La Ordinea Zilei: Coronavirus - dictatura și supravegherea populației 🔴Interviu cu Prof.Dr. Vasile Astărăstoae

Vezi și:

Dr. Vasile Astărăstoae, despre Coronavirus, OMS și modelul chinezesc: Dacă nu reacționăm la exagerări, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, coronavirusul va crea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc...

Dr. Vasile Astărăstoae, despre Coronavirus, OMS și modelul chinezesc: Dacă nu reacționăm la exagerări, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, coronavirusul va crea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc...

Războiul psihologic a pornit dintr-o țară-experiment al NWO, China, care a folosit prilejul ca să facă o demonstrație de forță în fața lumii, dar și în fața propriilor cetățeni care oricum sunt controlați ca la ginecolog, Statul-idol știe despre fiecare unde este în fiecare clipă și care-i este statutul, prin identificarea facială chiar și pe stradă, prin milioanele de camere video amplasate.

Să pustiesti orașul Wuhan și să induci panica până acolo încât oamenii cad pe stradă de frică  în case pentru o gripă, să-i alergi pe străzi ca pe animale, asta arată că experimentul este dus la extrem. Problema este ca acest experiment să nu fie exportat în Lumea (cât de cât) Liberă.

Despre pericolul exportat de elitele lumii inclusiv în Europa, care are ca pretext acest virus care nu se deosebește prin nimic de alte virusuri, a scris cât se poate de clar prof. dr. Vasile Astărăstoae, într-un articol excepțional.*

Rețineți o idee pe care o tot reiterez: NU LĂSĂȚI STATUL SA VĂ UCIDĂ LIBERTATEA, având ca pretext aceste manipulări ordinare! NU reacționați ca o turmă! E un război psy-ops în care se urmărește și reacția, pe lângă predispoziția maselor de a-și lăsa viața în mâinile Statului.

Iulian Capsali

Într-o postare anterioară, afirmam – legat de epidemia cu coronavirus – că există o isterie globalizată. Scriam "Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de noul coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin.” Astăzi, adaug un al patrulea motiv: atitudinea OMS.

Pe 11 februarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintă „o amenințare foarte gravă pentru restul lumii. Ca să fiu sincer, un virus este mai eficient în a genera tulburări politice, economice și sociale decât orice atac terorist... Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă…”

Mai mult, OMS a lăudat China, care s-a remarcat în opinia organizației pozitiv. Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri, care afectează zeci de milioane de oameni (pentru că sunt bolnave câteva mii) pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. OMS-ul o spune cu un ton admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, un asemenea comportament hiperautoritar (ca să nu spun dictatorial) ar comporta niște riscuri. Riscuri legate de o încălcare fără limite a drepturilor cetățenești.

În realitate, ce nu observă birocrații de la OMS, e că liderii Partidului Comunist Chinez au folosit combaterea epidemiei ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic. Ce s-a întâmplat și se întâmplă acum în China șocheaza prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de măsuri discreționare (luate sub pretextul controlului epidemiei) și aplaudate de regimurile democratice.

Wuhan, cu peste 11 milioane locuitori, a devenit un oraș fantomă, supermarketurile au fost luate cu asalt, spitalele sunt și ele asaltate de oameni bolnavi sau speriați, iar autoritățile și-au propus să răspundă spectaculos, construind în câteva zile un nou spital și lagăre/tabere de carantină. S-a apelat la veșnica și ineficenta carantină. A încerca să ieși din oraș se poate solda cu o execuție pe loc. „Autoritățile chineze au lansat o campanie continuă de verificare, din casă în casă, pentru a lua temperatura tuturor celor care se aflau în Wuhan și reține prin forță orice persoană găsită bolnavă sau suspectată de a fi bolnavă și apoi a hotarî izolarea acestora în "centre de carantină”, de fapt în lagărele de carantină improvizate, cu îngrijiri medicale minime (The New York Times, 6 februarie 2020)

Un înalt oficial chinez a anunțat că atât orașul în care a început epidemia, cât și întreaga țară se confruntă cu „condiții de război” și că „nu trebuie să existe dezertori pentru că vor fi puși la stâlpul rușinii istoriei pentru totdeauna”.

 

Parcă ar vorbi domnul Tedros Adhanom Ghebreyesus, de la OMS. Folosind alte cuvinte.

A devenit viral un videoclip (difuzat de ziarul britanic Daily Mail) filmat în Wuhan, în care persoane suspectate de a fi infectate sunt târâte brutal din casele lor de către oficiali, care purtau măști și costume de protecție albe, în timp ce bărbați și femei strigau și încercau (fără succes) să se elibereze.

