce este atât de multă determinare în acțiunile ecumenice ale papei Francisc? Sunt penticostalii un adversar pentru catolici, iar cea mai bună rețetă pentru oprirea hemoragiei este așezarea la masă cu „dușmanul”? Nu poate fi exclusă această ipoteză. Cum la fel nu poate fi exclusă dorința sinceră a Pontifului Roman de lărgire a cercului „fraților”. Dacă este mai mult de atât, vom vedea.
Sursa: AICI
Vezi și articolele:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.