Fiii risipitori din familiile pastorilor

Când vine vorba de copiii pastorilor, stereotipurile abundă. Pe de o parte, se crede că ar trebui să fie copii-model care trăiesc potrivit cu normele părinților săi. Pe de altă parte însă, stereotipul dominant este că fiul/fiica pastorului se comportă ca un copil rebel ce dorește să trăiască în acord cu propriile decizii. Cel mai recent studiu al institutului Barna a încercat să confrunte stereotipurile cu realitatea, evidențiind rezultate surprinzătoare.

Raportul se bazează pe un eșantion național, în urma căruia 456 pastori ce au copii în vârstă de minim 15 ani au fost solicitați să răspundă telefonic la întrebări referitoare la spiritualitatea propriilor copii. Doi din cinci pastori (40%) au recunoscut că a existat o perioadă în viața copiilor lor când elementele semnificative ale credinței lor au fost puse sub semnul îndoielii. Acest procent nu diferă, însă, de situația celorlalți copii crescuți într-o comunitate religioasă și care au experimentat aceleași îndoieli spirituale.

Doar 7% dintre copiii de pastor nu se mai consideră a fi creștini. Aceasta este, însă, sub media națională, în condițiile în care despre 9% dintre copiii cu părinți ce frecventează o biserică se poate afirma același lucru. Deși cifra nu pare a fi foarte îngrijorătoare, totuși, 33% din copiii pastorilor nu mai sunt implicați activ în biserică. Pastorii consideră că pot fi identificate o varietate de explicații. În primul rând, așteptările nerealiste cu privire la copiii pastorilor (afirmă 28% dintre pastori) creează o stare de presiune asupra acestora, în condițiile în care ei nu și-au asumat responsabilitatea să trăiască, de exemplu, ca tații lor. O a doua cauză sugerată de către pastori ar putea fi identificată în faptul că fii pastorilor sunt expuși la aspectele negative ale vieții bisericești (18%).

În privința, acestor cauze, David Kinnaman, director Barna Group, consideră că este important ca atât pastorii, cât și biserica să își dezvolte așteptări realiste în privința copiilor clericilor. De asemenea, este fundamental ca pastorii să realizeze că sunt responsabili în primul rând față de familia lor și apoi față de biserică. În această privință, Kinnaman pune o întrebare radicală : „sunt liderii religioși predispuși să sacrifice mai mult timp de dragul altor persoane în loc de a fi cu proprii copii?".

Întrebați dacă regretă anumite aspecte din educația copiilor, doar 5% și-au exprimat regretul că nu le-au oferit copiilor mai multă învățătură biblică, în timp ce 42% dintre pastori au precizat că ar dori să fi petrecut mai mult timp cu copiii lor.

Jurnaliștii de la Patheos consideră că situația este chiar mult mai rea decât cea exprimată în sondaj. Aceasta este o urmare a faptului că procedura de chestionare a fost făcută prin telefon și au fost întrebați doar pastorii. În aceste condiții, poate fi justificată întrebarea dacă nu cumva au fost mult mai mulți copii ai pastorilor care au avut aceleași îndoieli referitoare la credința părinților fără ca părinții lor să realizeze acest lucru. „Dacă chiar vrei să știi cum e să fii copil de pastor, întreabă-l pe el. Nu-i întreba pe părinții lui", sună îndemnul incisiv al jurnaliștilor platformei online.

Rezultatele evidențiate în mediul creștin sunt într-un contrast evident cu ceea ce se întâmplă, de exemplu, în cultura și tradiția evreiască, susține Religion Today, într-un comentariu pe marginea rezultatelor enunțate de către Barna Group. Astfel, fidelitatea față de tradiția evreiască este explicată în primul rând prin faptul că evrei practicanți au o masă de Sabat împreună în fiecare vineri seara , urmată de participarea la sinagogă. Or, acest obicei este în contrast cu occidentalismul care pune accentul pe individualitate și nu pe familie sau comunitate de credință. În opinia jurnaliștilor de la Religion Today, perpetuarea unor valori colective poate explica de ce, deși numărul evreilor nu a depășit 3,5% din populația americană, ei și-au păstrat cu succes identitatea peste 40 de secole.

Sursa: AICI