În alt videoclip, vedem oficiali, care poartă măști, îmbrăcați în negru și purtând bastoane mari de metal alergând un bărbat suspectat de a fi infectat cu coronavirus, pe străzile aproape pustii ale orașului.

În unele cazuri, ușile locuințelor au fost baricadate din exterior pentru a-i ține pe cei suspectați de a fi infectați în interior și s-au pus semne de avertizare. Autoritățile chineze au introdus sisteme de supraveghere, cenzura (inclusiv pe internet), au încurajat oamenii să facă denunțuri, oferind recompense de bani celor care raportează suspiciuni cu privire la vecinii despre care cred că ar putea fi infectați.

Birocrații de la OMS, admiratori ai măsurilor din China, nu au comentat aceste dezvăluiri. De ce?

Astăzi, speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor cetățenești și introducerea unui  sistem diabolic de supraveghere și control.

În concluzie, dacă nu reacționăm la exagerările, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, atunci coronavirusul va creea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc.

P.S.1 Aud sau citesc despre noul coronavirus – virusul ucigaș care nu are tratament. Pentru informarea ziariștilor: orice virus patogen este ucigaș pentru că infecția virală se însoțește de un anumit procent de mortalitate. În infecțiile virale de ori ce tip, nu există încă tratament etiologic eficent. S-a încercat cu interferon și tamoxifen, dar rezultatele sunt modeste. Deci: orice virus patogen este ucigaș și fără tratament etiologic.

P.S.2 Mi s-a reproșat: de ce scriu despre coronavirus dacă nu sunt epidemiolog sau infecționist. Răspuns: sunt medic (deci am cultură medicală), am contribuții în bioetică și am acces la informații, inclusiv de la specialiștii în domeniu. Am scris și pentru ca, persoanele care au rude în Italia și care în mod legitim sunt îngrijorați, să aibă speranță.

Vasile Astărăstoae 🔴 Morala ”tradițională” versus morala ”progresistă”

Urmărind manifestările societății românești din ultimii ani, am constatat că, dincolo de confruntările politice, ideologice, culturale, în realitate, conflictul este între morala ”tradițională” și morala ”progresistă”.

Continuarea: AICI

Vasile Astărăstoae 🔴 Bruxelles-ul, referendumul și politicienii români

În realitate, referendumul se raportează la o problemă de maxim interes public, dovedit, printre altele, de interesul (am putea spune exagerat) neomarxiștilor culturali de la Bruxelles. Acest lucru este confirmat și de faptul că, la recentele întâlniri ale Vioricăi Dăncilă cu grupul socialist din Parlamentul European și ale lui Călin Popescu Tăriceanu cu grupul ALDE, tema principală de discuții a fost referendumul din România. Politicienii români au reacționat după principiul (parafrazez) „dacă cineva strănută la Bruxelles, politicienii de la București fac febră și cad la pat“. Astfel că domnul Călin Popescu Tăriceanu, tigru pe sticlele televizoarelor din România, s-a transformat într-o pisicuță blândă, care a anunțat că nu se va implica în campania pentru referendum și, mai mult, o va însărcina pe doamna Renate Weber (cunoscută ONG-istă și militantă pentru liberalizarea avortului la minore) să elaboreze de urgență un proiect de lege privind parteneriatul civil. Nici doamna Dăncilă nu s-a lăsat mai prejos. După ce, în declarații publice, a cerut implicarea PSD-ului în campanie, la revenire a anunțat că PSD nu va participa la campanie. Domnul Ludovic Orban a căzut la pat înainte să strănute cineva de la Bruxelles. A anticipat boala. Poate că este mai bine așa, pentru că se evidențiază astfel caracterul de inițiativă civică, și nu o implicare a partidelor politice. Dar această atitudine duplicitară și lașă relevă faptul că avem politicieni meșteri în vorbe, și nu oameni politici remarcabili prin fapte. În plus, intervenția Bruxelles-ului dă referendumului și o nouă dimensiune – anume, cea legată de demnitate națională. 

Iubirea nu se votează

Bineînțeles, iubirea nu se votează. Dar iubirea nu se reduce la relații sexuale și la hedonism. Referendumul nu se referă la iubire, ci la căsătorie și familie în sensul legii civile. Referendumul nu modifică cu nimic prezentul, dar jalonează viitorul.

