Am fost cu soția să mă uit de o casă în care să stăm cu chirie în perioada următoare. Acolo n-am putut ca din subiectul utilității casei să nu intru în subiectul credinței creștine. Vorbind despre situația zilelor noastre am ajuns ca în cele din urmă să mă rog pentru proprietară și pentru agent și chiar să le fac “mirungerea” la cererea lor. Doctorii cu vaccinul lor, eu cu “vaccinul” meu de la Hristos, cum frumos spune Marcu 6:13 “Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.”
Apoi ne-am dus la munte cu familia, la plecarea din pensiunea în care am fost cazați am stat de vorbă cu proprietara, am vorbit despre Hristos și despre importanța citirii Bibliei. Doamna mi-a recunoscut că n-a citit Biblia niciodată, după care i-am dat cadou un Nou Testament, stârnindu-i curiozitatea și interesul față de frumusețea Scripturii.
De la pensiune am plecat spre pârtie unde am avut un incident, un domn a fost violent cu băiatul meu cel mare, am ajuns la poliție unde am reușit să iertăm agresorul și apoi să-L vestim pe Hristos polițiștilor, jandarmilor, agresorului și avocatei. Le-am spus cum dimineața am stat cu toată familia pe genunchi și cum am citit Psalmul 140 unde este scris că “Domnul ne protejează capul în ziua luptei”, le-am mai spus cum dimineața mi-am învățat copiii să ierte, să nu răspundă la rău cu rău, să punem “cărbunii aprinși ai dragostei” pe capul celor care ne fac rău și să iubim ca Hristos până la capăt, iar seara a fost practica. Să ierți și să iubește e uneori imposibil pentru oameni, de aceea aceste acte sunt dumnezeiești. Dacă n-ar fi fost Hristos n-am fi reușit, dar în cele din urmă am făcut-o! Fie prin cuvinte, fie prin fapte, profită de orice șansă, de orice discuție pentru a-L vesti pe Hristos, pentru că așa cum zicea John Wesley: “Avem o singură chemare pe pământ, să vestim iertarea prin Hristos oamenilor!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.