Inițiativa cetățenească nu are nimic de-a face cu viața privată a cetățenilor, cu orientarea sexuală și identitatea de gen. Acestea sunt protejate în Constituția României de Articolul 26: „Viața intimă, familială și privată – (1) Autorităţile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri“.

Inițiativa cetățenească se referă la definirea căsătoriei și, din acest punct de vedere, și la definirea familiei. 

Căsătoria este un construct social, care are o încărcătură istorică, socială, educativă, economică. Istoric, căsătoria a apărut chiar înaintea apariției statelor, sub forma unei căsătorii religioase. Ulterior, a apărut și căsătoria civilă, care reprezintă conceptul legal de căsătorie ca instituție a Codului Civil, indiferent de apartenența religioasă, în conformitate cu legislația țării în care are loc. Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane sau mai mult de doi parteneri (în țările care recunosc poligamia) s-au decis să întemeieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun, să împărtășească aceleași valori și să-și educe împreună copiii. Soții nu sunt nici rude și nici afini și formează împreună o familie nouă. După cum se observă, relațiile sexuale, orientarea sexuală și identitatea de gen nu constituie elemente de definire a căsătoriei. Astfel de relații apărea și în afara căsătoriei. 

Familia este tot un construct social și are mai multe funcții sociale și biologice. Ca funcție biologică, o familie depinde de fecunditatea soției și a bărbatului. Ca funcții sociale: funcția de socializare – formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială; funcția economică – asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli; funcția educativă – asigură copiilor prin educație o poziție legitimă în societatea existentă. În plus, se pot distinge și: funcția religioasă a familiei – care de fapt joacă un rol în funcția de socializare a familiei, prin transmiterea către generația următoare a tradițiilor religioase; funcția juridică a familiei – care este cuprinsă în Constituție și are scopul protejării familiei în societate, iar funcția economică a familiei este întregită de timpul liber și recreere a familiei.

 Specificul familiei româneşti

Continuarea pe www.romanialibera.ro

Vasile Astărăstoae 🔴 Referendumul și tacticile diversioniste

Deși Președintele Iohannis, PNL-ul și USR-ul au făcut eforturi supraomenești pentru a împiedica referendumul pentru modificarea Constituției din inițiativă cetățenească privind definirea căsătoriei, s-ar părea că se va desfășura pe 6 octombrie. Mă aștept ca, în disperare de cauză, cei mai sus menționați să încerce să creeze diversiuni, să arunce fumigene, să dezinformeze cu speranța că lumea nu se va prezenta la vot și referendumul va fi invalidat. Din dezbaterile pe care le-am văzut până în prezent câteva teme false sunt aduse în discuție. 

1. Se spune că cetățenii nu au cunoștințe de specialitate și că decât să greșească la vot mai bine să nu se prezinte. Deja am văzut că încep discuții savante cu privire la orientarea sexuală, identitatea sexuală, la modul în care ele sunt definite. Se spune că doar specialiștii trebuie să se pronunțe în acest domeniu. Într-adevăr sexualizarea la om este complexă și există mai multe etape. Există: sex genetic, sex gonadic, sex embrionar, sex psihologic, sex social etc. Dar atât orientarea sexuală, cât și identitatea de gen nu au nicio legătură cu obiectul referendumului. Inițiatorii referendumului își doresc să se specifice în Constituție: căsătoria este între o femeie și un bărbat. Cu alte cuvinte, se face referire directă la sexul civil, sex care este consemnat în actele de stare civilă. Dacă există tulburări de sexualizare sau de identitate de gen, acestea pot fi corectate pe cale judecătorească în actele de stare civilă. Deci discuția rămâne fără obiect și nu este altceva decât o încercare de deturnare a sensului referendumului. 

Continuarea pe www.activenews.ro

Cazul Alfie și „umanismul”secolului XXI

O știre: „După ce Alfie a fost deconectat luni de la aparatele, care îi susțineau viața, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă”. Ce se ascunde în spatele acestei știri? „Umanismul” secolului XXI. 

Alfie era un copil care era ținut în viață prin suport artificial. La un moment dat, spitalul și medicii au decis că e prea costisitor și inutil să-l trateze și au propus deconectarea. Părinții s-au opus și au apelat la justiție. Justiția britanică a respins solicitarea părinților lui Alfie, Kate James și Tom Evans, de a obliga spitalul să continue îngrijirile medicale și a hotărât ca Alfie trebuie să moară. Părinții au solicitat atunci externarea. Justiția a respins această solicitare. Părinții au primit susținerea guvernului italian, care i-a oferit cetățenia lui Alfie pentru a facilita transferul său la spitalul pentru copii Bambino Gesu din Roma, unde medicii catolici italieni doreau să continue gratis efortul de a-l salva. Dar Justiția le-a interzis să-l transfere. Astfel, Kate și Tom au epuizat toate instanțele britanice și deși au apelat chiar și la CEDO, nimeni nu i-a ascultat. S-a făcut dreptate. Alfie a murit. 

Cum au fost motivate deciziile?

Au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Din punct de vedere juridic este o pseudo-argumentație. Cu excepția țărilor care au legalizat euthanasia (și Marea Britanie nu se găsește printe acestea) nu există legislație, care să consacre un drept la moarte. Dimpotrivă, se protejează dreptul la viață. 

Cazul Nancy Cruzan, SUA. Nancy Cruzan se afla de șapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983. Era menținută în viață prin alimentație artificială prin tub. În 1987, s-a cerut să i se scoată tubul de alimentare ca ea să poată muri. În 1988, Curtea Supremă a Statului Missouri a respins cererea pe baza interesului absolut al statului în menținerea vieții. În 1990 Curtea Supremă a SUA a susținut opinia celei din Missouri cu un vot de cinci la patru.

Dar să spunem că acceptam că există un drept la moarte. Cine îl exercită? Cine hotărăște când să mori? Medicii, judecătorii, administrația, legislația, individul, familia? Ce se întâmplă când persoana este în comă sau nu are discernământ? Întrebările acestea nu sunt noi și au fost puse în anii 1960, când tehnologia medicală a fost revoluționată astfel încât funcțiile vitale ale organismului uman au putut fi susținute artificial pentru perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari). Răspunsul a fost dat din 1991. Cazul de referință (care a devenit izvor de drept) a fost cazul Helga Wanglie.

Continuarea pe www.activenews.ro

În premieră, Primarul Iașiului participă la Marșul pentru Viață! Mesajul dr. Vasile Astărăstoae: Să alegem să dăm consistență unui concept: acela de mamă. Să fim vorbitori în numele celor care nu pot să vorbească, în numele copiilor împiedicați să o facă

Primarul Municipiului Iași, domnul Mihai Chirică, va participa la Marșul pentru Viață 2018, cu tema Uniți pentru Viață, ce se va desfășura pe data de 24 martie din Piața Unirii, începând cu ora 13:00, informează un comunicat de presă primit pe adresa redacției ActiveNews.ro.

Printre alte personalități care susțin Marșul pentru Viață ieșean se numără: prof. Universitar Doctor Vasile Astărăstoae, Generalul Maior (r) Vasile Roman sau Lectorul Universitar Doctor Bogdan Neculau.

În mesajul său, profesorul Astărăstoae a spus că e momentul să vorbim în numele celor care nu pot vorbi și e vremea să milităm pentru ceva.

„În aceste vremuri ale învrăjbirii noastre, în care suntem asaltați de mesaje negative, în care există o stare conflictuală și uităm de ceea ce ne împlinește ca ființe umane, vine acest mesaj: Marșul pentru Viață. Pentru ceva care să ne unească. Dacă avem liberul arbitru, dacă putem să alegem, să alegem să susținem demnitatea unei femei, să alegem să susținem și să dăm consistență unui concept: conceptul de mamă. Să fim vorbitori în numele celor care nu pot să vorbească, în numele copiilor care sunt împiedicați să se nască. Să fim împreună, pentru viață, nu împotriva vieții”, a spus el într-un mesaj video.

Evenimentul va reuni un număr de 10 000 de participanți care vor promova dreptul la viață al copiilor nenăscuți și sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină. 

Sunt așteptați la Marșul pentru Viață cât mai mulți ieșeni, pe data de 24 martie, din Piața Unirii, începând cu ora 13:00. Procesiunea va porni la ora 14:00, dar va fi precedată de o serie de discursuri motivaționale susținute de: Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, Preasfințitul Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord, domnul Constantin Felix Guzgă, Consilier al Cancelariei Prefectului la Instituția Prefectului Iași, Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin, UMF Iași, Director Ciprian Iftimoaei, Direcția Județeană de Statistică Iași, Lect. Univ. Dr. Livia Iacob, UAIC Iași, Psihoterapeut Roxana Jilavu, Dumitrița Sinița, reprezentant pro vita Republica Moldova, Maria Elisa Pălimaru președinte Asociația Studenți pentru Viață, filiala Iași.